Beius, Stei, Stana de Vale, Vartop, Arieseni, Boga, Padis, Bihor, Muntii Apuseni

Aceste dealuri au o alcătuire geologică pannoniană (malvensian) care cuprind argile marnoase, argile siltice iar pe podurile dealurilor nisipuri şi pietrişuri (Foaia geologică Dr. Petru Groza, scara 1:50 000). Local, aceste dealuri sunt denumite Dealul Coaste şi Dealul Matei. Aceste dealuri vin în contact tranşant cu terasa inferioară de luncă t₁=3-5 m, denumită Câmpu lui Alexa, pe versant fiind deosebite şi terasele t₂=6-10 m, t₃=15-20 m şi t₄=30-40 m (altitudinile au fost determinate de I.O. Berindei, 1977 p 310). Tocmai pe pantele versantului, datorită declivităţii, alcătuirii geologice, lipsei vegetaţiei arborescente, precipitaţiilor, a avut loc declanşarea alunecărilor, care au afectat toată suprafaţa dintre terasa a întâia (t₁) şi podul dealurilor, extensiunea alunecărilor ajungând, obişnuit, la 300-400 m iar într-un loc chiar la 1 000 m.

Ca tipuri de alunecări, majoritatea alunecărilor sunt cele de tip “brazdă” ce afectează pătura de alterări pe circa 1-2 m. Aceste tipuri pătrund, tentacular, şi pe micile văi ce fragmentează dealurile (pe Ricaş şi pe Benche), ca şi pe cele două văi mai mari, Finişului şi Tărcăiţei. Se deosebesc, în cadrul acestor tipuri de alunecări râpele (cornişele de desprindere) care sunt invadate de vegetaţie ierboasă iar în corpul alunecării se remarcă toate microformele: microcreste, microdepresiuni, bălţi cu vegetaţie caracteristică ş.a. Fruntea alunecărilor se opreşte pe versant fiind uşor de depistat datorită vizibilităţii ei. Aceste alunecări sunt favorizate de structura geologică, de defrişări, de folosinţa agricolă (arabil, păşunat, viticultura – care în mare parte a fost abandonată datorită orientării spre nord a versantului, recoltele fiind foarte scăzute). La acestea se mai adaugă condiţiile climatice: umiditatea mai mare datorită expoziţiei nordice a pantei, cantităţi mari de precipitaţii înregistrate (media multianuală la Beiuş de 690 mm), cu deosebire în anii extrem de ploioşi (1970, 1975, 1980 etc.) când s-au declanşat cele mai multe alunecări de teren sau s-au reactivat cele vechi.

În afară de alunecările în brazdă, în unele locuri, mai ales pe versanţii micilor văi ce fragmentează dealurile, au fost deosebite alunecări lenticulare, de dimensiuni reduse.

În câteva locuri au fost depistate alunecări foarte vechi (probabil pleistocene) de tip pseudoterase (trepte etajate), în spatele cărora se găsesc aluncările de tip brazdă. Adâncimea afectată ajunge la 30-35 m, corpul alunecării de acest tip putând fi (şi este) utilizat în agricultură. Într-un loc se găsesc trei asemenea trepte care, împreună cu alunecările “brazdă” din spatele lor ajung la 1 km lungime şi cam 500 m lăţime. În acest loc o casă a fost afectată de alunecări şi astfel a fost părăsită (ulterior dărâmată).

În apropiere de Tărcaia se găseşte un pâlc de pădure care a frânat denudarea terenului, doar la baza pădurii se manifestă eroziunea prin alunecări şi şiroiri.

După structura geologică, alunecările sunt consecvente (structura fiind monoclinală) iar după locul declanşării ele sunt detrusive (de sus în jos).

În viitor alunecările se vor reactiva datorită existenţei numeroaselor crăpături longitudinale şi transversale existente, declanşările fiind iminente. În unele locuri s-a încercat stabilizarea alunecărilor prin plantări de pomi fructiferi şi replantări de viţă de vie, dar aceste măsuri sunt ineficiente.

În aval de Finiş alunecările sunt aproape absente datorită ivirii la zi a insulelor permo-mezozoice, iar în amonte de asemenea sunt destul de rare, remarcându-se, totuşi, printre degradările de teren, Râpele de la Mierag (vezi articolul), un vast fenomen de şiroire.

Harta alunecărilor (A. Indrieş, 1986)

Fig.1. Harta alunecărilor (A. Indrieş, 1986)

Foto asupra locului alunecărilor

Fig. 2. Foto asupra locului alunecărilor

Dr. ANDREI C. INDRIEŞ

M.s. ANDREI A. INDRIEŞ

Stud. ROBERT A. INDRIEŞ