Beius, Stei, Stana de Vale, Vartop, Arieseni, Boga, Padis, Bihor, Muntii Apuseni

Se observă că altitudinile cele mai mari se găsesc în partea de nord, pe culmea principală a Masivului Vlădeasa: Vf. Poieni (1 627 m), Vf. Bohodei (1 654 m), Vf. Fântâna Rece (1 652 m), Vf. Cornul Munţilor (1 652 m), Vf. Cârligate (1 694 m), Şaua Cumpănăţelu (1 650 m), Vf. Cumpăţelu (1 652 m), Coasta Brăiesei (1 678 m), Vf. Briţei (1 759 m), culmea Piatra Tâlharului (1 540 m)-culmea Gardul de Piatră (1 600 m)-Vf. Micău (1 640 m) şi Vf. Nimăiasa (1 589 m)-La Nimăiasa (1 612 m), Vf. Vârfuraşu (1 688 m) şi se continuă spre NE, prin şaua “Între Munţi” (1 587 m), până în Vf. Dealul Păltinişului (1 785 m), situate la baza sudică a Vf. Vlădeasa (1 836 m, care nu intră în cadrul teritoriului parcului). Această culme se axează pe un substrat de roci magmatice, rezistente la eroziune.

În Munţii Bihorului pe culmea Măgura Vânătă (1 642 m) există un mic areal cu altitudinea de peste 1 600 m, pe roci permiene (gresii şi conglomerate cuarţitice), de asemenea destul de rezistente la acţiunea eroziunii.

Mai există un loc cu altitudine de peste 1 600 m, anume vf. Frânturile (1 643 m) în partea estică a parcului.

FRAGMENTAREA ORIZONTALĂ

Fragmentarea orizontală sintetizată, realizată cu ajutorul calculatorului, s-a realizat de asemenea pe baza unei hărţi analitice (realizată manual), la fel ca şi cea hipsografică şi cea a fragmentării verticale.

Fig. 2. Harta Fragmentării orizontale

Se observă că, de regulă, în regiunile carstice fragmentarea orizontală este redusă deoarece aici râurile au dispărut de la suprafaţă în adâncime, unde creează relief endocarstic. De asemenea, în regiunile magmatice, datorită rezistenţei la eroziune, acest tip de fragmentare este redusă.

Pe rocile sedimentare din vest valorile de 2-3 şi 3-4 km/kmp sunt predominante.

Valori de peste 4 km/kmp sunt rare, doar în două locuri, şi anume în zona de izvoare a Crişului Băiţei şi în zona Văii Sighiştelului.

FRAGMENTAREA VERTICALĂ

Fig. 3. Harta fragmentării verticale

Valori reduse (0-100 m) se găsesc în general pe roci sedimentare, inclusiv în calcare, deoarece aici apele dispar în subteran şi nu au avut prea mult timp la dispoziţie pentru eroziune. Aici nici tectonica nu a reuşit să-şi „spună” prea mult cuvântul. Valorile intermediare (100-200, 200-300 m, 300-400 m) sunt cele mai reprezentative, mai ales pe roci sedimentare.

Valorile mai mari sunt mai rare dar apar mai ales datorită tectonicii: în cadrul abrupturilor magmatice (în Vlădeasa), în cadrul rocilor calcaroase (Munţii Bihor) etc.

Lect. univ. dr. în geografie fizică Andrei C. INDRIEŞ

Master în geografia turismului Andrei A. INDRIEŞ

Student în tehnologia informaţiei Robert A. INDRIEŞ