|
M-am aplecat asupra acestui obicei abia după ce bunica mea n-a mai fost şi după ce am urmărit un reportaj realizat de doamna Elize Stan, în Drăgoteni. Mi-am dat seama atunci că bătrânii noştri aveau o cultură a lor, cultură populară, că tot ceea ce făceau era motivat, dar noi cei de azi, din varii motive pierdem esenţa.
Am fost şi eu ca toţi copiii, şcoala, modernismul, ne provoca să lăsăm ce-i vechi şi acum îmi amintesc câte lucruri îmi explicau bunicii şi nu-i ascultam, am realizat că mi-a mai rămas o singură legătură cu acea lume a lor, MAMA, generaţia ei a mai reuşit să participe la anumite obiceiuri, să le practice, să le cunoască.
Îmi amintesc din copilărie cum încondeiam, împristeam ouă împreună cu bunica, mama, alte femei din familie sau vecine şi bunica ne certa dacă trasam linii ondulate. Atunci nu ceream explicaţii, nu încercam să înţeleg de ce, dar mai târziu am cosiderat că probabil pentru ea simboliza şarpele cel care l-a îndemnat pe om la păcat.
O altă întâmplare pe care o reţin e că mama împristise un ou şi motivul era frâul calului - denumirea s-a pierdut în timp, mai târziu numindu-se frâu în zilele de azi foarte puţine femei facând corespondenţa între motiv şi denumire-, iar eu nu puteam accepta denumirea, nu „dădea bine” în anii 1974-1975, pentru mine era plasă.
Dacă ne gândim că frâul o dată struneşte calul, un alt frâu era confecţionat din sfoară şi se folosea pentru a duce în el oala cu mâncare la câmp şi plasa care era folosită pentru a-ţi transporta cumpărăturile probabil că e de înţeles, dar azi când îmi dau seama de diferenţa de valoare, mi se pare foarte grav. Concluzia este că orice om apreciază ce are abia după ce l-a pierdut, aşa şi eu.
Datorită acestui crez, a înţelegerii acestor lucruri am iniţiat concursul Oul de Paşti împreună cu domnul primar al comunei Remetea de atunci, Ioan Costică Domocoş, în anul 1997 având loc prima ediţie. Mi-am dorit ca învăţătura pe care am primit-o s-o transmit mai departe şi consider acest concurs un omagiu adus tuturor femeilor care s-au aplecat asupra acestui obicei, a celor care nu mai sunt şi a celor care îl păstrează şi azi, chiar dacă o fac doar pentru căminul lor.
|
