Login

Register

User Registration
Login Close
---

---
Cumpara CANA Tara Beiusului
Cazare transport anunturi shop
A+ A A-

Supe si Ciorbe

Supă de chimen:

Ingrediente:

1 lingură de untură

1 lingurita sare

1 lingură de chimen

1 lingură de făină

o ceapă, zarzavat opţional

 

Mod de preparare:

Se încinge untura, se adaugă făina şi chimenul şi se amestecă mereu. Când sa- rumenit făina, se stinge cu un pahar de apă rece, şi se mai lasă câteva clocote. Se adaugă sarea şi eventualele zarzavaturi fierte separat, împreună cu apa de pe ele.

 

Supă de salată verde:

Ingrediente:

5-6 salate verzi potrivite

200 ml de lapte

2-3 ouă

100 ml de smântână

făină, sare

100 g de slănină (opţional)

o căpătână de usturoi

 

Mod de preparare:

Se spală bine salate, se taie felioare subţiri, se taie şi slănina şi se pune totul la foc şi circa 2 litri de apă, în prealabil pe fundul oalei s-a prăjit bucăţele mici de slănina şi câteva fire de usturoi. Când este aproape fiartă se trage pe marginea sobei se face o „îngroşeală” din făină cu lapte şi se pune în supă. Apoi se sparg ouăle întregi în oală, lăsându-le pe foc încă 10 minute. În final totul se amestecă cu smântâna, pentru un gust desăvârşit, servindu-se cu o bucată zdravănă de mămăligă.

 

Supă cu Cirul:

Ingrediente:

1 cană- o cană jumătate de făină

2 ouă

sare

 

Mod de preparare:

Se bat ouăle cu făina, până se omogenizează bine şi se face un aluat moale, care se dă prin răzătoare mare. Separat se pune o oală cu apă şi sare la fiert, iar când aceasta dă în clocot se toarnă în ea cirul, lăsându-se încă 10 minute la fiert.

 

Supă de fasole boabe cu „cici”:

Ingrediente:

fasole, zarzavaturi, ceapă

făină, sare, boia

ouă

 

Mod de preparare:

Se fierb, fasolea şi cu zarzavaturile în 3-4 litri de apă. După ce s-au fiert, se călesc împreună cu ceapa tăiată bucăţele în ulei sau untură. În ciorba astfel obţinută, se fierb cicicle. Acestea se fac dintr-un amestec de făină, cu ouă şi sare. Aluatul se taie în bucăţele mici şi se răsuceşte în corzi subţiri şi lungi de 10 cm, care atunci când s-au fiert se scot într-un vas separat, constituind un delicios fel doi, asemănător macaroanelor de azi.

 

Ciorbă acră:

Ingrediente:

carne de porc

bulion de roşii

o ceapă

sare, piper, foi de dafin

 

Mod de preparare:

Se serveşte la cina porcului şi este făcută din bucăţele de „pecie”(carne de pe spate).Se căleşte o ceapă în ulei, peste care se pun bucăţelele de pecie, pentru a se rumeni, împreună cu alte condimente. Se toarnă apă, se sărează, iar la sfârşit se face o îngroşeală din bulion de roşii şi făină.

 

Supă de pe moare de peşte:

Mod de preparare:

Peştişorii mai mici, se fierb în apă cu sare, leuştean mult, o ceapă, hrean, foi de dafin şi alte condimente care se găsesc prin casă. Se fierb până oasele fragede se pot mesteca uşor. Se consumă în loc de supă, având un gust acrişor.

 

Supa de rosii:

Ingrediente:

1-2 kg de rosii coapte sau 100 g de bulion sau 1 l de suc de rosii

1 ceapa

1-2 morcovi

1 telina mica

1-2 ardei grasi

50 ml ulei de masline

1 ligura de zahar

150 g taitei de orez

1 legatura de marar sau/si patrunjel, sare

 

Mod de preparare:

Morcovii, telina si ceapa se spala, se curata, se taie in bucati si se pun la fiert cu cca 2 l de apa cu sare si ulei. Dupa ce legumele au fiert pe jumatate (30 minute), se adauga ardeii taiati felii si rosiile, se lasa sa mai fiarba 20 minute. Daca aveti mixer, dupa ce se raceste putin se mixeaza tot continutul, daca nu se strecoara supa, pasand bine legumele printr-o sita. In supa de rosii astfel obtinuta, se pun taiteii de orez fierti in prealabil si racoriti sub putina apa rece. Se potriveste de sare si dupa gust se poate adauga si lingura de zahar. Supa de rosii se poate imbunatati ca gust si culoare, prin presararea de marar sau/si patrunjel verde in momentul servirii. Nimic mai potrivit pentru zilele calduroase sau pentru perioada postului decat o supa de rosii, usoara si hranitoare.

Cauta in site

PANTANO
RECLAMA TA  la tara Beiusului EMF EXTREME WEST COMPUTERS BEIUS STIRI DOI LUPI APUSENI HUNTING GUARDIA SECURITY