Beius, Stei, Stana de Vale, Vartop, Arieseni, Boga, Padis, Bihor, Muntii Apuseni

Semănatul cerealelor se făcea cu mâna, prin aruncarea seminţelor dintr-un sac care era legat de gât cu o sfoară. Porumbul era uneori semănat diferit, fiind puse mai multe seminţe în cuiburi făcute cu sapa.

L-a arat se folosea plugul de lemn, cel de fier fiind folosit abia de la începutul secolul XX. Aşa cum am pomenit în capitolele precedente, la plug se legau 6 boi , condiţiile animalelor de atunci fiind mult mai precare iar plugul fiind mult mai greu de folosit. Analiza datelor de la 1720 scoate la ivealaă faptul că rezervele de furaje pentru iarnă ale ţăranilor din jurul Beiuşului, inclusiva ale locuitorilor din Drăgoteni erau foarte puţine, chiar insuficiente pentru iernile grele de atunci. Puşi în asemenea situaţii oamenii au găsit soluţii complementare pentru hrana animalelor, cum ar fi frunzarea, păşunarea animalelor şi în timpul iernii sau chiar iernarea lor în zone mai joase, de câmpie.

Trebuie menţionat faptul că drăgotenii nu au deţinut un număr mare de oi. Cronicile vremii nu prezintă drăgotenii ca şi crescători de oi şi nici de cai. Calul nu a fost un animal agreat şi folosit de drăgoteni, aceştia începând cu sec. XIX să beneficieze de cai, care aveau mai mare rezistenţă la tras şi la muncă, putând fi astfel folosiţi mai multe ore pe zi la muncile agricole. Porcii erau animale crescute de către ţăranii din jurul Beiuşului, inclusiv cei din Drăgoteni îndeletnicindu-se cu creşterea lor. Dijma era plătită către senior inclusiv din porci.

Între agricultura tradiţională practicată de locuitorii satului Drăgoteni şi în special din Crişana şi creşterea animalelor a existat întodeauna o legătură foarte strânsă. Animalele mari erau folosite de drăgoteni pentru muncă agricolă dar şi pentru producerea gunoiului neesar fertilizării terenurilor arabile. Pentru fertilizarea terenurilor şi astfel pentru a avea o recoltă mai bogată gospodarii foloseau şi sistemul bienal, adică cultivarea hatului din 2 în 2 ani, pentru a-l lăsa să se odihnească dar totodată gunoiul de grajd reprezenta soluţia cea mai eficientă.

În secolele trecute, vitele au reprezentat nu numai o putere economică, ci şi partenerii de muncă şi suferinţă a tuturor ţăranilor, inclusiv a celor din satul Drăgoteni. De aceea aceştia le acordau o importanţă foarte mare, inclusiv grija pe care le-o purta era net superioară faţă de celelalte animale din gospodărie.

Cultivarea pământului şi etapele sezoniere ale acestuia au fost mereu importante pentru drăgoteni, ca dovadă avem strigăturile ce imortalizează momente importante din viaţa lor:

„Drăgotean sătul de prune

Dă cu cizmele să tune

Drăgotean sătul de cepe

Dă cu cizmele să crepe”

„Bate vântul prin tulheni

Nu-s feciori ca-n Drăgoteni

Şi iar bate prin merişte

Nici fete ca şi-n Sălişte”

Pe lângă aceste ocupaţii de bază pe care locuitorii din Drăgoteni le-au avut, cultivarea pământului şi creşterea animalelor, drăgotenii au avut şi alte ocupaţii secundare.

Vânătoarea era una dintre activităţile auxiliare ale bărbaţilor din sat. Iarna, atacurile din partea animalelor sălbatice asupra satului şi asupra gospodărilor cu animale reprezentau un real pericol pentru drăgoteni. Totodată, vara şi toamna, animalele sălbatice, în special mistreţii şi bursucii atacau landurile cu porumb şi grâu pentru a se hrăni. De aceea, pe lângă vânătoarea pentru carne şi piei cu care sătenii se îndeletniceau, aceştia erau nevoiţi să vâneze şi animalele sălbatice care le ameninţau gospodăria, animalele şi muncile agricole. Aceştia foloseau diferite curse pentru a prinde fiarele pădurii, care au fost modernizate dealungul timpului.

Pescuitul este o altă activitate auxiliară pe care drăgotenii o practicau. Chiar dacă satul drăgoteni nu este străbătut de o apă curgătoare cu debit mare, care să nu sece vara, în apropiere, comuna Remetea este străbătută de valea Roşiei. Aici, drăgotenii au avut posibilitatea de a pescui încă din cele mai vechi timpuri. După felurile cum erau prinşi peştii, pescuitul se practica fie cu mână, fie cu unelte speciale.

Albinăritul era o ocupaţie cu care se îndeletniceau deasemenea drăgotenii. Chiar dacă nu aveau o activiatate însemnată cu creşterea stupilor de albine, bărcuitul era o activitate pe care mulţi bărbaţi din drăgoteni o practicau. Bărcuitul consta în recoltarea mierii de la stupii de albine sălbatice.

Meşteşugurile drăgotenilor au fost multiple, aceştia ocupându-se şi cu prelucrarea lemnului, ce-i drept în cantităţi şi modele nu foarte variate, dar şi cu prelucrarea fibrelor textile de origine vegetală, în care se pare au fost mai iscusiţi.

Prelucrarea sumanilor a fost una dintre activităţile acestora. În secolul XIX, satul drăgoteni era unul dintre cele mai reprezentative din domeniul Beiuşului în această activitate. Sumanele erau produse obţinute din prelucrarea lânii, ţesute în război. Sumanii şi sumănicile, varianta mai scurte a acestora, sunt oarecum strămoşii arhaici ai paltoanelor şi a hainelor de iarnă.

Trebuie să nu uităm însă că drăgotenii şi-au confecţionat în gospodăriile proprii aproape în totalitate hainele şi toate cele de trebuinţă pentru acoperirea textilelor necesare în casă. Poalele, spătoaiele, gacii bărbăteşti şi obielele erau toate confecţionate de către femei în gospodăriile proprii. Războiul de ţesut a fost folosit de acestea până în secolul XX pentru confecţionarea hainelor, păturilor, ştergarelor, pânza pentru confecţionarea hainelor. Aici vom întâlni modele de decor pentru haine şi textilele din casă specifice satului, uliţelor şi chiar familiilor.

Un alt moment important din viaţa femeilor din sat şi nu numai era şezătoarea. Mai multe vecine se adunau seara la una dintre ele, fiecare îşi aducea furca cu lână pentru tors sau ce lucru de mână avea de făcut şi stăteau până spre dimineaţă şi lucrau. În acest timp se adunau şi băieţi, se spuneau bancuri şi se depănau amintiri.

„Cum se lasă de răcoare

Merg fetele-n şezătoare

Cu fusu şi cu furca

Să întâlnească bădiţa”

Uneltele agricole folosite de gospodarii din Drăgoteni şi de animalele lor de-alungul timpului au fost: plugul de lemn, iar mai târziu cel de fier cu corman schimbător, grapa din împletituri de târş, care mai târziu a fost înlocuită cu cea din lemn cu colţi de fier. Alte unelte folosite de locuitorii din Drăgoteni au fost: secera, coasa, sapa, săpăliga, hârleţul, grebla, care avea dimensiuni diferite, în funcţie de munca la care era folosită, mai mare şi mai rari colţii pentru paie şi fân şi mai mică pentru grădină.

Uneltele şi alte lucruri de care aveau nevoie în gospodărie sau materiale textile pe care gospodarii din sat nu reuşeau să le şi confecţioneze personal le puteau cumpăra la târgurile din jurul comunei, cel mai renumit fiind cel de la Binş. Aici ei puteau face troc şi astfel dădeau la schimb alte materiale sau unelte în schimbul celor de care aveau nevoie sau să le cumpere.

Totodată la aceste târguri ei puteau să vândă, să cumpere sau să facă schimburi de animale, cereale şi fructe. Aici se întâlneau locuitorii de la câmpie cu cei de deal şi munte, fiecare puând să vândă marfă specifică zonei sale.

Casa specifică satului Drăgoteni până la sfârşitul secolului XX, foarte asemănătoare de astfelcu cele din zona de deal din jurul Beiuşului, era formată din târnaţ, strămoşul teraselor din zilele noastre, care era mărginit din stâlpi, de cele mai multe ori de lemn, din acesta intrai în „tindă”, locul de unde se intra, spre stânga şi spre dreapta în cele două camere ale casei: camera de locuit şi cea pentru musafiri.

Din tindă sau din târnaţ se intra deasemenea în cămară. Tavanul încăperilor era din lemn, scânduri de brad fixate pe bârne din stejar. Casa şi grajdul pentru animale aveau forma unei cetăţi, acestea întindându-se în jurul curţii interioare. Albastrul era culoarea cea mai întâlnită în vopsirea sau decorarea caselor.

Ocupaţiile celor tineri din sat cât şi a bătrânilor care nu mai făceau faţă la munca terenurilor era în general păstoritul. Ei erau cei care aveau grijă de animalele care nu erau duse la munte vara sau care nu erau folosite la munca agricolă.

Chiar şi aşa cei mici aveau suficient timp şi pentru joacă. Ei aveau jocuri simple, fără prea multă implicare materială, pe care şi le permitea orice copil din sat să le joace. În rândurile următoare am aşezat pe hârtie câteva jocuri specifice copilăriei oricărui fiu al satului Drăgoteni.

Bischi

În familia ţăranului din Drăgoteni, sarcinile erau împarţite fiecărui membru după posibilitate. Păstoritul era o responsabilitate, de obicei, lăsată în seama copiilor si bătrânilor. Pentru această activitate era necesar să ai o bâtă şi straiţă cu mâncare. Şi cum, unde sunt copii apar şi jocurile, cu această bâtă ei au făcut un joc plăcut, simplu, uşor de împlinit care se numea Bischi.

La startul concursului se adunau toţi copiii, preponderent băieţi dar şi fete, cu o bâtă. Secretul concursului consta atât în măiestria copilului cât şi in alegerea bâtei. Aceasta trebuia aleasă dintr-un lemn de grosime medie (bâtă pentru animale), cu elasticitate mare şi de mărime potrivită poate mai spre mica decat spre mare. Se trasa sau se alegea o linie de start. Aici se prezenta fiecare concurent cu bâta, o ţinea într-o mâna, mai aproape de partea de jos, o lovea cu capul de jos de câteva ori de pământ rostind: „bischi, na bischi”, iar cand credea că bâta a ajuns într-o oarecare rezonanţă şi la o arcuire suficientă îi dă drumul. Bâta zbura câţiva metri prin aer. Se contabiliza fiecare lansare. Câştigătorul era cel care avea o lovitură mai lungă. Acesta aduna toate bâtele. Învinsul, cel cu lovitura mai scurtă era aşezat pe pământ cu faţa în jos, iar învingătorul lua toate bâtele şi le freca pe rând, una căte un ape spatele învisului rostind:

“ Hurdu, hurdu pe spinare,

Doare-te spinarea tare?

A cui e bâta?”

Cel de jos, rostea un nume, iar bâta trecea în proprietatea numitului. Dupa ce-i termina pe toti, concursul începea din nou iar concurenţii aveau noile bâte.

Avantajele acestui joc erau: se putea juca pe orice teren, putea avea un număr nelimitat de jucători, nu trebuia o dotare selectă, nu prezenta un grad de risc, putea fi practicat si de băieţi şi de fete, se putea întrerupe şi muta din loc în loc, etc.

Boiţ Loredana