Login

Register

User Registration
Login Close
---

---
Cumpara CANA Tara Beiusului
Cazare transport anunturi shop
A+ A A-

Despre toleranţa interetnică şi confesională la Beiuş - Guest post - Elena Ojică

Elena Ojică este profesor de limba și literatura română la Colegiul Național "Samuil Vulcan" din Beiuș.

Oraşul nostru este recunoscut pentru două branduri incontestabile: „Târgul de la Beiuş”, respectiv „Beiuşul – oraş al şcolilor”, aşa cum îmi place să le formulez. La acestea aş adăuga brandul de oraş al toleranţei interetnice şi confesionale. De mult doream să scriu despre o comunitate care azi mai este reprezentată de mai puţin de 5 persoane – cea evreiască.

Se pare că evreii au venit în aceste părţi de ţară în vremuri vechi, dar comunitatea lor se fundamentează în a doua jumătate a sec. al XIX-lea şi prima jumătate a sec. al XX-lea. Pe la 1847-1849 funcţiona la Oradea o Uniune ebraică reformată, care a influenţat viaţa evreilor beiuşeni. Evreii beiuşeni au avut un rol important în viaţa economică a urbei, dovedind inventivitate şi abilitate.

Au intrat într-o reţea economică modernă, care a avut legături puternice cu oraşele transilvănene, dar şi cu case comerciale din străinătate. Poate chiar această ascensiune economică a comunităţii în discuţie a dus la iniţiativa comunităţii locale majoritare de a–i îngrădi ascensiunea, pentru a limita concentrarea resurselor financiare locale în mâna acesteia, care se situa în afara producţiei. Autorii lucrării monografice „Beiuşul şi lumea lui” (II) au studiat istoria comunităţii evreieşti beiuşene şi au întocmit chiar o listă a proprietăţilor industriale şi comerciale ale acesteia. De exemplu, se arată că existau 4 mori evreieşti, 4 ungureşti, 1 românească; fabricile de spirt erau 3, toate evreieşti. Desigur, volumul amintit vă va pune la dispoziţie, amănunţit, datele.

La începutul sec. al XX-lea, numărul comercianţilor evrei era în creştere, aceştia integrându-se în societatea beiuşeană, susţinând material biserici, şcoli, asociaţii culturale şi sportive etc. Toate aceste progrese şi evenimente ale comunităţii evreieşti infirmau ştirile apărute în America, în ziarul „New York American”, conform cărora la noi ar fi masacraţi şi ponegriţi. În realitate, au început să apară şi familii mixte, femeilor evreice acordându-li-se mare atenţie din partea românilor şi maghiarilor (Ziarul „Beiuşul”). Desigur, era vizată şi condiţia lor materială bună, o zestre substanţială în familie.

În 1852 se fonda la Beiuş o parohie evreiască (15 enoriaşi), iar în 1858 s-a construit o mare sinagogă, primul rabin fiind Jakab Rubin. În noaptea de 31 decembrie 1940, legionarii au atacat sinagoga, casa rabinului şi casele congregaţiei. În 1941, evreii din satele depresiunii au fost aduşi la Beiuş în urma unor anunţuri instigatoare, şi au fost forţaţi să se mute în locuinţe mici de la periferia oraşului.

Proprietăţile evreieşti au fost distruse, tinerii duşi la muncă, unii dintre ei dispărând pentru totdeauna. Primarul oraşului, membru al Gărzii de Fier, dorea să transforme sinagoga în local public. Populaţia română şi maghiară s-a opus deoarece aceasta ar fi fost o profanare. Aşa s-a născut periferia de pe str. Plopilor, un ghetou pentru evrei, care au fost mutaţi ulterior la Ginta. Plecarea evreilor din Beiuş este o altă istorie. Cert este că în 1947 au plecat cam 50 % dintre aceştia.

Cimitirul evreiesc, reabilitat

În copilărie obişnuiam să merg cu prietenii la Criş. Treceam pe str. Plopilor, pe lângă vechiul Cimitir evreiesc de la capătul acesteia. Dorind să văd ce s-a mai ales din acel, putem spune, monument istoric al Beiuşului, am inclus locul în traseul unei plimbări cu biţa, dar mare mi-a fost uimirea să… nu-l găsesc. De fapt, era acoperit de o vegetaţie sălbatică şi de… case noi (o parte). M-am întristat. După numai o săptămână, am găsit cimitirul curăţat, graţie unui grup de elevi voluntari de la Colegiul Tehnic “Ioan Ciordaş”, condus de profesorii Dan Ispas şi Jemima Feneşi.

Concluzia este că, deşi nu suntem obişnuiţi în sens profund cu voluntariatul, cu munca în folosul comunităţii şi aproapelui, acesta este esenţial într-o societate care se pretinde civilizată. Este admirabilă iniţiativa profesorului de istorie Dan Ispas, care, de fapt, a ţinut o lecţie de istorie “la faţa locului”.

Vechiul cimitir evreiesc, din secolul XIX, se afla în stare de degradare accentuată, unele monumente funerare fiind furate și folosite ca pietre de fundație. Majoritatea celor rămase nu mai sunt în poziția inițială, cauzele fiind multiple. I s-a redat forma de tumb (colină) şi este împrejmuit cu gard. Reabilitarea cimitirului a constituit o lecţie de viaţă pentru elevi. Acestora li s-a alăturat echipa de voluntari a d-lui Fenesi Barnabas şi viceprimarul Gabriel Popa. Împreună au dus la bun sfârşit un proiect prin care s-a redat Beiuşului o fărâmă din istoria sa, s-a realizat o reparaţie morală faţă de trecut, faţă de o comunitate cu care beiuşenii şi-au trăit clipele bune şi rele ale vieţii.

Consider că Beiuşul are suficiente monumente istorice care să se constituie într-un circuit turistic şi al învăţării, al memoriei colective, benefic nouă, generaţiilor viitoare şi celor care ne vizitează. Încă o dată s-a demonstrat că Beiuşul a fost şi este un oraş al toleranţei, care a condamnat xenofobia şi antisemitismul.

tarabeiusului.ro

Cauta in site

PANTANO
RECLAMA TA  la tara Beiusului EMF EXTREME WEST COMPUTERS BEIUS STIRI DOI LUPI APUSENI HUNTING GUARDIA SECURITY