Beius, Stei, Stana de Vale, Vartop, Arieseni, Boga, Padis, Bihor, Muntii Apuseni

Pestera Meziad

Pestera Meziad declarat monument al naturii, fiind o rezervatie speologica, este mult cercetata iar în anul 1921 a fost vizitata de o echipa de geologi având în frunte pe renumitul speolog român Emil Racovita, este o pestera mare, fiind una dintre primele pesteri amenajate si mult timp una dintre cele mai lungi pesteri din România (4.750 m lungime cu mai multe nivele) fiind situata în judetul Bihor pe Valea Meziadului în regiunea sud estica a Muntilor Padurea Craiului si zona de vest a Muntilor Apuseni. Pestera a fost reamenajata în anul 1972 si deschisa turismului.

Date istorice. Fiind unul dintre cele mai mari goluri subpamantene din Transilvania si in acelasi timp usor accesibila, Pestera Meziad a fost vizitata inca din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Celebrul geograf austriac A. Schmidl ne furnizeaza in 1863 o prima descriere detaliata, insotita de un plan si un profil sumar; incepand cu anul 1931, E. Balogh o cerceteaza amanuntit, realizand planul ei complet si descrierea ei detaliata, intre timp, pestera a mai fost cercetata sub raport biospeologic de R. Jeannel si E. G. Racovita, iar paleontologic-antropologic de M. Rosca, C. Riscutia si P. Firu. In 1970 ea a fost recartala de T. Rusu si V. Craciun.

Vărăritul (sau arderea pietrei de var) este o îndeletnicire tradiţională a oamenilor din zonă, datorită în special faptului că aceşti munţi sunt formaţi cu preponderenţă din calcar. Acest meşteşug se practică şi în prezent, însă cu o intensitate mai mică decât în trecut. Mai puteţi găsi cuptoare de var în Roşia şi în Meziad, precum şi pe Platoul Zece Hotare.

Etapele obţinerii varului din piatra de calcar sunt:

Extragerea pietrei de calcar din mici cariere şi transportarea ei la cuptorul de ars varul.
Spargerea pietrei şi aşezarea ei în cuptor. Se începe cu pietrele mai mărunte şi deasupra vor fi puse pietrele cele mai mari, care formează bolta cuptorului. Când cuptorul este plin se lipeşte bolta cu un strat de lut în care se fac mai multe orificii (pentru întreţinerea arderii şi evacuarea fumului). În timpul arderii orificiile se închid progresiv pentru menţinerea căldurii.
Varul este gata în momentul când fumul este de culoare albă. În acest moment se descoperă cuptorul şi se lasă varul la răcit. Culoarea varului bine ars după răcire este albă sau galben-verzuie.