Beius, Stei, Stana de Vale, Vartop, Arieseni, Boga, Padis, Bihor, Muntii Apuseni

Mulţumesc lui Dumnezeu că a rânduit să reprezint o „fărâmă infimă” printre voi şi  mulţumesc domnului primar Rif Ionel şi colegelor mele care au trecut prin Şcoala din Drăgoteni că au continuat tradiţia. Mulţumesc Inspectoratului pentru Cultură a judeţului Bihor, Muzeului Ţării Crişurilor, Muzeuliui din Beiuş şi nu în ultimul rând tuturor celor care s-au implicat şi şi-au dat concursul pentru această acţiune, deoarece consider că nu e puţin lucru ca acest concurs să reprezinte un punct de reper în activitatea culturală a judeţului Bihor.

În satul Drăgoteni se obişnuieşte să se ÎMPRISTEASCĂ ouă de Paşti. Aşa cum se deduce din expresie acestea nu se fac în orice perioadă a anului de cât în postul mare, în cele şapte săptămâni înainte de Paşti.

Pentru această îndeletnicire este nevoie de ceară de albină care se pune într-un vas de tablă pentru a putea fi topită pe foc. Unealta cu care se scrie desenul pe ou poartă denumirea de bizarcă şi se confecţionează dintr-o nuia de dimensiunile unui creion. Acest suport de lemn este crăpat la un capăt aici fiind fixat cu ajutorul unui fir de aţă un tub cu rol de rezervor. Tubul se obţine din tabla unei doze de suc sau bere (cu ani în urmă din capacul de la sticla de ulei) astfel: tai un dreptunghi cu lăţimea de apriximativ un centimetru pe care îl rulăm în jurul unui ac de cusut (acul fiind aşezat pe lăţimea dreptunghiului), tai din lungimea dreptunghiului atât cât este necesar pentru a obţine tubul respectiv şi se fixează în suportul de lemn cu ajutorul firului de aţă.

Pentru a desfăşura activitatea este nevoie de o flacără deschisă, lumânare sau lampă, şi ouă crude, proaspete. Bizarca se încinge în ceara încălzită, se mai încălzeşte o idee la flacăra deschisă şi se trasează motivele dorite pe ouă.

Ouăle încondeiate se păstrează până în vinerea mare. Se pregăteşte baia de vopsea din coji de ceapă sau vopsea de ouă. Se introduc ouăle încondeiate în baia de vopsea rece, se pun la fiert în baia de vopsea. Când se consideră că sunt fierte se ia vasul de pe foc, se scot cu o lingură şi se şterg cu o cârpă. Astfel ceara încălzită se îndepărtează, oul rămâne roşu, iar desenul alb sau gălbui în cazul vopsirii în coji de ceapă. Se ung cu slănină pentru a avea luciu.

În noaptea de Înviere un ou, de obicei cel mai frumos, se păstrează pentru biserică, adică atunci când se dau Paştile se dă în dar un ou încondeiat. Ideal ar fi ca oul să fie cât mai alb şi un ou bine lucrat ar trebui să fie cu model indiferent din ce unghi îl priveşti.

După ce s-a gustat din Paşti, copiii, dar şi adulţii ciocnesc ouă folosind salutul, vestea cea mare:

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat Domnul Iisus Hristos!

şi cel care a reuşit să spargă oul înseamnă că „l-a dus”, adică e al lui, îl ia.

Există obiceiul ca în ziua de Paşti femeile să dăruiască ouă încondeiate copiilor, dar se foloseau şi ca mici daruri pentru prieteni, cunoştinţe.

Oul simbolizează renaşterea şi repetiţia.

În fiecare an de Paşti femeile pregătesc ouă roşii.

Semnificaţia acestor ouă o găsim în întâmplarea petrecută la răstignirea lui Iisus, când o femeie pleca în vizită şi avea un coş cu ouă. Femeia s-a aplecat la crucea pe care era răstignit Iisus şi rugându-se a cerut să-i lase un semn dacă este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Când s-a ridicat a observat că toate ouăle din coş erau erau stropite cu sângele lui Iisus. Ea a considerat că acesta este semnul şi în fiecare an de Paşti a vopsit ouă roşii.

Aşa se explică de ce ţărăncile noastre vopseau doar ouă roşii.

Pentru mine încondeiatul ouălor reprezintă de fapt o meditaţie la viaţa lui Iisus, nu doar prin simbolistica acestei culori ci şi prin motivele care apar pe ouă.

În urmă cu zeci sau sute de ani oamenii nu aveau acces la şcoală, singura lor învăţătură fiind Biblia prin slujbele care se ţineau în biserică de aici izvorând o varietate de motive, simboluri în concordanţă cu credinţa şi învăţătura primită: motive astrale, motive vegetale, zoomorfe, scheomorfe şi religioase.

Un motiv frecvent în arta populară, nu doar pe ouă, este steaua, care ştim că a călăuzit magii: „Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul” (Matei II, 9). Deducem că de aici se inspiră credinţa populară cum că la naşterea fiecăruia dintre noi apare pe cer o stea şi că atunci când cade o stea înseamnă că a murit cineva. Cum ouăle de Paşti se încondeiază în Drăgoteni doar în perioada postului mare consider că această reprezentare le aminteşte de naşterea Lui Iisus.

Soarele, astrul care ne dă lumină, spre răsăritul căruia este orientat altarul fiecărei biserici apare şi el reprezentat pe ouă. În acelaşi timp în Biserica Ortodoxă omul este însoţit tot timpul de lumină, lumânare: la botez, la căsătorie şi când plecăm pe ultimul drum,

„Cu făclioara, pe-unde treci,

Dai zare negrilor poteci

In noaptea negrului pustiu,”

(„Moartea lui Fulger”,  G. Coşbuc)

şi ce trist este ca un om să plece dincolo fără această lumânare, de aceea cred că lumina este simbolul Lui Dumnezeu. Omul nu a reuşit să vadă niciodată chipul Său, dar El S-a arătat de mai multe ori omului ca o lumină puternică strălucitoare, iar la Paşti, mai mult ca oricând, suntem invitaţi: „Veniţi, de luaţi Lumină!”.

Prima plantă şi cea mai importantă este grâul, plantă care ne oferă „pâinea cea de toate zilele”, pâinea care simbolizează trupul lui Iisus Hristos, care este alături de noi la fiecare liturghie şi în momentele importante din viaţa noastră - la naştere, prin împărtăşirea care se face copilului la botez, la căsătorie fiind aruncate boabe de grâu peste miri simbolizând fertilitatea dar şi unitatea, convieţuirea împreună în acest caz. Grâul ne însoţeşte şi la trecerea în lumea cealaltă prin colacul (în zona noastră purtând denimirea de „pup”) care se pune în sicriu ca hrană în lumea de dincolo pentru cel decedat, acest aspect fiind evidenţiat şi în opera poetului G. Coşbuc:

„Pe piept, colac de grâu de-un an,

.....................................................

Merinde ai colac de grâu

Pe-un drum de veci.”

(„Moartea lui Fulger”,  G. Coşbuc)

Prescura se aseamănă cu o cruce, aşa cum este şi forma pâinii din care este plămădită, simbolizând trupul Lui Iisus, simbol pe care preotul ni-l prezintă de fiecare dată la Sfânta Liturghie : ”Luati mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, Care Se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”.

Viţa de vie îi este alături simbolizând sângele lui Iisus Hristos prin vinul prezent la fiecare liturghie: ”Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”, şi la fel în momentele importante ale vieţii

Cele două plante apar pe ouă într-o formă stilizată sau mai puţin stilizată. Desigur că aceste plante înfrumuseţează şi alte obiecte din arta populară .

Rugul-măceş, mur, trandafir- apare pe ouă simbolizând suferinţa lui Iisus motivul fiind numit „Din cununa de spini a lui Iisus”. În reprezentarea pe ouă este pusă în relief tulpina cu spini a plantei. Liniile care reprezintă spinii sunt numite gheare în încondeiatul ouălor. Această denumire o întâlnim şi în alte creaţii populare ca de exemplu ghicitoarea:

„Îi lung, da nu-i şarpe

Îi verde, da nu-i şopârlă

Îi cu pană, da nu-i cătană

Îi cu gheare, da nu-i mâţă.”

Ghici ce-i?    (Rugul)

În alte creaţii este pusă în valoare frumuseţea florilor de măceş, trandafir sau fructele murului.

Bradul, pomul vieţii este reprezentat pe ouă şi pe alte creaţii populare, semnificând statornicia, ascensiunea spre cer, verticalitatea, regenerarea, nemurirea.

Ghiocelul, călugărul vestitori ai primăverii apar pe ouă în dorinţa de a readuce viaţa pe pământ, de a se declanşa activitatea omului după ce o iarnă întreagă a fost încătuşat de frig şi închis în casă.

Mai apar apoi tot felul de frunze de salcie simbolizând ramurile de finic pe care mulţimea le-a aşternut în calea lui Iisus la intrarea în Ierusalim.

Apar frunze de gorun, de trifoi şi multe altele în funcţie de imaginaţia şi îndemânarea fiecărei persoane care încondeiază.

Florile apar şi ele simbolizând sosirea primăverii, frumuseţea naturii şi dorinţa de a schimba cununa de spini cu una din flori pentru a îndepărta suferinţa şi chinul Lui.

Apar motive animale ca broasca – reprezentarea fiind foarte stilizată - , iar dacă ne gândim la vietatea ca atare ar putea simboliza revenirea la viaţă, reluarea ciclului vieţii după ce o iarnă întreagă a hibernat, dar în acelaşi timp reprezintă animalul biblic, faraonul fiind pedepsit cu ploaia de broaşte.

Cucul, o pasăre călătoare care vesteşte sosirea primăverii, în cultura populară având un loc aparte, ca şi pupăza defapt. Este cunoscut faptul că reprezentau ceasornicul ţăranilor noştri, în sensul că trebuia să fie spălaţi pe faţă şi cu micul-dejun luat înainte de a cânta cucul sau pupăza, lucru care l-a determinat şi pe Ion Creangă, copil fiind, s-o prindă şi s-o vândă ca să nu-l mai trezească părinţii dis-de-dimineaţă. Reprezentarea pe ou apare sub forma unei păsări care ar putea reprezenta orice altă pasăre, dar poartă denumirea de cuc.

Coarnele de berbec ne duc cu gândul la berbecul încurcat în tufiş care a reprezentat jertja lui Avraam, Dumnezeu cruţându-l pe fiul acestuia Isaac, în acelaşi timp însă ar putea simboliza şi Mielul lui Dumnezeu, adică Iisus cum este numit de Ioan Botezătorul, în Sfânta Evanghelie după Ioan.

Unelte şi obiecte din gospodărie: grebla, foarfeca, grapa, capra (suport pentru tăiat lemne), rudă (bară din lemn care era agăţată de tavanul casei şi pe care erau păstrate, expuse ştergare, feţe de masă, etc., putând avea diferite forme), roştei (portiţă), drâmboi – drâmbă= instrument muzical-, toate acestea simbolizând o explozie de viaţă pentru că doar un om sănătos şi plin de viaţă poate să meargă la muncă, să folosească şi să se bucure de acestea.

Masa, prezentă pe ouăle încondeiate sub denumirea de „măsuţa raiului” , astăzi denumirea păstrată fiind doar măsuţă, ne duce cu gândul la masa bogată care îl aşteaptă pe fiecare credincios după cele şapte săptămâni de post, sau masa la care Iisus a stat cu cei doisprăzece apostoli în seara zilei de joi înainte de a fi prins şi răstignit.

Inima reprezentată pe ou ne aminteşte de inima Lui Iisus, dar şi de milostenie mai ales în perioada postului deoarece Biblia spune „Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” (Matei VI, 21).

Crucea este elementul final din viaţa Mântuitorului care ne deosebeşte de alte credinţe, crucea care este elementul suprem al Bisericii noastre şi care ne-a lăsat-o Iisus ca armă împotriva diavolului.

Lanţ de cruci reprezentat prin mai multe cruci înlănţuite care „ferecă oul” la fel cum raiul este ferecat, închis şi la înviere se deschide pentru o săptămână. Simbolul apare şi la slujba de înviere când preotul bate de trei ori cu crucea în uşa bisericii, crucea reprezentând cheia, abia apoi intrând în biserică împreună cu toţi credincioşii prezenţi.

Să aveţi lumină în suflete!

Hanza Dorina