|
Carte - Pnap - Salvamont - Ghid montan |
MUNŢII LIMITROFI
MUNŢII PĂDUREA CRAIULUI
Aşezarea geografică
Sunt situaţi tot în judeţul Bihor, ei constituind o "peninsulă" între Depresiunea Beiuşului la sud şi sud-vest şi, respectiv, Golful Oradea-Aleşd la vest şi nord; faţă de Munţii Vlădeasa ei sunt delimitaţi de Valea Iadei (numită, local, Valea Iadului).
Relieful
Aceşti munţi, situaţi în est şi nord faţă de Depresiunea Beiuşului, sunt alcătuiţi din roci calcaroase (pe seama cărora s-a format un relief carstic deosebit de bine dezvoltat) dar apar şi alte roci ca gresii şi conglomerate permiene şi mezozoice (12).
Evoluţia acestor munţi, care nu depăşesc înălţimi de 1000 m, este comună cu a întregii unităţi montane a Apusenilor, având şi câteva caracteristici particulare care-i individualizează, în parte.
Munţii Pădurea Craiului, ca toţi Munţii Apuseni, sunt cristalino-mezozoici, adică au în bază şisturi cristaline peste care sunt dispuse roci sedimentare permo-mezozoice formate din gresii, conglomerate şi roci carbonatice. Aşadar, aceşti munţi au suferit o evoluţie paleogeografică, caracterizată prin sedimentări intense în permian şi mezozoic, o exondare definitivă a lor în neozoic, urmând o erodare treptată a sedimentelor depuse anterior şi o slabă depunere de depozite sedimentare în cuaternar. De asemenea, după exondarea lor definitivă, ei au suferit ridicări tectonice treptate în tot timpul neozoicului, ultima având loc în cuaternar (mişcările valahice); şi actualmente, întreaga regiune muntoasă suferă o mişcare lentă de ridicare (1-2 mm/an).
Relieful este sculptat în două mari categorii de roci, impermeabile (necarstificabile) permiene şi cuaternare, respectiv în roci carstificabile mezozoice, calcare şi dolomite, ultimele generând renumitul relief carstic, în care sunt prezente toate tipurile endo- şi exocarstice.
Evident că în relief se distinge şi cel al văilor, văi adâncite bine, care separă zona montană în numeroase culmi principale şi secundare (ex. Valea Videi, Valea Iadei etc.).
Munţii Pădurea Craiului sunt joşi, urcând altitudinal doar spre întâlnirea cu Munţii Vlădeasa, la peste 1000 m (Hodrânguşa - 1027 m, Măgura Beiuşele - 1004 m etc.).
Condiţiile climatice
Munţii Pădurea Craiului datorită altitudinilor reduse, în general cu mult sub 1000 m, au valori termice ceva mai ridicate decât Munţii Bihor-Vlădeasa, care sunt mai înalţi, dar valorile lor termice sunt mai reduse decât în depresiune.
Aşadar, valorile medii termice variază între 6 şi 8oC, în funcţie de altitudini. Izotermele lunii ianuarie ating valori între -2 şi -4oC iar ale lunii celei mai calde ajung la 14-16oC (12).
Cantităţile de precipitaţii cresc la 1000-1200 mm anual în interiorul munţilor, scăzând la 800 mm pe marginile masivului montan, la contactul cu regiunile depresionare ale Beiuşului şi Vad-Borodului. Aceste cantităţi destul de însemnate de precipitaţii, cu toate că înălţimile masivului sunt reduse, se datorează maselor de aer vestice, umede, care prin ridicare (ascensiune) lasă o mare cantitate de precipitaţii pe marginea vestică şi în centrul munţilor.
Iarna, care se instalează pe la sfârşitul lui decembrie, cad cantităţi de precipitaţii sub formă solidă, care se menţin cam trei luni, după care încep iarăşi ploile, mai intense, în lunile mai şi iunie.
Vânturile dominante sunt cele din vest, apoi din sud şi nord iar cele dinspre est sunt extrem de rare.
Hidrografia
Apele curgătoare principale ale acestor munţi sunt cele cu direcţie vestică, deci spre Depresiunea Beiuşului (43): Valea Videi (= Holodului); Valea Roşiei; Valea Topa; vezi datele hidrografice la "Hidrografia Depresiunii Beiuşului".
Dintre râurile cu scurgere estică menţionăm, la limita cu Munţii Vlădeasa, Valea Iadei, cu scurgere în Crişul Repede, ce atinge 44 km lungime, suprafaţa bazinului hidrografic de 223 kmp, iar debitul, la Bulz, de 4,97 mc/s.
Din categoria lacurilor, evidenţiem lacul de acumulare Leşu de pe Iada, cu lungimea de 2,5 km, cu un volum de 27,2 mil. mc apă, lac creat pentru alimentarea cu apă a oraşului Oradea. Mai menţionăm frumosul lac de acumulare de la Luncasprie de pe râul Vida.
Biopedogeografia
Deoarece vegetaţia regiunilor de munte este foarte asemănătoare, o menţionăm în bloc (6, 9, 10, 12, 16), pentru toţi munţii din jurul depresiunii, deşi intervin anumite situaţii diferenţiate introduse de altitudine, de condiţiile locale, chiar de om etc.
În masivele înalte (Vlădeasa, Biharia) la partea superioară apare vegetaţie subalpină, de la circa 1600 m în sus, ce cuprinde atât vegetaţie ierboasă cât şi arbustiferă. Dintre ierburi menţionăm: ţăpoşica (Nardus stricta), păiuşul (Festuca rubra), firuţa (Agrostis tenuis), sau plante cu flori ca vioreaua (Viola canina), vulturica (Hieracium auricula), cărora li se alătură, pe grohotişurile fixate, afinul (Vaccinium myrtillus) şi merişorul (V. Vitis-idaea). Dintre arbuşti predomină ienupărul (Juniperus communis) dar apare şi jneapănul (Pinus mugo).
Sub vegetaţia subalpină apare pădurea de conifere, mai bine reprezentată în Munţii Vlădeasa, Biharia, parţial în Munţii Padiş-Scărişoara şi doar excepţional pe culmile înalte ale celorlalte masive. Predomină molidul (Picea abies).
La poalele munţilor înalţi şi în masivele mai joase apar foioasele, cu cele două etaje, de fag (Fagus) şi, respectiv, de stejar (Quercus). Pădurile sunt, în general, poienite.
Fauna este caracteristică etajelor de vegetaţie menţionate. Astfel, apar: în regiunile înalte lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), ursul brun (Ursus arctos), căprioara (Capreolus capreolus), cerbul carpatin (Cervus elaphus carpathicus), mistreţul (Sus scrofa), capra neagră, recolonizată, (Capra rupes) etc. Dintre păsări se detaşează acvila de munte (Aquila chrisaëtos), apoi cocoşul de munte (Tetrao urogallus) recolonizat şi el, şi altele.
Solurile corespund şi ele etajelor de vegetaţie: sol alpin, soluri silvestre. Se remarcă solurile cenuşii alpine, solurile podzolice, solurile brun-roşcate de pădure etc.
MUNŢII BIHOR-VLĂDEASA
Aşezarea geografică
Sunt situaţi la est de Depresiunea Beiuşului şi sunt divizaţi, la rândul lor, în cinci subdiviziuni, dintre care trei sunt nemijlocit învecinaţi depresiunii: Munţii Vlădeasa, Munţii Padiş-Scărişoara şi Munţii Bihariei.
Munţii Vlădeasa, delimitaţi, după cum s-a precizat mai sus, de Munţii Pădurea Craiului prin intermediul Văii Iadei, se întind în nord până la valea Crişului Repede iar în sud ajung până la văile opuse ale Crişului Pietros şi Someşului Cald (2).
Munţii Padiş-Scărişoara sau Munţii Bihorul Nordic se continuă la sudul Munţilor Vlădesei, între Crişul Pietros şi Someşul Cald la nord, iar în sud până la alte două văi cu scurgere contrară, Crişul Băiţa şi Arieşul Mare. În vest se află Depresiunea Beiuşului iar la est limita este dată de văile opuse Călineasa şi, respectiv, Albacului.
Munţii Biharia se întind la sudul Munţilor Padiş-Scărişoara, de la cele două văi menţionate până la alte două văi cu direcţie contrară de scurgere, Leuca, afluentă a Crişului Alb, şi Ghizghiţei, afluentă a Arieşului Mare; Arieşul Mic delimitează Muntele Găina şi respectiv Munţii Arieşului-Ţara Moţilor.
Relieful
Munţii Vlădeasa fac parte din Munţii Bihor-Vlădeasa, situaţi în partea lor nordică, ajungând în nord la Crişul Repede, în nord-vest la Valea Iadei, iar în sud la văile Crişu Pietros şi Someşul Cald.
Munţii Vlădeasa se deosebesc de ceilalţi munţi prin prezenţa rocilor eruptive banatitice, puse în loc la sfârşitul mezozoicului-începutul neozoicului, în urma unor erupţii vulcanice. Aceste mase eruptive au străpuns depozitele de şisturi cristaline şi apoi pe cele sedimentare permo-mezozoice, ajungând deasupra lor, azi acoperind o suprafaţă de circa 400 kmp, cu o grosime de aproximativ 1.000 m. Aceste mase eruptive au determinat înălţarea zonei muntoase, evident alături de tectonică, la circa 1800 m, culminând cu Vârful Vlădeasa (1 836 m), al doilea vârf ca înălţime din Munţii Apuseni.
|UP| |Home| |Galerie Foto| | Obiective Turistice| |Trasee| |Informatii Utile||Contact|