Beius

Obiective turistice

Trasee

Harti

Cazare

Galerie foto

Biserici de lemn

Legende

Informatii utile

Linkuri

Contact

CETATEA MEDIEVALĂ DE LA FINIŞ

Ioan Degau/Nicolaie Branda

Ţara Beiuşului, prin resursele agricole, îndeosebi creşterea animalelor, pădurărit, meşteşuguri şi minerit, a dobândit o nouă dimensiune strategică prin ridicarea la sfârşitul secolului al XIII - lea a cetăţii de la Finiş (6 km sud - vest de Beiuş) cu rol de supraveghere şi apărare a zonei. Aflată în proximitatea localităţii omonime, cetatea ocupă un pisc de deal, azi împădurit, remarcându-se prin poziţia strategică deosebit de avantajoasă, prin înălţimea sa de 459 m. Azi ruinată, cetatea mai păstrează totuşi suficiente elemente de arhitectură care să ne permită elaborarea unui plan relativ amănunţit.

Planul cetăţii este neregulat, fiind înscris în lunga serie de cetăţi de munte care s-au adaptat reliefului accidentat. Partea cea mai bine păstrată este un donjon care, iniţial, a avut o formă rectangulară. Ulterior, exteriorul donjo-nului a fost manşonat cu un nou înveliş din piatră de carieră, forma devenind circulară. În prima fază, cetatea se pare că s-a rezumat doar la pomenitul donjon de formă rectan-gulară, ridicat de episcopii catolici de Oradea, în a căror proprietate s-a aflat. Momentul ridicării donjo-nului este greu de precizat. Credem că o datare în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, legată de măsurile defensive generale luate după invazia tătară din anul 1241 este o propunere rezonabilă[1]. Înălţimea donjonului atinge 10 m., diametrul interior măsurând cca. 4 m. În partea superioară se află o fereastră decorată cu un arc frânt, modificată ulterior şi păstrată sub o formă dreptunghiulară.

Spre sfârşitul secolului al XIII-lea au fost ridicate şi zidurile de incintă care nu se ţes cu cele ale donjonului, realitate arhitectonică ce ne sugerează datarea ulterioară propusă deja. Tot în acest interval se pare că a fost ridicată şi cea mai mare dintre încăperile interioare, care deşi ruinată, i se mai pot stabil planul şi dimensiunile. Situată pe latura nordică, încăperea avea forma pătrată cu latura de 7 m. În literatura de specialitate s-a propus ca utilizare drept sală a cavalerilor[2]. Nu este deloc exclus ca în interiorul acestei clădiri să fi funcţionat şi o capelă. Spre sud este identificabilă poarta cetăţii, susţinută de doi contraforţi. Ambele construcţii, atât sala cavalerilor cât şi poarta de acces în cetate sunt adosate incintei, datarea lor cea mai sigură fiind secolul al XIV-lea. Ulterior se pare că donjonul a fost supraînălţat. Mai remarcăm faptul că zidăria de pe partea de sud-vest a fost lucrată foarte îngrijit la colţuri, cu blocuri de piatră de carieră atent fasonate. Mai trebuie menţionat faptul că cetatea a beneficiat de o altă lucrare defensivă suplimentară – un şanţ de apărare care o înconjoară din cele trei părţi accesibile unor atacatori. Dimensiunile sunt de cca. 15 m. lăţime şi 8 m. adâncime, fiind săpat pâna la piatra nativă a dealului. Azi şanţul de protecţie este puternic colmatat.

Ridicată, aşa cum am precizat deja, de către episcopii catolici din Oradea în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cetatea a avut, alături de rolul de loc de refugiu, şi unul de supraveghere a supuşilor din zonă, de pază a drumului spre Oradea, centrul episcopiei, precum şi de control asupra extracţiilor miniere de argint de la Băiţa[3].

Mărturiile documentare nu au fost foarte generoase cu cetatea de la Finiş. Un prim document datat în anii 1291 – 1294 atestă existenţa unui castelan al episcopului, rezident probabil la Beiuş, dar care răspundea şi de cetatea Finişului[4]. Vecinătatea domeniului episcopal cu cel al puternicului voievod transilvănean Roland Borşa (cu centrul la Sânnicolau de Beiuş şi mai târziu la Suplacu de Tinca) produce inevitabil conflicte. În anul 1294 cetatea a fost supusă unui asediu de către voievodul amintit, în contextul conflictului dintre regalitate şi o parte a nobilimii locale. La 23 mai 1294, Borşa trimite un ultimatum garnizoanei cetăţii, condusă de lacob, fratele lui Ladislau, fiul episcopului orădean Benedict, aliat al regelui Andrei al III-lea, garantându-le libera trecere, doar în caz de capitulare şi după dezarmare, spre Oradea, pe traseul Finiş – Şoimi – Sânnicolau de Beiuş – Suplacu de Tinca. În ultimatum, sunt amintiţi românii din regiune: ….fie români, fie de ai noştri, fie de ai bisericii….[5]. Situaţia generală din comitatul bihorean l-a obligat pe Roland Borşa să ridice asediul înainte de predarea oştilor episcopului orădean şi să se retragă spre cetăţile sale din vestul comitatului bihorean.

O altă menţiune documentară a cetăţii de la Finiş este cea din anul 1345 când este amintit un castelan al episcopului catolic orădean Andrei Bathory, pe nume Mathia (Castellano eiusdem de Castro Fenes)[6]. După acest moment cetatea a intrat într-un con de umbră prelungit, dar, contrar unor păreri, ea nu a fost abandonată definitiv. După cucerirea de către oştile otomane a Bihorului, în anul 1660, ţinutul beiuşean este şi el ocupat, în primăvara anului următor, de către armatele Semilunii, cetatea devenind începând cu anul 1661, timp de mai bine de trei decenii, centru de sângeac, unitate administrativă turcească, subordonată paşalâcului de Oradea. În sfârşit, cetatea a mai fost folosită şi de către cetele de răsculaţi ale lui Francisc Rakoczy al II-lea (1703 – 1711), în ciocnirile lor cu oştile imperiale austriece, care au ocupat regiunea începând cu anul 1692 Monumentele medievale din Ţara Beiuşului sunt extrem de interesante. Dacă în cazul unora precum  cele de la Suplacu de Tinca, Şoimi, Biserica catolică din cimitirul de la Beiuş şi cea ortodoxă de la Seghişte nu mai este nimic de făcut din punctul de vedere al restaurării, bisericile de la Sânnicolau de Beiuş, Remetea precum şi cetatea de la Finiş ar merita ample lucrări de restaurare, putând deveni, alături de alte obiective (etnografice, muzeale etc.), toate secondate un peisaj unic prin frumuseţea sa, locaţii extrem de interesante pentru turismul din arealul beiuşean.

 |UP| |Home| |Galerie Foto| | Obiective Turistice| |Trasee| |Informatii Utile||Contact|

Copyright © 2009 www.tarabeiusului.ro
      Design by www.pubistart.ro