Beius, Stei, Stana de Vale, Vartop, Arieseni, Boga, Padis, Bihor, Muntii Apuseni

Cea mai veche dar şi cea mai înaltă suprafaţă, netezită la începutul neozoicului, după mişcările tectonice din mezozoic, în perioada danian-paleogenă, într-un climat cu mult mai cald decât cel actual, adică tropical-subtropical, mai este cunoscută sub denumirea de pediplena carpatică, deoarece nivelarea a fost de tip pediplanare (adică nivelarea pedimentelor) (Gr. Posea şi colab., 1974). Această suprafaţă este mai puţin reprezentativă pentru Munţii Padiş-Scărişoara şi este echivalentă suprafeţei Borăscu din Carpaţii Meridionali, respectiv cu suprafaţa Fărcaşa-Cârligatele din Apuseni (Emm. de Martonne, 1924) sau cu suprafaţa Cârligatele din Vlădeasa (Aurora Posea, 1977); de altfel, Vf. Cârligatele se găseşte în imediata apropiere a Măgurii Vânete.

Suprafaţa are două trepte, cea mai înaltă între 1 600- 1 800 m şi a doua treaptă între 1 600-1 400 m (fig. 1).

Prima treaptă ocupă vârfurile Piatra Grăitoare (1 658 m) – Cucurbăta Mare (1 849 m, cel mai înalt din toţi Apusenii) – Cucurbăta Mică (1 769 m).

Treapta a doua ocupă teritoriul dintre vârfurile: Piatra Grăitoare, Tăul Mare (sau Zănoaga) de 1 543 m, Muncelu etc.

Scoatem în evidenţă faptul că în timpul cuaternarului, clima fiind foarte rece, pe versantul estic mai ales au fost create circuri glaciare. Un exemplu este şi Lacul Tăul Mare, considerat de către majoritatea cercetătorilor un lac nivo-glaciar, deci nu pur glaciar.

Din această culme înaltă izvorăşte râul Crişul Negru.

Mai menţionăm că lângă vârful principal s-a construit un releu de tv, care se vede şi din Depresiunea Beiuşului.

Fig. 1. Harta pediplenei carpatice din Munţii Biharia

Fig. 2. Unul dintre circurile nivo-glaciare (1995)

Fig. 3. Pe terasa staţiei releului de pe Biharia (1995)

Lect. Dr. ANDREI C. INDRIEŞ

Mast. ANDREI A. INDRIEŞ

Stud. ROBERT A. INDRIEŞ