Beius

Obiective turistice

Trasee

Harti

Cazare

Galerie foto

Biserici de lemn

Legende

Informatii utile

Linkuri

Contact

Parcul Natural Apuseni este situat în vestul României, în partea central-nord-vestica a Muntilor Apuseni, întinzându-se pe o parte din masivele Bihor la sud si Vladeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei judete (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).

PNAp cuprinde suprafete de pe teritoriul administrativ a 16 comune, si proprietati apartinând la 25 de comune. În ce priveste numarul de comunitati, pe teritoriul PNAp sunt cuprinse integral 53 localitati si 3 sate de vacanta (Boga, Fântânele si Vârtop), partial fiind cuprinse înca 8 localitati, situate pe limitele parcului.

PARCUL NATURAL APUSENI a fost declarat prin LEGEA Nr.5/06.03.2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national – Sectiunea a III –a zone protejate, pe raza judetelor Alba, Bihor si Cluj, cu suprafata totala estimata la S = 75.784,00 ha, din care pe teritoriul judetului Bihor 30 545 ha., include în judetul Bihor: 26 Arii naturale protejate de interes national (conform Legii nr.5/2000 si a HG 2151/2004), arii care prin Planul de Management vor fi declarate ca zone de protectie speciala în cadrul Parcului Natural Apuseni.

2.156. PLATOUL CARSTIC PADIS
2.153. SARITOAREA BOHODEIULUI
2.152. PIETRELE BOGHII
2.149. CETATILE PONORULUI
2.154. CETATEA RADESEI
2.150. VALEA GALBENEI
2.142. PIETRELE GALBENEI
2.143. PIATRA BULZULUI
2.144. GHETARUL FOCUL VIU
2.145. AVENUL BORTIGULUI
2.160. PLATOUL CARSTIC LUMEA PIERDUTA
2.141. GROAPA RUGINOASA
2.158. GROAPA DE LA BÂRSA
2.151. VALEA SIGHISTELULUI
2.147. MOLHASURILE DIN VALEA IZBUCELOR
2.148. FÂNEATA IZVOARELOR CRISUL PIETROS
2.155. POIANA FLORILOR
2.157. DEPRESIUNEA BALILEASA
2.159. VÂRFUL BISERICA MOTULUI
2.176. VÂRFUL CÂRLIGATI
2.169. PESTERA URSILOR - CHISCAU
2.172. PESTERA MICULA
2.337. PESTERA DIN PIATRA PONORULUI
(HG 2151/2004) PESTERA SMEILOR DE LA ONCEASA
HG 2151/2004) COMPLEXUL CARSTIC DIN VALEA PONORULUI
(HG 2151/2004) SISTEMUL CARSTIC PESTERA CERBULUI - AVENUL CU VACA

Parcul Natural Apuseni, Valea Galbenei, foto Administratia PNApuseni

Parcul Natural Apuseni, Pestera Cetatile Ponorului, foto: 

I. ARII PROTEJATE DIN ROMÂNIA SI DIN JUDETUL BIHOR

1.Tipuri de arii protejate în România

Prima lista oficiala asupra ariilor protejate a aparut în 1943 (Bulletin of the Comission of Natural Monuments). A doua lista oficiala a fost publicata în 1992 de catre Academia Româna si Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului.

Totalitatea ariilor protejate din România reprezinta 4,8% din teritoriul tarii (adica 1.140.590,3 ha din totalul de 23.750.200 ha) si include 3 rezervatii ale biosferei (2,96%), 12 parcuri nationale, 2 parcuri naturale (1,68%) si 571 arii strict protejate; din aceasta ultima categorie facând parte si siturile geologice.

Tipurile de arii protejate grupate în acord cu terminologia clasificarii propuse de IUCN:

Categoria I - rezervatii stiintifice

Categoria II - parcuri nationale

Categoria III - monumente naturale

Categoria IV - rezervatii naturale

Categoria V - rezervatii peisagistice

Categoria VI - rezervatii ala biosferei

Categoria VII - rezervatii ale patrimoniului mondial

Tipurile de rezervatii: botanice, forestiere, geologice si geomorfologice, paleontologice, peisagistice, speologice, zoologice, mixte.

2. Tipuri de arii protejate din judetul Bihor

Pe teritoriul Regiunii 6 Nord-Vest exista 169 de arii naturale protejate, numarul cel mai mare fiind înregistrat pe teritoriul judetului Bihor (64).

În regiune exista doua parcuri nationale (Parcul National Muntii Rodnei si Parcul National Calimani) si doua parcuri naturale (Parcul Natural Apuseni si Parcul Natural Muntii Maramuresului), pentru acestea fiind necesara constituirea de structuri proprii de administrare.

Dintre cele 165 de arii naturale protejate care nu necesita constituirea de structuri de administrare, pentru 55 au fost încheiate conventii de custodie.

Suprafata totala a ariilor naturale protejate de pe teritoriul Regiunii 6 Nord-Vest este de 244.414 ha, ceea ce reprezinta 7,16 % din suprafata regiunii. Dintre cele 6 judete, cel mai bine reprezentat este judetul Maramures cu 160.762 ha, o mare parte din aceasta suprafata fiind reprezentata de Parcul Natural Muntii Maramuresului (148.850 ha).

II. LOCALIZAREA PNAp. ARII PROTEJATE INCLUSE ÎN PNAp

Parcul Natural Apuseni este situat în vestul României, în partea               central-nord-vestica a Muntilor Apuseni, întinzându-se pe o parte din masivele Bihor la sud si Vladeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei judete (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).

PNAp cuprinde suprafete de pe teritoriul administrativ a 16 comune, si proprietati apartinând la 25 de comune. În ce priveste numarul de comunitati, pe teritoriul PNAp sunt cuprinse integral 53 localitati si 3 sate de vacanta (Boga, Fântânele si Vârtop), partial fiind cuprinse înca 8 localitati, situate pe limitele parcului.

Istoricul declararii parcului

           Localizata în inima Transilvaniei, si gasindu-se relativ aproape de orasul      Cluj-Napoca, vechi centru universitar, zona din Muntii Apuseni actualmente inclusa în Parcul Natural Apuseni a fost vizitata si studiata înca de pe vremea                Imperiului  Austro-Ungar.

Cele mai vechi trasee turistice din zona, datând de prin anii 1900, au descrise si marcate de catre Czárán Gyula, un neobosit calator pe meleagurile Apusenilor.

           Primele initiative în vederea constituirii unui parc în aceasta zona îi apartin lui Emil Racovita, care la primul Congres al Naturalistilor din România din aprilie 1928 a formulat clar scopul si obiectivele crearii unei arii protejate de dimensiuni mari în Muntii Apuseni. În anii ’50, ca urmare a altor descoperiri importante în explorarea endocarstului, au fost facute demersuri de catre Marcian Bleahu.

           Alte personalitati, stiintifice, dar nu numai, care de-a lungul timpului, prin studiile si eforturile lor în domeniul conservarii naturii, si-au legat numele de carstul din Muntii Apuseni sunt Zeno Oarcea, Iosif Viehmann, Anna Marossy, Valeriu Puscariu si Nicolae Boscaiu, Cristian Pop si multi altii.

           În anii ’70 s-a pregatit prima documentatie stiintifica privind declararea parcului însotita si de o prima harta evidentiindu-se faptul ca aceasta zona este printre ultimele zone naturale de carst împadurit de asemenea dimensiuni din Europa.

           Primul act normativ prin care a fost declarat parcul, initial ca si "Parcul National Apuseni” a fost Ordinul de Ministru 7/1990, urmat, dupa zece ani, de Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului, Sectiunea a III-a, arii protejate, unde este mentionat ca „Parcul Natural Muntii Apuseni”.

            În 1992 s-a realizat de catre Institutul de Cercetari Biologice din Cluj-Napoca "Studiul de fundamentare privind organizarea retelei de arii protejate pe teritoriul tarii", care a stat la baza deciziei finale de instituire a parcului.

            Prin Hotarârea de Guvern 230/2003 s-au stabilit limitele "Parcului Natural Apuseni” care au dat si suprafata totala de 75.784 ha. Începând cu anul 2004, s-a înfiintat Administratia Parcului Natural Apuseni ca subunitate a Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva – Directia Silvica Oradea în urma semnarii contractului de administrare a Parcului între Regia Nationala a Padurilor - Romsilva si Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor.

III. BIOTOPUL

1) Geologie

În Bihorul nordic predomina calcarele masive ce alterneaza cu pachete mai subtiri de conglomerate, gresii si sisturi violacee. În nord (în Muntele Magura Vînata) apar astfel conglomerate si gresii; mai la sud se dispun calcare si dolomite (zona Padis—Scarisoara), apoi urmeaza, si mai la sud, o a doua fîsie de gresii si sisturi (Groapa de la Barsa, Valea Cetatilor, valea Gîrdisoara) si, în sfîrsit, o a doua fîsie de calcare (valea Sighistel, valea Galbena, Cetatile Ponorului, valea Gîrda).

Toate acestea înclina de la nord spre sud, stratele fiind, de la nord spre sud, din ce în ce mai noi.

Zona de izvoare a Somesului Cald reprezinta un larg graben în care formatiunile geologice (ale autohtonului) s-au prabusit pe falii paralele cursului Somesului. Depozitele mezozoice ce formeaza acest sector sînt reprezentate prin roci sedimentare foarte variate, în care predomina calcarele jurasice si cretacice inferioare. O exceptie la aceasta structura obisnuita pentru Bihorul nordic o reprezinta zona de la vest de puternica fractura ce urmareste valea Galbena, de la izvoare spre nord pîna dincolo de confluenta cu Crisul Pietros, precum si zona de la vest de creasta Masivului Vladeasa. Cu milioane de ani în urma aceasta zona vestica s-a prabusit pe falii lungi de zeci de kilometri.

          Stivele de depozite încalecate anterior pe autohton (pânzele) au ocupat astfel o pozitie inferioara, fiind afectate mai putin de eroziune, din acest motiv ele se pastreaza si astazi constituind masive ca Tataroaia, Paltinetul, Dealul Muntilor, Magura Ferice, Glavoiu si Tapu.     

2) Geomorfologie

PNAp din punct de vedere geomorfologic este situat în Provincia Carpatica, subprovincia Carpatii de SE, Regiunea Carpatii Apuseni, subprovincia Muntii Apuseni. Cea mai mare parte a PNAp este situata în Muntii Bihorului, iar partea de la nord de Vaile Somesului Cald, Aleului si Crisului Pietros face parte din Masivul Vladeasa. Rocile calcaroase si dolomitice predomina în Muntii Bihorului, cu subunitatea Platoul Padis (1 250 m).

Relieful se caracterizeaza printr-o succesiune de culmi prelungite si domoale, pe alocuri aparând chiar mici platouri, ca rezultat al unei eroziuni îndelungate, formate în mai multe etape geologice.           

           Muntii Vladesei din partea de nord al PNAp, au o structura geologica relativ complexa, fiind constituiti predominant din roci magmatice si formatiuni cristalofiene si mai putin din roci sedimentare.

            În Muntii Vladeasa platforma este mult mai bine pastrata, din care cauza caracterul dominant al reliefului este dat de culmile foarte lungi, aproape plane, cu relief sters. Ele sunt marginite de vai puternic adâncite, ai caror versanti sunt accentuat înclinati. Roca dura, vulcanica, se manifesta pe alocuri prin abrupturi, cu enorme grohotisuri si rupturi de panta în albia râurilor, care genereaza cascade, cea mai reprezentativa fiind cascada Rachitele. PNAp cuprinde 80% din totalul suprafetei rocilor carstificabile din Muntii Bihor – Vladeasa Complexitatea litologica si tectonica a regiunii a creat premisele necesare formarii unui relief carstic deosebit, în care se regasesc practic toate formele din regiunea cu clima temperata.

           Exocarstul include forme de referinta precum bazinul endoreic Padis – Cetatile Ponorului, câmpuri de lapiezuri (Batrâna – Calineasa), platouri dolinare haotice (Lumea Pierduta, Groapa de la Barsa), uvale de mari dimensiuni (Balileasa), vai carstice (Gârdisoara – Gârda), chei (Ordâncusa), defilee (Ariesul Mare), si nu în ultimul rând 2 dintre cele mai mari ponoare din Europa: Cetatile Ponorului si Coiba Mare.

          Endocarstul cuprinde peste 1500 de pesteri si avene cu caracteristici morfogenetice aparte pentru fiecare dintre cele 3 unitati geomorfologice majore care includ roci carstificabile: Platoul Padis – Scarisoara, grabenul Somesului Cald si zona piemontana (spre Depresiunea Beiusului).

            În zona Padis - Scarisoara predomina cavitatile puternic descendente        (avene si ponoare), care ating în profunzime adesea nivelul piezometric al apelor freatice, accesul fiind oprit de sifoane lungi si profunde. Este cazul avenelor V5, a celor din Lumea Pierduta, Sesuri sau a pesterilor Cetatile Ponorului, Sistemul Zapodie. O nota aparte o reprezinta bazinul Gârda Seaca care adaposteste o serie de superlative precum P. Hodobana (cea mai labirintica pestera a României) – 22,1 km dezvoltare, Izbucul Tauz (cea mai adânca pestera subacvatica - 85 m) sau P. Zgurasti, care adaposteste cel mai mare lac subteran din pesterile României – 85 000 m3 de apa.

            Grabenului Somesului Cald îi sunt asociate pesteri de mari dimensiuni, cu spatii interioare colosale, relativ orizontale (denivelarile în general nu depasesc valoarea de 150 m). Este cazul pesterilor Humpleu (fara Avenul Poienita), Cerbului, Rece etc. Sunt remarcabile cele doua strapungeri hidrologice accesibile realizate de pesterile Humpleu si Cerbului, ambele având o a doua deschidere (Avenul Poienita, respectiv Avenul cu Vaca) în zona de platou din care se alimenteaza acviferele.

             Zona piemontana cuprinde relieful de maguri cuprinsa între Budureasa si Baita Bihor. În acest perimetru intensa fragmentare a reliefului nu a permis formarea unor sisteme hidrocarstice de mari dimensiuni, dar în zona exista un numar mare de pesteri deosebit de importante, atât peisagistic, cât si paleontologic precum P. Ursilor, Micula, sau Magura.

O nota aparte o reprezinta carstul din zona Cârligate – Valea Rea, unde a fost pus în evidenta primul endocarst poligenetic de pe teritoriul României. Pestera din Valea Rea (21 km lungime) si-a început evolutia datorita solutiilor hidrotermale postmagmatice, asociate eruptivului de Vladeasa. Acestea au creat un paleocarst hidrotermal mineralizat si un carst relict hidrotermal. În urma încetarii activitatilor postmagmatice si ridicarea în perioada Pliocenului a blocului Bihorului Nordic se creeaza premisele formarii unui endocarst clasic, de apa rece, care a remodelat partial si spatiile preexistente.

            Pestera din Valea Rea pe lânga faptul ca este una dintre cele mai complexe pesteri ale Lumii, se situeaza si printre primele 10 cavitati de pe Terra din punct de vedere mineralogic. În pestera se regasesc peste 35 de minerale sub forma de speleoteme (aragonit, gips, cuart, celestit, malachit, rodocrozit, metatyuyamunit etc.), dintre care multe descrise pentru prima oara în lume în mediu speleic.

           Din punct de vedere peisagistic cele mai importante pesteri din perimetrul PNAp sunt P. din Valea Rea, Piatra Altarului, Micula, Pojarul Politei, din cel paleontologic P. Ursilor si Onceasa, iar din cel arheologic: P. Vârtop si P. Rece.

           PNAp adaposteste peste 10 ghetari subterani mai importanti. Celebrii sunt Ghetarul Scarisoara (amenajat turistic) si Ghetarul Focul Viu, alaturi de ghetarii Bortig, Barsa, Zapodie, Vârtop (din zona Casa de Piatra – a nu se confunda cu P. de la Vârtop), din Poiana Vârtop (din Vl. Ponorului) etc.

           Un fenomen unic în peisajul românesc îl constituie Groapa Ruginoasa, o ravena cu un diametru de cca. 450 m si o adâncime de 100 m, creata de eroziunea torentiala în straturile de gresii si argile rosii violacee de vârsta permo-werfiana, ale Muntelui Tapu. Fiind un martor de eroziune activ, morfologia Gropii Ruginoase evolueaza foarte rapid, în anii ploiosi ravena marindu-se cu câtiva zeci de metri. În timpul ploilor apa antreneaza din Groapa fragmente de roca provocând în deplasare un zgomot care se amplifica datorita ecoului si creeaza spaima turistilor. Datorita substratului litologic apare o nuanta ruginie, de unde si denumirea de Groapa Ruginoasa.

3) Solul

Principalele tipuri de soluri existente pe teritoriul PNAp sunt: molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, spodosoluri, soluri hidromorfe, soluri neevoluate si trunchiate si soluri organice.

Dintre molisolurile prezente în PNAp face parte rendzina formata pe calcare tectonice si versanti cu expozitii diverse. Argiluvisolurile sunt reprezentate prin tipul de sol brun luvic format pe luturi, sisturi sericitoase si pe versanti slab înclinati cu expozitii diverse.       

           Cambisolurile cuprind urmatoarele tipuri: soluri brune eumezobazice formate pe roci bogate în minerale calcice si feromagneziene – calcare, dolomite, conglomerate, gresii calcaroase pe versanti cu expozitie si pante diverse. Aceste soluri sunt favorabile dezvoltarii arboretelor de fag în amestec cu paltinul si frasinul pe versanti umbriti si a arboretelor de gorun în amestec cu teiul, jugastrul pe versanti însoriti; soluri brune acide formate pe roci acide bogate în minerale feromagneziene, pe versanti cu expozitii si pante diverse, si sunt favorabile arboretelor de molid.

           Spodosolurile sunt reprezentate prin soluri brune feriiluviale care s-au format în conditii de clima foarte umeda si rece, pe roci acide si podzoluri care s-au format în conditii de clima bogata în precipitatii si rece, pe substrat acid. Datorita prezentei pe alocuri a substraturilor impermeabile în conexiune cu un regim hidric cu exces de umiditate se întâlnesc si soluri hidromorfe, situate pe luncile unor pâraie.

           Pe suprafete restrânse se întâlnesc solurile organice, reprezentate prin tipul de sol turbos tipic. Acestea s-au format în zone cu molhasuri amplasate la altitudini de 920-1200 m. Cele mai reprezentative molhasuri din PNAp sunt cele din zona         Izbuc – Calineasa – Ic, seria de molhasuri si mlastini din bazinul superior al Somesului Cald pâna la Giurcuta de Jos si gruparea de mlastini din zona Balcesti – Calatele.

4) Hidrologie

Reteaua hidrologica din PNAp apartine bazinelor Crisului Negru la vest, Somesului Mic spre nord si Vaii Ariesului Mare la sud.

Nodul hidrografic este constituit de Platoul Padisului, fata de care apele curgatoare se orienteaza radial. Unele ape au atât un curs de suprafata normal, cât si sectoare de curs subteran.

Structura rocilor, respectiv caracterul permeabil al rocilor calcaroase si impermeabilitatea sisturilor, gresiilor si argilelor, constituie elementul determinant al configuratiei retelei hidrografice, mai ales al celei subterane.

         Bazinul râului Crisul Negru situat în partea de vest a PNAp are ca principali colectori Crisul Pietros si Crisul Baita cu directia generala de scurgere spre vest.

Crisul Pietros are ca principali afluenti: Valea Aleului, Valea Sebiselului, Valea Boga, Valea Galbenei, Valea Luncsoara.

Crisul Baita are ca afluenti principali: Hoanca Motului, Valea Mare si Valea Sighistelului. Aceste ape au în general debite constante si nu produc eroziuni ale solului, mai ales în zonele împadurite.

         Bazinul Somesului Mic este reprezentat prin doua mari cursuri de apa: Valea Somesului Cald si Valea Belisului care converg în lacul de acumulare Fântânele. Somesul Cald izvoraste din zona Piatra Graitoare – Cârligatele, un bazin de forma palmata cu numeroase pâraie care înca de la obârsie au un debit apreciabil. Afluentii Somesului Cald sunt Valea Seaca (Alunul Mare), Alunul Mic, pârâul Ponor, Valea Firii (pe partea stânga). Pe partea dreapta primeste Valea Izbucului care colecteaza apele pârâului Tomnatec si Valea Calineasa, pâraiele Barna si Terpes, Giurcuta, Porcului, Rachitele. Se varsa de asemenea în lacul de acumulare Fântânele.

Valea Belisului îsi are obârsia sub Dealul Rosu (jud. Alba). Principalii afluenti sunt pârâul Rosu, Valea Calineasa, pârâul Fulgerata, pârâul Ciurtuci si pârâul Potrii. De pe partea dreapta colecteaza Apa Calda, Valea Vijanului, pârâul Olteanu si pârâul Monosel. Apele nu au caracter torential si nu produc pagube datorita faptului ca pe portiuni însemnate circula în subteran.

Lacul de acumulare Fântânele situat la 1 050 m altitudine are o suprafata de 826 ha si s-a format în urma bararii Vaii Somesului Cald în aval de confluenta sa cu pârâul Belis. Are un volum de 225-250 milioane m³ de apa. Din lacul de acumulare, apa este deviata printr-un tunel de 8,475 km, pâna la turbinele Centralei Hidroelectrice Marisel.

Al treilea bazin hidrografic din PNAp este bazinul Ariesului Mare.

Râul Ariesul Mare izvoraste din Saua Vârtop si are ca afluenti mai importanti: Cobles, Gârda Seaca, pârâul Popasului si râul Albacului.

Apele de adâncime, reprezentate în majoritate de cele din zona endocarstului, reprezinta o rezerva importanta si sunt o sursa de alimentare / realimentare a retelei de suprafata.

        Platoul Padis – Cetatile Ponorului constituie, din punct de vedere hidrologic, un bazin endoreic (închis la exterior), drenat pe cale subterana. Cea mai mare parte a apelor se scurg în bazinul Crisului Negru si o foarte mica parte în cel al Somesului Cald. Platoul are o suprafata de 36 km².

         Platoul Ocoale – Scarisoara este suspendat la peste 100-200 m fata de vaile din jur (Gârda si Ordâncusa) si are o suprafata de 16 km². Apele platoului circula pe cai subterane si apar la suprafata prin Izbucul Cotetul Dobrestilor din bazinul Vaii Gârda Seaca.

5) Climatologie            

Clima este tipica de munte, în general umeda si rece pe culmile înalte, cu atenuare treptata spre regiunile joase. Etajarea pe verticala se manifesta în toti factorii determinanti ai climei. Temperatura medie anuala a aerului este de 2°C în masivele Biharia si Vladeasa, 4°C în zona platformei calcaroase si ajunge la 10°C în Depresiunea Beius.

În luna ianuarie temperatura medie a aerului este de -7°C în muntii înalti si      de -3°C în depresiune, iar temperatura medie a aerului în iulie este de 10°C în zona montana si 20°C în depresiune.           

           Vântul dominant este cel de vest, care aduce multe precipitatii si determina un mare numar de zile noroase, astfel, în Muntii Bihor, în luna iulie sunt în medie 18 zile cu cer acoperit. O consecinta directa a acestui fapt este si cantitatea de precipitatii cazuta aici, extrem de ridicata. Media anuala în zonele înalte depaseste 1.400 mm, cantitate maxima pentru tara noastra, care se gaseste doar în muntii mult mai înalti (Rodna, Retezat si Fagaras). Spre poalele muntilor, în special spre Depresiunea Beius, numarul zilelor cu cer acoperit creste la 12 în iulie, iar precipitatiile scad la 800 mm. Pe versantii dinspre depresiune au o larga raspândire vânturile de munte si de vale (brizele) care se fac simtite mai ales seara.

           Un fenomen climatic aparte se întâlneste pe platoul calcaros al Bihorului, datorita formelor de relief carstic. În bazinele închise scurgerea aerului rece pe vai, care are loc seara, nu se mai poate face aici deoarece nu exista vai pe care sa se canalizeze curentul de aer. Aerul rece se acumuleaza astfel pe fundul depresiunii închise unde are loc o stratificatie termica, temperatura aerului crescând cu înaltimea, acest fenomen având un rol important si în distributia vegetatiei.

           Un aspect aparte al lipsei de briza în bazinele închise se observa la Padis, unde fundul depresiunii este plin de doline din care unele adapostesc lacuri. Aceste lacuri constituie un rezervor de caldura acumulata ziua. Seara, când aerul se raceste, stratul de aer de deasupra lacurilor se încalzeste si începe sa se ridice, fiind mai usor. Patrunzând în stratele de aer rece, are loc o condensare partiala, ceea ce da nastere la o ceata deasa. Prinsa între crestele ce înconjoara depresiunea si fara posibilitatea de a se scurge, ceata formeaza un strat dens de un metru înaltime, ce se târaste lent pe sol, si se destrama la primele raze ale diminetii.

          Cu climat aspru si capricios, muntii ofera totusi turistilor perioade favorabile pentru vizitare. Luna mai este deosebit de frumoasa prin claritatea atmosferei, desi exista riscul furtunilor bruste de primavara. Iunie este în general ploios, cu ploi persistente care îngreuneaza mai ales vizitarea pesterilor. În iulie, timpul se îndreapta, adesea în a doua jumatate a lunii; o vreme buna se mentine de obicei toata luna august si în prima jumatate a lui septembrie.

          Si în aceasta perioada, de timp frumos exista însa intervale ploioase, care tin     3-5 zile. Furtunile, cu caracter local, de o mare violenta, dar de scurta durata, se manifesta mai ales în iulie. Toamna ofera zile frumoase, cu o mare claritate si vizibilitate, cum nu se întâlnesc vara. De obicei pe la mijlocul lui septembrie se instaleaza o perioada de timp rece, ce tine si doua saptamâni, când poate sa cada zapada. Dupa aceea însa vremea se îndreapta si octombrie ofera timp stabil, ideal mai ales pentru explorarile subterane.

         Zapada cade în noiembrie si persista pâna în luna aprilie (în medie sunt 200 zile anual de înghet). Vremea este frumoasa iarna (în medie 16 zile cu cer acoperit în ianuarie, spre deosebire de depresiunea Beius unde sunt 22), oferind posibilitati pentru practicarea turismului de iarna si a schiului.

Superlative carstice

În cele ce urmeaza, va invitam sa faceti cunostinta cu câteva dintre elementele peisajului carstic a carui complexitate si valoare a stat la baza declararii Parcului Natural Apuseni.

P. Piatra Altarului

Împreuna cu celebra Pestera Movile (din sudul Dobrogei), Piatra Altarului este considerata a fi emblematica pentru fenomenele carstice din România, si printre cele mai importante din lume.

Concretionarea extraordinara din care se remarca cristalele de calcit extrem de abundente si variate, dar si coloanele de dimensiuni impresionante sau discurile care constituie o raritate mondiala, ofera acestei pesteri un peisaj feeric.

Poate cele mai celebre formatiuni din Piatra Altarului sunt "nuferii" din "Sala Paradisului".

P. din Valea Rea

          Cel mai mare „muzeu” speleomineralogic al României. Cele peste 35 de minerale descrise ca si componente ale unor speleoteme situeaza pestera printre primele 10 de acest gen de pe Terra. Cea mai complexa pestera din România             (20 km lungime), care include: paleocarst hidrotermal mineralizat (inclusiv cu aur nativ), endocarst relict hidrotermal si endocarst de apa rece. Cuprinde cea mai mare cascada subterana perfect verticala din România (Cascada Ventilatorului) 82 m, diametru 10 m. Este cea mai mare pestera din România dezvoltata integral în dolomite.

Avenul V5

            Este cavitatea cea mai adânca de pe teritoriul României (denivelare -642 m, explorarea nefiind înca terminata), dezvoltare >10 km. Cuprinde al doilea spatiu subteran unitar din tara ca marime (sala Paul Matos) de 1 200 000 m3 si lungime de 415 m. Contine manunchiuri de cristale aciculare din aragonit, unele având lungimea de peste 25 cm.

P. Micula

           Descoperita în anul 1978 pe Vl. Craiasa si cunoscuta de localnici ca un izbuc permanent, P. Micula este o cavitate deosebit de frumoasa, bogat concretionata si adapostind o mare varietate de formatiuni. Spatii largi alterneaza cu galerii si diaclaze foarte înguste, lacuri, cursuri active si cascade, domuri si gururi, stalactite si stalagmite, draperii si coloane, perle de pestera si calcit flotant care dau un farmec deosebit pesterii. De o mare valoare sunt si vestigiile paleontologice gasite aici, printre care se numara si un schelet de urs de caverna (Ursus spelaeus) în conexiune anatomica, însa fara craniu.

P. de sub Zgurasti

            Cel mai mare lac subteran permanent din România (65 m lungime, 20 m latime, 12 m adâncime – valori pentru nivel mediu al apelor). Cea mai mare acumulare permanenta de apa din pesterile României (lacurile: Mare, Reck, Ascuns, din Sala Bailor de Namol, Velenta, Lung si Styx, cu un volum total de apa de peste 25 000 m³).

P. din Pârâul Hodobanei

         Cea mai ramificata (labirintica) pestera din România, respectiv una dintre cele mai labirintice din lume. Pestera are 22 142 m de galerii topografiate, situate pe o extensie de 820 m (coeficient de ramificare 27,00).

Izbucul Tauz

          Sifonul nr. 2 este cel mai adânc pasaj subacvatic explorat de pe teritoriul României cu adâncimea -85 m.

P. Coiba Mare

           Cea mai mare intrare de pestera din România (54 X 45 m = 2430 m²). Cel mai impresionant ponor din România.

P. Cetatile Ponorului

Cea mai înalta intrare de pestera din România (76 m).

Ghetarul de la Scarisoara

Cel mai mare ghetar subteran din România cu un volum de gheata apreciat la      75 000 m³.

Ghetarul Focul Viu

Este ca marime cel de-al treilea ghetar subteran de pe teritoriul României     (volum estimat 25 000 m³). Intrarea superioara (sub forma de aven) confera în cazul patrunderii directe a razelor soarelui fenomene optice deosebit de spectaculoase, care au inspirat localnicilor denumirea pesterii.

P. Onceasa

Este unul dintre cele mai importante situri paleontologice din Europa care contine în special oseminte apartinând lui Ursus spelaeus, dar si alte specii contemporane. Majoritatea muzeelor de stiinte ale naturii din Europa poseda esantioane prelevate din aceasta cavitate.

Ghetarul de la Vârtop (Casa de Piatra)

Pestera a adapostit 3 urme de picior apartinatoare unei populatii de oameni de Neanderthal (una se gaseste la Institutul de Speologie „Emil Racovita” Cluj-Napoca, celelalte fiind furate).

P. Rece

Vestigii arheologice, constând din amplasarea rituala, în concordanta cu punctele cardinale a patru cranii de Ursus spelaeus, sugerând probabil un ritual de vânatoare.

Sistemul Poienita-Humpleu

Pestera, situata pe primul loc în topul dezvoltarilor din Muntii Bihor, cuprinde în ansamblu cele mai mari spatii subterane din România (una dintre sali are 700 m lungime, 100 m latime, 40 m înaltime). Este strapungerea hidrologica accesibila cu denivelarea cea mai mare din România (402 m diferenta de nivel). Geoda din zona de intrare contine cristale de calcit de dimensiuni impresionante.

Poiana Ponor

Singura polie de pe teritoriul României.

Valea Sighistelului

Prin existenta a peste 200 de pesteri pe o suprafată de cca. 10 km², ofera cea mai mare densitate de cavitati naturale de pe teritoriul României.

Pestera Ursilor

Este singurul sit paleontologic din România cu resturi fosile apartinatoare în primul rând Ursus spelaeus, pastrat intact în urma descoperirii. În pestera se gaseste un schelet de Ursus spelaeus pastrat în conexiune anatomica. Pestera poseda cea mai moderna amenajare dintre pesterile aflate în exploatare turistică din România.

Zona Baita Bihor

Cuprinde un endocarst complex, inclusiv cu pesteri excavate în skarne de catre solutii hidrotermale. P. din galeria Tony este cea mai mare pestera de acest gen din România, având peste 1,5 km dezvoltare.

IV. BIOCENOZA

1) Flora si vegetatia

Întreg teritoriul PNAp apartine etajului montan-subalpin, iar speciile care participa la alcatuirea covorului vegetal sunt în majoritatea lor specii cu raspândire montana.

Vegetatia se diferentiaza pe verticala în urmatoarele zone: pajisti montane, paduri de molid (Picea abies) si paduri de foioase în care se întâlnesc urmatoarele specii: fag (Fagus silvatica), carpen (Carpinus betulus), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), ulm de munte (Ulmus montana), frasin (Fraxinus excelsior), cires salbatic (Cerasus avium), jugastru (Acer campestre), mesteacan (Betula verrucosa), scorus de munte (Sorbus aucuparia), salcia de munte (Salix caprea), nucul (Juglans regia), etc.

Datorita conditiilor locale de sol, clima si topografie, acest cadrul general schitat prezinta unele modificari, perturbari si inversiuni.

Padurile montane sunt bine dezvoltate în partea superioara a vailor, între altitudinile de 1 200 si 1 600 m. În aceasta zona de vegetatie predomina molidul   (Picea abies) si bradul (Abies alba), si de asemenea se întâlnesc mai rar laricea    (Larix decidua) si tisa (Taxus baccata).

Ca si o particularitate a platourilor carstice din Apuseni, ca rezultat al inversiunilor termice, exista zone unde etajul coniferelor dispare cu totul fiind înlocuit de paduri de fag (Fagus silvatica) care se învecineaza direct cu pajistile montane.

Limita între padurile de foioase si cele de rasinoase se situeaza între altitudinile de 600-1300 m, în functie de relief, substrat si microclimat, care duc uneori si la inversiuni de vegetatie.

Zonele calcaroase constituie un peisaj special, distinct de cel al platourilor si al zonelor stâncoase. Platourile calcaroase Batrâna, Padis, Ocoale, Marsoaia si Ursoaia în mare parte sunt lipsite de vegetatie lemnoasa datorita lipsei apei, fapt care a condus la aparitia unor pajisti montane a caror prezenta nu poate fi explicata doar prin factorul altitudinal. Exista de asemenea asociatii vegetale deosebite gasite în aceste pajisti montane. Pajistile montane din platourile carstice sunt mai dezvoltate în zonele centrale, depresionare, în vreme ce marginile platourilor sunt aproape întotdeauna acoperite de paduri. Ele ocupa azi locul fostelor paduri de fag defrisate în trecut si apartin formatiei de paiusca cu diverse specii. Datorita inversiunii de temperatura în cadrul acestor depresiuni închise, molidul apare în zona centrala a depresiunii, în timp ce padurile de foioase cresc pe vârfurile învecinate, un exemplu tipic fiind Bazinul Padis.

Pajistile montane se caracterizeaza printr-o diversitate floristica deosebit de ridicata, fiind identificate pâna în prezent, un numar de 420 specii de plante.

Datorita unor conditii speciale de microclimat, apare un tip de vegetatie nordica ce creste la latitudini neobisnuit de sudice, împreuna cu unele specii alpine, care cresc aici la o altitudine neobisnuit de mica. În dolinele de dimensiuni mari, de asemenea, datorita stratificarii termice a aerului, în partea inferioara începutul sezonului vegetativ este întârziat. La gurile de intrare ale pesterilor se întâlneste o vegetatie caracteristica zonelor umbroase si umede.

Un tip distinct de vegetatie se întâlneste în zonele umede de-a lungul râurilor. Speciile lemnoase caracteristice luncilor sunt: salciile (Salix alba, Salix purpurea, Salix triandra), plopul (Populus nigra), arinul negru (Alnus glutinosa), iar dintre cele ierboase rogozul (Carex sp.), stânjenelul de balta (Iris pseudaccorus), etc. Aceasta vegetatie de lunca însoteste mai ales râul Ariesul Mare.

Depinzând de asemenea de prezenta apei, se întâlnesc mlastini de turba la altitudini ridicate, mai ales în paduri de molid. Aceste turbarii se formeaza fie pe un substrat silicios în zone aproape orizontale (Molhasurile de la Izbuce), fie în zone carstice unde fundul dolinelor se impermeabilizeaza cu argila (Padis, Barsa, Onceasa, Varasoaia).

Flora acestor tinoave este compusa din plante oligotrofe, cu crestere înceata, dar mai ales din specii ale muschiului Sphagnum, care prin felul sau de viata decide reactia, chimismul, fizionomia si în general conditiile de viata ale tinovului. Sfagnetul, care alcatuieste fundamentul întregii flore, se dezvolta rapid sub forma de pernite compuse înainte de toate din specii de Sphagnum. Aceste pernite sunt strabatute mai ales de Vaccinium microcarpum, Drosera rotundifolia, Andromeda polifolia, Carex pauciflora, Eriophorum vaginatum, Scheuchzeria palustris, Carex limosa, Carex rostrata etc. De pe tinoave au fost descrise asociatii vegetale deosebit de interesante. Fitocenozele analizate în 1987 de catre Pop si colaboratorii au fost încadrate în urmatoarele asociatii vegetale: Eriophoro vaginato – Sphagnetum (care au generat, mai ales prin edificatorii lor si cea mai cantitate de turba), Caricetum limosae, Rhynchosporetum albae, Vaccinio – Pinetum mugi, Carici rostratae – Sphagnetum si Carici stellulatae – Sphagnetum (fitocenoze de tranzitie spre mlastinile mezotrofe, dezvoltate la marginea tinoavelor).

Jneapanul (Pinus mugo) este prezent  (câteva pâlcuri) în Molhasurile de la Izbuce, aceasta locatie fiind citata ca fiind cea mai joasa din Muntii Apuseni (Pop, 1939). Prin compozitia lor floristica, pâlcurile de jneapan de la marginea sud-estica a tinovului cel mare se aseamana foarte mult cu cele din Muntii Tatra (Hadac, 1969; ap. Pop et. al., 1987), de care difera însa, prin abundenta-dominanta ridicata a speciilor de Sphagnum si prin caracterul lor mai hidrofil (37.5%) si infiltratia speciilor puternic acidofile (25%). Din aceste considerente, Pop si colaboratorii (1987) încadreaza aceste jnepenise într-o asociatie noua – sphagnetosum a asociatiei Vaccinio - Pinetum mugi.

Principalele asociatii vegetale care dau nota specifica teritoriului PNAp:

Sedo hispanici – Poetum nemoralis. Se întâlneste pe stâncariile calcaroase, semiumbrite, din etajul padurilor nemorale de pe Valea Sighistelului, Valea Boga, Valea Galbenei si Cheile Ordâncusii.

Thymetum comosi. Aceste cenoze pioniere endemice edificate de Thymus comosus  se dezvolta pe grohotisurile fine si grosiere, mobile sau fixate de la baza stâncilor calcaroase din Cheile Ordâncusii.

Parietarietum officinalis. Se întâlneste pe grohotisurile fixate, umbrite si semiumbrite de la baza stâncilor calcaroase din perimetrul parcului (exemplu: Cheile Galbenei).

Scorzonero roseae – Festucetum nigricantis. Aceste pajisti se întâlnesc frecvent în etajul montan superior si subalpin din perimetrul parcului (Micau, Piatra Graitoare, Cârligate).

Violo declinate – Nardetum. Aceasta asociatie se întâlneste frecvent în etajul montan si subalpin, acolo unde solul este mai sarac decât în cazul mentionat anterior.

Seslerietum rigidae. Aceste asociatii se întâlnesc frecvent în perimetrul parcului pe stâncile umbrite si semiumbrite din etajul montan (Cheile Somesului Cald, Piatra Bulzului, Valea Boga, Cheile Ordâncusii).

Epilobio – Juncetum effusi. Fitocenozele higrofice edificate de Juncus effusus vegeteaza pe luncile si terasele unor vai (Valea Calineasa, Poiana Horea), pe soluri aluviale, cu continut mai redus de substante nutritive.

Festuco – Agrostetum capillaris. Aceste pajisti mezofile au o mare raspândire pe întreg cuprinsul parcului, pâna la limita superioara a padurii de fag (Valea Sighistelului, Valea Bulzului, Micau, Cheile Ordâncusii, Valea Galbenei).

Caricetum limosae. Aceasta asociatie rara care prezinta un interes fitogeografic deosebit a fost descrisa pentru mlastinile oligotrofe, montane din parc. Alaturi de aceasta, se întâlneste si asociatia Sphagno – Rhynchosporetum albae.

Junco – Caricetum fuscae, Sphagnetum magellanici  si Carici flavae – Eriophoretum latifolii. Se întâlnesc în mlastinile eumezotrofe montane din Valea Calineasa, Platoul Padis, Molhasurile de la Izbuce, Valea Sighistelului.

Calamagrosti - Digitalietum. Se întâlneste pe terenurile despadurite din zona fagului si a padurilor de amestec fag cu molid de pe Valea Sighistelului, Valea Galbenei, Vf. Cârligate.

Carpino – Fagetum. Aceste paduri au o raspândire sporadica pe Valea Sighistelului, Valea Galbenei, Valea Albacului, ele întâlnindu-se la baza versantilor umbriti si semiumbriti din etajul montan inferior.

Symphyto – Fagetum. Aceste fagete pure se întâlnesc frecvent în tot PNAp, între 600 si 1100 m (Valea Boga, Valea Galbenei, Valea Gârda, Cheile Somesului Cald).

Leucanthemo  waldsteinii – Fagetum  (Cheile Ordâncusii, Valea Albacului, Valea Gârda).

Hieracio rotundati – Piceetum. Aceste paduri larg raspândite în parc (Calineasa, Padis, Micau, Cheile Ordâncusii, Cheile Somesului Cald), formeaza zona molidisurilor.

Campanulo – Juniperetum. Aceste tufarisuri subalpine de ienupar pitic se întâlnesc sporadic pe toata cresta nordica a parcului, între Vârful Poienii si Vârful Dealul Paltinisului, ele fiind cantonate în poienile si raristile de padure de la limita superioara a molidisurilor (1400-1600 m).

Dintre taxonii prezenti în Listele Rosii nationale (Dihoru 1994; Oltean & al. 1994), în tinoave si în zonele lor tampon au fost identificati: Andromeda polifolia, Campanula patula ssp abietina, Carex limosa, Carex strigosa, Dactylorhiza maculata s. l., Drosera rotundifolia, Empetrum nigrum ssp. nigrum, Leucanthemum waldsteinii,  Listera cordata, Menyanthes trifoliata, Pedicularis limnogena, Rhynchospora alba, Scheuchzeria palustris, Swertia perennis, Vaccinium microcarpum, Vaccinium oxycoccus, Valeriana dioica subsp. simplicifolia.

Datorita conditiilor specifice în diverse ecosisteme din PNAp, un numar ridicat de specii endemice au fost identificate, cum ar fi: liliacul transilvanean (Syringa josikaea) (Stefan, 1971), omagul (Aconitum calibrotryon ssp. skarisorensis), garofita (Dianthus julii wolfii), vioreaua (Viola josi), multe forme de vulturica (Hieracium bifidum ssp. biharicum, H. sparsum ssp. porphiriticum, H. kotschyanum etc.), Edraianthus kitaibelii, o planta descrisa aici pentru prima data si miaza-noapte (Melamphyrum bihariense).

2) Fauna

Nevertebratele

Pe teritoriul PNAp au fost colectate si descrise foarte multe specii de nevertebrate noi pentru stiinta, iar multe au fost declarate ca fiind endemice pentru Muntii Apuseni.

Fauna subterana de nevertebrate este foarte bine reprezentata pe teritoriul Parcului. O mare parte dintre specii sunt endemice si multe populeaza numai una sau doua pesteri. Cel mai bine reprezentat este grupul Coleopterelor, Cholevinae (Leiodidae) si Trechinae (Carabidae). Genurile troglobionte Drimeotus si Pholeuon sunt endemice pentru Muntii Apuseni, cu un areal de raspândire foarte restrâns.

Pe teritoriul Parcului se gasesc 15 taxoni (specii si subspecii) de Drimeotus (Bihorites), o specie apartinând subgenului Drimeotus (Fericeus) si una subgenului Drimeotus (Trichopharis).

Celalalt gen, Pholeuon, are de asemenea un subgen endemic pentru Muntii Bihor, Pholeuon (s. str.) si este reprezentat în Parc prin 22 de taxoni endemici. Dintre Trechinae, desi genul Duvalius nu este endemic pentru teritoriul tarii noastre, cei       18 taxoni din Bihor sunt endemici pentru acest masiv muntos.

Cele trei genuri de coleopterelor subterane pot fi întâlnite în aproape toate pesterile de pe teritoriul Parcului, dar efectivele lor populationale sunt, de regula, extrem de reduse iar conditiile de viata specifice le fac foarte vulnerabile la orice impact antropic, reactionând chiar si la simpla vizitare a pesterii (Oana Moldovan, ISER Cluj-Napoca, 2006).

Vertebratele

O atractie deosebita în cazul Ariesului si majoritatii afluentilor sai o prezinta fauna piscicola, cu o zonalitate bine evidentiata. În ecosistemele acvatice din PNAp se întâlnesc urmatoarele specii de pesti: pastrav de râu (Salmo trutta fario), pastravul curcubeu (Salmo irideus), pastravul fântânel (Salvelinus fontinalis), lipanul (Thymallus thymallus), zglavoaca (Cottus gobio), boisteanul (Phoxinus phoxinus), moioaga (Barbus meridionalis petenyi), mreana (Barbus barbus), scobarul (Chondrostoma nasus), grindelul (Noemacheilus barbatulus), cleanul (Leuciscus cephalus), zvârluga (Cobitis taenia taenia), babusca (Rutilus rutilus carpathorossicus). Doua dintre aceste specii  au fost introduse antropic (pastravul fântânel si pastravul curcubeu).

Dintre amfibieni sunt de mentionat speciile: salamandra (Salamandra salamandra), izvorasul (Bombina variegata), tritonii (Triturus alpestris, T. cristatus, Triturus vulgaris ampelensis), iar dintre reptile, speciile: vipera comuna (Vipera berus), sopârla de ziduri (Podarcis muralis), sopârla de munte (Zootoca vivipara), sarpele de sticla sau napârca (Anguis fragilis colchicus), sarpele de alun (Coronella austriaca), sarpele lui Esculap (Elaphe longissima).

În zona traiesc toate speciile comune de pasari montane. În padurile de conifere sunt frecvente: mierla gulerata (Turdus torquatus), forfecuta (Loxia curvirostra), alunarul (Nucifraga caryocatactes), pitigoiul de munte (Parus montanus), pantarusul (Regulus regulus), ciocanitoarea cu trei degete (Picoides trydactilus), ierunca (Tetrastes bonasia), pitigoiul motat (Parus cristatus), pitigoi de bradet (Parus ater), huhurezul mare (Strix uralensis). În cele de foioiase, în poieni si pasuni sunt prezente: porumbelul gulerat (Columba palumbus), corbul (Corvus corax), ciocanitoarea neagra (Dryocopus martius), sturzul de vâsc (Turdus viscivorus), mugurarul (Pyrrhula pyrrhula), cinteza (Fringilla coelebs), etc. Pe lânga cursurile de apa se întâlnesc mierla de apa (Cinclus cinclus), codobatura de munte (Motacilla cinerea) si fluierarul  de munte (Actitis hypoleucos).

Pasarile rapitoare sunt reprezentate de urmatoarele specii protejate prin legislatie nationala si internationala: acvila tipatoare mica (Aquila pomarina), acvila de munte (Aquila chrysaetos), sorecarul comun (Buteo buteo), vinderelul rosu si cel de seara (Falco tinnunculus si F. vespertinus), uliul pasarar (Accipiter nisus).

Fauna padurilor cuprinde specii în general comune fagetelor si molidisurilor montane, la care se adauga capra neagra (Rupicapra rupicapra), care a fost colonizata în bazinul superior al Crisului Pietros – Valea Boghii. Astazi, este prezenta si în Groapa Ruginoasa, Cetatile Ponorului, Scarita.

O alta actiune de repopulare, realizata cu succes între anii 1970-1980, a vizat cocosul de munte (Tetrao urogallus), amenintat din cauza vânatorii abuzive.

            Fauna de mamifere mari este bine reprezentata, prin populatii bine consolidate de lup (Canis lupus), râs (Lynx lynx), caprior (Capreolus capreolus), cerb carpatin (Cervus elaphus), mistret (Sus scrofa), etc. Tot printre mamiferele carnivore se mai enumera si pisica salbatica (Felis silvestris), dihorul (Mustela putorius) si vidra (Lutra lutra).

Rezultatele evaluarilor efectuate de personal de specialitate de la ICAS Brasov în colaborare cu personalul silvic de pe teritoriul parcului, au aratat ca pe teritorilul PNAp traiesc un numar de 26 lupi (Canis lupus). Acest numar reprezinta, dupa parerea specialistilor, populatia care ar putea exista pe suprafata PNAp, luînd în considerare repartitia habitatelor preferate si biologia speciei. Lupii sunt organizati în haiticuri, fiind semnalate în 2005, pe judetul Cluj prezenta a doua grupuri de 10 si respectiv 5 lupi. Pentru judetele Bihor si Alba, a fost semnalat cîte un haitic, format din 6 si respectiv, 5 lupi.

În mod similar, se poate considera o populatie bine reprezentata si pentru râs (Lynx lynx), existând pe suprafata PNAp un numar de 12 rîsi (8 în judetul Cluj, 4 în Bihor si 8 în judetul Alba).

Nu acelasi lucru se poate spune însa despre ursi (Ursus arctos), despre care evaluarile au scos în evidenta existenta a doar 21 de exemplare, un numar considerat de specialisti ca fiind cu mult sub capacitatea de suport a ecosistemelor preferate de acest mamifer. Acesti ursi sunt distribuiti astfel: 7 pe Bihor, 12 pe Cluj si 2 pe judetul Alba. Acest fapt este deosebit de grav, deoarece aceasta populatie de ursi este izolata de celelalte populatii din Carpati, schimbul de gene nefiind astfel realizat. Astfel, fondul genetic fiind insuficient, ar putea ca în viitor sa puna în pericol mentinerea speciei în Apuseni.

Vidra (Lutra lutra) este o specie protejata prin legislatia nationala si internationala, care traieste în familii, pe lânga apele curgatoare mai izolate de impactul antropic. Ca exemplu, au fost semnalate existenta a câtorva familii pe cursul superior al rîurilor Somesul Cald, Gârda Seaca si Belis.

Mamiferele mici rozatoare sunt reprezentate de 10 specii, unele dintre ele fiind de o deosebita importanta, fiind listate în Directiva Habitate 92/43/EEC: soarecele scurmator (Clethrionomys glareolus), soarecele de câmp (Microtus arvalis), soarecele de pamânt  (M. agrestis), soarecele de casa (Mus musculus), soarecele gulerat (Apodemus flavicollis), soarecele dungat (A. agrarius), soarecele de padure (A. sylvaticus), pârsul de alun (Muscardinus avellanarius) (DH), pârsul mare (Myoxus glis), veverita (Sciurus vulgaris).

De asemenea, mamiferele mici insectivore, sunt bine reprezentate, în PNAp fiind identificate pâna în prezent un numar de 8 specii (excluzând dintre acestea liliecii): chitcanul comun (Sorex araneus), chitcan pitic (S. minutus), chitcan de munte (S. alpinus), chitcan de apa (Neomys fodiens), chitcan de mlastina (N. anomalus), chitcan de câmp (Crocidura leucodon), cârtita (Talpa europaea), ariciul (Erinaceus concolor).

Câteva pesteri prezinta o importanta deosebita si datorita populatiilor de lilieci pe care le adapostesc (Lup, Nicoara, 2005; Borda, 1998/1999, 2002, baza de date a Asociatiei pentru Protectia Liliecilor din România): liliac mare cu potcoava (Rhinolophus ferrumequinum), Rh. hipposideros, Rh. euryale, Myotis myotis, M. blythii, M. nattereri, M. brandtii, M. mystacinus, M. bechsteinii, M. emarginatus, M. daubentonii, M. dasycneme, liliac de amurg (Nyctalus noctula), Pipistrellus pipistrellus, Plecotus auritus, P. austriacus, Barbastella barbastellus, Miniopterus schreibersii, dintre care efectivele speciilor Rhinolophus ferrumequinum, Myotis myotis si Miniopterus schreibersii reprezinta o mare valoare stiintifica.

Pesterile cercetate din punct de vedere chiropterologic sunt: pesterile din Valea Sighistelului, P. Fânate, P. Onceasa, P. Fagului, P. Humpleu etc., cele mai importante adaposturi pentru coloniile de lilieci fiind primele patru locatii.

Din cele 29 specii de lilieci identificate în tara noastra, 19 se regasesc în fauna PNAp. Conform Cartii Rosii a Vertebratelor din România, 2 specii de lilieci (Myotis dasycneme si Myotis daubentonii) sunt considerate critic periclitate, alte 8 specii sunt periclitate, iar alte 6 sunt vulnerabile (Botnariuc&Tatole, 2005). Sase specii care au fost întâlnite în PNAp sunt considerate prioritate nationala mare. Mai mult, 10 dintre aceste specii se regasesc pe Anexa II a Directivei Habitate 92/43/EEC, cuprinzând plante si animale de interes comunitar care necesita desemnarea de arii speciale de conservare (date furnizate de Asociatia pentru Protectia Liliecilor din România).

Habitate

Peisajul natural variat al Muntilor Apuseni contine ecosisteme cu o valoare semnificativa din punct de vedere al conservarii biodiversitatii. Caracterul specific al PNAp îl constituie insularitatea habitatelor, fiind axat pe cea mai complexa retea carstica din România.

Insulariatatea habitatelor carstice este accentuata si de natura diferita, jurasica sau triasica a depozitelor pe care au evoluat ecosistemele terestre. Majoritatea acestor zone este acoperita de fagete si molidisuri, mai putin specifice fiind ecosistemele de pajisti si fânete. Tot insular apar si stâncariile versantilor umbriti si semiumbriti, ocupate cu vegetatie specifica.

Insulele de ecosisteme evoluate pe calcare sunt separate între ele de ecosisteme evoluate pe roci de natura acida. Aceste zone pot constitui adevarate bariere ecologice pentru fauna edafica, foarte putin mobila, barierele dintre mediile subterane ale pesterilor fiind si mai evidente.

Foarte caracteristice pentru acest parc natural sunt si ecosistemele turbicole, raspândite tot insular; flora si vegetatia acestor ecosisteme este edificata de specii boreale, relicte.

            Alt caracter specific al PNAp îl constituie, prezenta unor comunitati endemice, de diferite nivele de integrare: specii endemice, comunitati relictare, edafon endemic si posibil chiar si „ecosisteme endemice”, distribuite insular, mozaicat.

Tipurile principale de habitate protejate întâlnite în perimetrul PNAp si care necesita arii speciale de conservare sunt enumerati mai jos (în conformitate cu Ordin nr. 1198 din 25/11/2005 pentru actualizarea anexelor nr. 2, 3, 4 si 5 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 462/2001) (Mihailescu, S., 2006 – date nepublicate; Negrean, G., Anastasiu, P., 2005):

V. DIVERSITATEA HABITATELOR, ECOSISTEMILOR, PEISAJELOR

Habitate de ape dulci

3220      Vegetatie herbacee de pe malurile râurilor montane;

3260    Cursuri de apa din zonele de câmpie pâna la cele montane cu vegetatie din Ranunculion fluitantis si Caltitricho-Batrachion.

Habitate de pajisti si tufarisuri

4030      Tufarisuri scunde / lande uscate europene;

4060      Tufarisuri scunde alpine si boreale;

Pajisti naturale si seminaturale

6120      Pajisti xerice pe substrat calcaros;

6150      Pajisti boreale si alpine pe substrat silicios;

6170      Pajisti calcifile alpine si subalpine;

6190      Pajisti panonice de stâncarii (Stipo-Festucetalia pallentis);

6210  Pajisti uscate seminaturale si faciesuri cu tufarisuri pe substrat calcaros (Festuco-Brometea) (situri importante pentru orhidee)

6230      Pajisti montane de Nardus bogate în specii, pe substraturi  silicioase;

6410   Pajisti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae);

6430     Comunitati de liziera cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor pâna la cel montan si alpin;

6520      Fânete montane.

Habitate din turbarii si mlastini

7110      Turbarii active;

7120      Turbarii degradate capabile de regenerare naturala

7150      Comunitati depresionare de Rhynchosporion pe substraturi turboase.

Habitate de stâncarii si pesteri

8110   Grohotisuri silicioase din etajul montan pâna în cel alpin (Androsacetalia alpinae si Galeopsietalia ladani);

8120    Grohotisuri calcaroase si de sisturi calcaroase din etajul montan pâna în cel alpin (Thlaspietea rotundifolii);

8160      Grohotisuri medioeuropene calcaroase ale etajelor colinar si montan;   

8210      Versanti stâncosi cu vegetatie chasmofitica pe roci calcaroase;

8220      Versanti stâncosi cu vegetatie chasmofitica pe roci silicioase;

8310      Pesteri închise accesului public.

Habitate de padure

9110       Paduri de fag de tip Luzulo-Fagetum;

9130       Paduri de fag de tip Asperulo-Fagetum;

9150       Paduri medioeuropene de fag din Cephalanthero-Fagion;

91D0      Turbarii cu vegetatie forestiera;

91E0      Paduri aluviale cu Alnus glutinosa si Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae);

91F0   Paduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis si Ulmus minor, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris);

91K0   Paduri ilirice de Fagus sylvatica (Aremonio-Fagion);

91V0   Paduri dacice de fag (Symphyto-Fagion);

92A0   Zavoaie cu Salix alba si Populus alba;

9410   Paduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea).

Peisaje

Muntii Apuseni, se individualizeaza printr-un peisaj carstic remarcabil atât ca întindere, cât si ca amploare si varietate a formelor. Zonele carstice au o hidrologie si o morfologie distincta rezultata ca urmare solubilitatii rocilor si a porozitatii secundare bine dezvoltate. Trasatura cheie a carstului e dezvoltarea unei retele hidrologice subterane particulare. Rezulta o varietate enorma si uimitoare de microforme de relief atât terestre, cât si subterane.Prin definitia sa, carstul este considerat ca un sistem interactiv complex care încorporeaza forme de relief, de viata, flux de energie, apa, gaze, tipuri de soluri si de substraturi.

Perturbarea oricaruia dintre aceste elemente poate genera impact asupra celorlalte. Recunoasterea si întelegerea importantei si vulnerabilitatii acestor interactiuni dinamice trebuie sa sprijine managementul eficient si conservarea acestor zone carstice. Stâncariile, pasunile montane si fenomenele carstice de suprafata sunt unitati de peisaj de interes major. Acestea sunt reprezentate de catre doline, vai scurte oarbe (ale caror ape se pierd în calcar prin ponoare, sorburi sau guri de pesteri), platouri carstice, vai seci, lapiezuri, polii (depresiuni plane hidrografice închise, cu drenaj subteran), chei si defilee etc.

Multe plante poseda adaptari distincte pentru supravietuirea în aceste medii carstice, care se remarca prin soluri de grosime mica, concentratii foarte mari de calciu si magneziu, si o drenare puternica a apei în subteran care actioneaza ca si factori limita pentru vegetatie.

Subsolul gazduieste cele mai importante si fragile habitate si ecosisteme din PNAp, pesterile. Protejarea lor este deosebit de importanta deoarece o mare parte dintre acestea sunt vizitate de turisti, ce ar putea afecta direct sau indirect microclimatul specific, caracterizat în principal de temperaturi si umiditate constante si lipsa curentilor de aer.

O particularitate în Muntii Bihor o constituie prezenta carstului împadurit, una din putinele regiuni de acest fel din tara. Padurea influenteaza regimul de dezvoltare a golurilor subterane, dar în acelasi timp sustine o biodiversitate remarcabila la suprafata. Existenta acestui tip de peisaj este una dintre premisele existentei pesterilor cu gheata: Ghetarul de la Scarisoara, Avenul Bortig, Focul Viu, Avenul cu gheata din Platoul Vârtop, Ghetarul de la Barsa etc., toate situate în zone complet împadurite.      

Curs Valutar BNR

Convertor Valutar

 |UP| |Home| |Galerie Foto| | Obiective Turistice| |Trasee| |Informatii Utile||Contact|

Copyright © 2009 www.tarabeiusului.ro
      Design by www.pubistart.ro