Login

Register

User Registration
Login Close
---

---
Cumpara CANA Tara Beiusului
Cazare transport anunturi shop
A+ A A-

Flora si Fauna

FLORA  ŞI  FAUNA  ZONEI  BEIUŞ  DIN PERSPECTIVE  ECOLOGICE

Ioan Dărăbăneanu

Zona Beiuş se caracterizează printr-o ecodiversitate de nivel ridicat, atât în ce priveşte ecosistemele terestre, cât şi ecosistemele acvatice.

În cadrul fiecărui ecosistem, alcătuit din biotop (totalitatea factorilor fără viaţă: sol, compoziţia chimică, temperatură etc.) şi biocenoză (totalitatea speciilor de plante şi animale) există de asemenea o mare biodiversitate justificată prin prezenţa unui mare număr de specii vegetale şi animale.

O prezentare succintă a taxonomiei ecosistemelor din Ţara Beiuşului argumentează afirmaţia anterioară.

 

ECOSISTEME  NATURALE

Ecosistemele naturale sunt reprezentate prin cele trei categorii de bază: ecosisteme terestre, ecosisteme acvatice, ecosisteme subterane.

ECOSISTEMELE TERESTRE sunt reprezentate prin toate categoriile specifice ecosistemelor terestre din România.

Sunt bine reprezen-tate în zona Beiuş ecosistemele de pădure.

Amintim ecosiste-mul pădurilor de fag5 în care specia edificatoare este fagul (Fagus Sylvatica). Întâlnim aici şi alţi arbori cum ar fi: carpenul (Carpinus betulus), gorunul (Quercus petraea). Se găsesc de asemenea arbuşti: alunul (corylus avellana), cornul (Cornus mas), precum şi un strat ierbos: golomăţulobsiga (Brachypodium silvaticum), mărgica (Melica nutans), specii de rogoz (Carex) etc. (Dactylis poligama),

Biomasa produsă de biocemozele pădurilor de fag este considerabilă (6-12 t/an/ha)5 prezintă o serie de lanţuri trofice (relaţii de hrană între specii vegetale, producători de substanţă organică şi consumatori, animale erbivore şi carnivore).

Lanţurile consumatorilor de frunze: păduchi, omizi defoliatoare, insecte provocatoare de gale pe frunze (formaţiuni sferice) etc. Consumatorii de ordinul II sunt insecte carnivore şi diferite păsărele.

Lanţurile gândacilor de scoarţă cum ar fi Agrilus viridis şi Ernoporus fagi care sunt consumatori erbivori (de ordinul I) precum şi ciocănitorile, ţoiul (Sitta europea caesia), care sunt consumatori de ordinul II (carnivore).

Lanţurile consumatorilor de jir: moliile (ex. Carpocapsa grossana), alunarul (Nucifraga caryocatactes), veveriţa (Sciurus vulgaris), pârşii (Glis glis), şoarecii (Apodemus tauricus). Toţi aceştia fiind consumatori de ordinul I.

Cu aceştia se hrănesc consumatorii de ordinul II: buha (Bubo bubo), huhurezul (Strix aluco), jderul (Martes martes) etc.

Lanţurile consumatorilor de lemn

Dintre aceştia amintim consumatorii de ordinul I: croitorul albastru al fagului (Rozalia alpina), ciupercile de iască (Polyporus).

Consumatorii de ordinul II sunt: ciocănitorile şi unele insecte carnivore.

Lanţurile consumatorilor de ierburi sunt de asemenea numeroase. Consumatori de ordinul I: căpriorul (Capreolus), cerbul (Cervus elaphus), mistreţul (Sus scrofa), precum şi diferite specii de şoareci. Consumatori de ordinul II sunt după caz: insectele care parazitează paraziţii fitofagilor, păsările care consumă insecte de pradă, păsări răpitoare, mamifere carnivore.

Mai există apoi consumatori de substanţă organică moartă (necromasă) reprezentaţi prin larve şi insecte, iar dintre mamifere prin cârtiţă (Talpa europaea).

În zona Beiuş, din categoria ecosistemelor de pădure, cel mai bine reprezentat este ecosistemul pădurii de fag. Păduri de fag cu valoare ecologică şi forestieră stabilă se găsesc în următoarele zone: Tărcăiţa

(Valea Râpoasa şi Valea Şesuţa); Finiş (bazinul văii Huta, Izbuc, Brusturi); Roşia (Albioara, Damiş), Budureasa (Burda – Cresuia); Meziad (Valea Cu Cale, Valea Stângu); Sohodol, Uileac (Valea Ormanului); Şuncuiuş (Valea Moşcorului); Şoimi (Valea Zărzagului).

Un alt ecosistem de pădure existent în zonă este ecosistemul pădurilor de stejar cu o vegetaţie de tip carpino-gorunete. Specia edificatoare este din genul Quercus.

Se caracterizează prin specii de arbori: gorunul (Quercus petraea), carpenul (Carpinus betulus) şi jugastrul (Acer campestre). Sporadic se întâlnesc mărul pădureţ şi părul pădureţ.

Arbuştii sunt reprezentaţi prin: lemn câinesc (Lygustrum vulgare), socul negru (Sambucus nigra), corn (Cornus mas).

Ierburile cele mai frecvente sunt speciile de firuţă (Poa memoralis, Poa pratensis), speciile de rogoz (Carex tomentosa, Carex digitata) precum şi pochivnic (Asarum europaeum), vioreaua (Viola silvestris), mierea ursului (Pulmonaria officinalis) etc.

Literatura de specialitate atestă, în asemenea ecosisteme, o biomasă cuprinsă între 5-10 t/an/ha.

În ceea ce priveşte lanţurile trofice existente în acest ecosistem, putem afirma că există aceleaşi tipuri ca şi în ecosistemul pădurilor de fag, cu menţiunea apariţiei unor consumatori specifici.

Astfel, în lanţurile consumatorilor de frunze apar larvele moliei verzi a stejarului (Tortrix viridiana) ale inelarului (Malacosoma neustria), omida păroasă a stejarului (Lymantria dispar), cărăbuşul de maipuricele stejarului (Haltica quercetorum) etc. Cu acestea se hrănesc o serie de păsări insectivore: privighetoarea (Luscinia luscinia), piţigoii (Parus major), muscarul negru (Ficedula hypodeuca), mierlalanţul gândacilor de scoarţă, amintim speciile Hylesium pe frasin şi Solitus pe ulm. (Turtus merula) etc. În (Melolontha melolontha),

Lanţurile consumatorilor de lemn cuprind: rădaşca (Lucanus cervus), viespele de lemn (Xiphidria camelus), cu care se hrănesc diferite specii de ciocănitori.

De amintit şi lanţul consumatorilor de nectar, polen, flori, fructe sau seminţe cum ar fi: albine, bondari, furnici, gaiţe, mierle etc. Tot din această categorie fac parte şi o serie de mamifere cum ar fi: şoareci, pârşi, veveriţe, mistreţi, căpriori etc. Dintre consumatorii de ordinul II şi III amintim gândaci şi viespi de pradă, păsări întâlnite şi în pădurile de fag, dar şi ereţi (Falco Tinnunculus), ciufi (Otus scops) şi mamifere: jderul (Martes martes), nevăstuica (Mustela mustela), dihorul (Putorius putorius).

Lanţurile consumatorilor de ierburi sunt dominate de o mulţime de insecte fitofage, dar şi mamifere erbivore (iepure, căprior, mistreţ, şoareci etc.).

Consumatori de ordinul II sunt: specii de păianjeni, reptile şarpele orb (Anquis fragilis), guşterbroasca râioasă (Bufo bufo), ariciul (Erinaceus erinaceus), şoimi insectivori (Sorex araneus). (Lacerta viridis),

În afară de producătorii de substanţă organică (plantele verzi) şi de consumatori, în ecosistemele de pădure există şi descompunători ai substanţelor organice provenite din cadavrele plantelor şi animalelor. Aceştia sunt reprezentaţi, în cele două ecosisteme descrise, prin o serie de microorganisme, dar şi prin o mare diversitate de specii din Regnul Fungi. Speciile de ciuperci din ecosistemele de pădure din zona Beiuş, sunt reprezentate prin ciuperci inferioare, dar şi printr-o mare varietate de ciuperci cu pălărie. Dintre ciupercile toxice amintim: pălăria şarpelui (Amanita muscaria), buretele şerpesc (Amanita phaloides).

Lista ciupercilor comestibile o prezentăm în capitolul cu privire la consideraţiile bioeconomice ale ecosistemelor din zona Beiuş.

Deşi pădurile de stejar nu au aceaşi răspândire ca şi cele de fag, sunt totuşi, bine reprezentate. Se găsesc în zona localităţii Beiuş (Pădurea Oraşului), în apropierea satului Fiziş pe valea Mizeşi (com. Uileacul de Beiuş), Valea Şoimilor şi bazinul Vişagului. Amintim apoi pădurea Bicoş (com. Remetea), Pădurea de la Faţă şi Cetate (com. Finiş) precum şi Pădurea Botişoaia (com. Budureasa).

 

Ecosistemul pădurilor de molid

Principalul producător de biomasă este molidul (Picea excelsa) care reprezintă stratul de arbori dominant. Se mai găseşte şi bradul (Abies alba), iar la altitudini mai joase şi exemplare puţine de scoruş (Sorbus aucuparia).

În condiţiile de biotop specifice pădurilor de molid, lumina şi căldura fiind puţină, nu se formează un strat de arbuşti bine conturat. Ei sunt izolaţi sau în pâl-curi mici. Vom găsi, din loc în loc, socul (Sambucus racemosa), caprifoiul (Lonicera) ori cununiţa (Spiraea ulmifolia).

Stratul ierbos este de asemenea slab dezvoltat. Ca şi combinaţii de plante: Oxalis – Dentaria (măcrişul iepurelui – colţişor), Vaccinium sp. (afin – murişor).

Acest strat ierbos este completat de câteva specii de muşchi dintre care cel mai răspândit este muşchiul de pământ (Polytrichum comune). În anumite zone mai mlăştinoase s-a semnalat şi specia: muşchiul de turbă (Sphagnum).

Biomasa pădurilor de molid, după cum precizează bibliografia de specialitate, poate să ajungă la 4-8 t/ha, jumătate reprezentând lemnul, iar cealaltă jumătate „acele”. De remarcat că lemnul se acumulează în fiecare an, astfel încât se produce un stoc apreciabil de biomasă (150-400 t/ha).

Lanţuri trofice specifice pădurilor de molid sunt:

1. lanţurile consumatorilor de cetină, reprezentată prin insecte cum ar fi: fluturi (omida păroasă a molidului);

2. lanţurile gândacilor de scoarţă, din care amintim gândacul mov de scoarţă al molidului;

3. lanţurile consumatorilor de seminţe, reprezentate prin specii de insecte a căror larve se hrănesc cu seminţe de molid, dar şi păsări ori mamifere care se hrănesc cu seminţe mature (ciocănitoarea, forfecuţa, veveriţa, pârşul, şoareci etc.).

De amintit şi consumatori de ordinul II, care se hrănesc cu aceste vieţuitoare printre care: insectele de pradă (furnicile), păsările (Şorecarul – Falco Falco), mamiferele (jderul, râsul, vulpea).

În afara acestor lanţuri trofice, mai există şi lanţuri trofice de necromasă (cetină, ramuri uscate, intrate în putrefacţie). Acestea sunt animale nevertebrate, împreună cu alte organisme (ciuperci, bacterii). Literatura de specialitate ne informează că numărul nevertebratelor se ridică la zeci sau chiar sute de mii, milioane la metru pătrat.

Ecosistemul pădurilor de molid este caracteristic zonei Stâna de Vale care are o altitudine adecvată acestui ecosistem.

Ecosistemul pădurilor de zăvoaie este de asemenea reprezentativ pentru zona Beiuş.

De-a lungul râurilor din zonă se întâlnesc zăvoaie de anin (arin) negru, care formează aşa numitele aninişuri, ce se găsesc pe Valea Tărcăiţei, pe Valea Finişului şi Valea Crişului Negru.

Speciile edificatoare sunt: aninul negru (Almus glutinosa), sălciile (Salix alba, Salix purpurea, Salix frugilis etc.), plopul (Populus nigra), murul (Rubus caesius) etc.

Stratul ierbos este reprezentat de: măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella), sânziene (Galium aparine), lăsnicior (Solanum dulcamara).

Consumatorii sunt dispersaţi într-o mare varietate de lanţuri trofice în care apar unele specii caracteristice acestor ecosis-teme. Aşa, spre exemplu, în lanţurile trofice ale consu-matorilor de frunze apare fluturele alb al plopului (Stilpnotia salici). Din lanţurile consumatorilor de lemn se poate aminti ploparul (Saperda populnea), coţofana (Pica pica), cioara de semănătură (Corvus frugilegus), şobolanul de apă (Arvicola terrestris):

Dintre consumatorii de ordinul II şi III amintim o serie de insecte carnivore, broaşte, şopârle, şerpi, păsări insectivore: grangurul (Oriolus oriolus), ciocârlia moţată (Lulula arborea), ciuful de pădure (Asio otus) şi desigur mamiferele carnivore caracteristice şi altor ecosisteme de pădure: vulpea, chiţcanul, cârtiţa etc.

Tot din categoria ecosistemelor terestre fac parte şi ecosistemele de tufărişuri.

În zona Beiuş acestea se întâlnesc la marginea drumurilor, a şanţurilor, a unor râuri, a unor păşuni, pe terenuri degradate. Local sunt cunoscute sub denu-mirile de smidărişte sau huci.

Specii edificatoare sunt: porumbarul (Prunus spinosa), păducelul (Crategus monogina), alunulmăcieşul (Rosa canina), socul (Sambucus nigra), murul (Rubus caesium). Plante ierboase sunt: iarba mare (Stellaria holostea), lintea pratului (Latyrus vernus), ciuboţica cucului (Primula veris) etc. (Corylus avellana),

Lanţurile trofice din aceste ecosisteme sunt puţin studiate. Ele cuprind specii faunistice diverse, existente şi în alte ecosisteme terestre.

Ecosistemele de pajişte1, care fac parte din ecosistemele terestre, sunt reprezentate în zona Beiuş prin următoarele subdiviziuni:

Ecosistemul pajiştilor de păiuş şi iarba vântului

Sunt fânaţe care au în compoziţia lor: păiuş (Festuca rubra), iarba câmpului (Agrostis tenuis), viţelar (Anthoxanthum odorantum), firuţa (Poa pratensis), clopoţei (Campanula glomerata), trifoi roşumălaiul cucului (Luzula campestris) etc. (Trifolium pratense),

 

Ecosistemul pajiştilor de păiuş rupicol şi iarba vântului

Acesta apare în urma degradării prin păşunat excesiv, pe dealurile din zona Beiuş, uşor înclinate (ex. Dealul Păiuşului de lângă satul Tărcăiţa) sunt bogate în ceea ce priveşte compoziţia floristică. Dintre cele 35-40 de specii caracteristice amintim câteva: coada şoricelului (Achillea setacea), lumânăricasorbestreaua (Sanquisorba minor), turtă (Calina vulgaris), garofiţă (Dianthus carthusianorum), drăgoaică (Galium verum), trifoi mărunt (Medicago lupulina), pătlagină (Plantago lanceolata), rocoţea (Stellaria graminea) etc. (Verbascum pulchrum),

Pajişti de zâzanic cu trifoi

Sunt pajiştile de la periferia satelor, pe terenuri plane sau uşor înclinate, intens păşunate, rezistente la călcat.

Întâlnim aici speciile dominante: zâzanic (Lolium perene), trifoi alb (Trifolium repens), dar şi alte specii: măzăriche (Vicia erocea), păiuş (Festuca rupicola), pătlagină (Plantaga media) etc.

Pajişti de coada vulpii

Sunt aşezate în locuri inundate temporar cu specii edificatoare: coada vulpii (Alopecurus pratensis), iarba câmpului (Agrostis stolonifera), pirul (Agropyron repens), dar şi ghizdei (Lotus caniculatus), piciorul cocoşului (Ranunculus acer), păpădia (Taraxacum officinallis).

În aceste ecosisteme de pajişte principalele lanţuri trofice ale consumatorilor de substanţă organică produsă de plante, sunt legate de biomasa acestor pajişti, precum şi de necromasă (substanţă organică moartă).

În lanţurile consumatorilor de frunze, muguri, lăstari, se evidenţiază desigur insectele fitofage: lăcustele, greierul de câmp (Grillus campestris), viespea de pai (Cephus palipes), gândacul forfecar (Lethrus apterus) etc.

Tot consumatori de ordinul I sunt mamiferele: hârciogul (Cricetus cricetus), iepurele de câmporbetele (Spalax leucodon). (Lepus europeus),

Dintre consumatorii de ordinul II se evidenţiază păsările insectivore: graurul (Sturnus vulgaris), fâsca de câmp (Anthus campestris), dumbrăveanca (Coracias garrulus). Tot consumatori de ordinul II sunt şi o serie de insecte carnivore (ex. cărăbuşul). Consumatori de ordinul III sunt păsările răpitoare: şorecarul mare (Butea rufinus), heretele alb (Circus macrourus) precum şi dihorul de stepă (Mustela everssmanni) din clasa mamifere.

ECOSISTEME  ACVATICE

Sunt reprezentate în zona Beiuş de: ecosistemele apelor curgătoare, ecosisteme de baltă şi în foarte mică măsură de ecosisteme de mlaştină.

În cadrul ecosistemelor apelor curgătoare amintim izvoarele prezente, în zonă, prin toate cele trei categorii reprezentative pentru România: izvoare limnocrene (mici bazine în care apa pătrunde de jos în sus sau lateral), izvoare reocrene (apa ţâşneşte din stâncă cu putere întrr-un bazinet de colectare) şi izvoare helocrene (apa musteşte din sol). Biocenoza acestor izvoare este reprezentată prin: alge aurii-verzui, alge verzi, alge albastre, unele specii de muşchi (producători), precum şi protozoare, viermi turbelariaţi, melci mărunţi, lipitori microcrustacei (consumatori).

În legătură cu ecosistemul izvoarelor, o menţiune specială trebuie făcută cu privire la „Izvorul Minunilor” de la Stâna de Vale. Apa acestui izvor este o apă plată oligominerală, necarbogazoasă, cu o mare stabilitate a indicatorilor organoleptici (culoare, gust, miros etc.), fizico-chimici şi microbiologici. Izvorul are un debit mare estimat la 700 m3/zi cu o temperatură a apei, la punctul de emergenţă (1.170 m altitudine) de 5,6-5,80 C, pe tot parcursul anului (date prelevate în perioada 1983-1985).

Cercetările realizate de dr. Mocuţa au scos în evidenţă puterea de autoconservabilitate pentru îmbuteliere, transport şi depozitare, de cel puţin 12 luni. De remarcat că indicatorii microbiologici, între anii 1983-1985, reprezentaţi prin organisme indicatoare de poluare, bacili, bacterii aerobe, germeni patogeni, bacteriofagi tipici erau la valoarea zero.

În ceea ce priveşte ecosistemul de râu, de referinţă – din punct de vedere al mărimii şi importanţei ecologice – este râul Crişul Negru.

Flora acestui râu este reprezentată prin diferite specii de alge verzi, care formează o bogată biodermă, pe pietrele de pe fundul văii.

Râul are o bogată ihtiofaună reprezentată prin speciile: scobar (Chondrostoma nasus), cleanmreană (Barbus barbus), crap (Cyprinus carpio), ştiucă (Esox lucius), somn (Silurus glanis), somnul pitic (Amelurus nebulosus), şalău vărgat (Luciperca vulgaris), ţigănuş (Umbra krameri), ţipar (Misgurnus fossilis), văduviţa (Leuciscus idus), zglăvac (Cothus gobio), zvârlugă (Cobitis taenia), porcuşor (Gobia gobia), plevuşcă (Leucaspius delinectus), plătică (Abramis brama), roşioară (Scardinus erythrophtalnus), obleţ (Alburnus alburnus), mihalţ (Lota lota), boiştean (Phaxirus phaxirus), bibanbeldiţă (Alburnoides bipunctatus), batcă (Blicca bjorkna). (Leuciscus cephalus), (Perca fluviatilis),

Amfibienii şi reptilele sunt reprezentate prin broasca de lac (Rana aesculenta) şi şarpele de casă (Natrix natrix).

Dintre păsări amintim: raţa sălbatică (Anas platyrhynchos), gârliţa mare (Anser albifrons), barzalişiţa (Fulica altra), cristelul (Porzana porzana). (Ciconia ciconia),

Mamiferele specifice sunt: şobolanul de apă (Arvicola terrestris), bizan (Ondatra zibethica), vidrăchiţcan de apă (Neomys foliens). (Lutra lutra),

Desigur există şi o bogată faună de nevertebrate caracterizată prin dominanţa unor insecte şi viermi, mai ales în sectorul mijlociu şi inferior al Crişului Negru.

În Crişul Negru ca şi în Valea Nimăieşti (principalul afluent) există următoarele grupe de nevertebrate bentonice:

1.      Clasa Turbelariate (planariile);

2.      Clasa Oligochete;

3.      Clasa Anelide (viermi inelaţi);

4.      Clasa Hirudinee (cu trei specii de lipitori);

5.      Clasa Gasteropode (cu trei specii de melci);

6.      Clasa Arahnide (cu două specii de păianjeni de apă);

7.      Clasa Insecte: efemeroptere (10 specii); plecoptere (2 specii); odonate (3 specii); coleopterediptere (4 specii). (3 specii);

Ecosistemul de baltă, adică „bazine acvatice permanente sau temporare cu adâncime relativ mică ce favorizează dezvoltarea unei vegetaţii subacvatice şi palustre” (…) este puţin reprezentat în zona Beiuş.

Apele acestor bălţi sunt bogate în fitoplancton reprezentat prin alge, de ordinul milioanelor/mm3. Sunt nelipsite speciile de rogoz, pipirig, stuf şi papură care formează centura de fitobentos, la care se adaugă speciile de limba broaştei (Alisma plantago – aquatica), săgeata apeibroscariţa (Potamogeton natans), lintiţa (Lemna), peştişoara (Salvinia). (Sagittaria sagitifolia),

Fauna acestor bălţi este reprezentată de organisme microscopice (zooplancton), dar şi de insecte diverse, rar peşti, broaşte, şerpi şi foarte rar broaşte ţestoase.

Ecosistemele de mlaştină Unele mlaştini se găsesc cantonate pe văile unor afluenţi ai Crişului Negru şi sunt denumite, în literatura de specialitate, mlaştini endotrofe. Prezintă diferite specii de muşchi de mlaştină, lintiţă, broscariţă etc. Sunt apoi asociaţii de papură, trestie, pipirig etc.

Animalele sunt reprezentate mai ales prin nevertebrate: o mulţime de specii de insecte şi larvele lor. Odonatele (libelulele), fugăii de la suprafaţa apelor, sunt insecte caracteristice acestui ecosistem. Mai găsim apoi diferite specii de păianjeni şi melci.

Vertebratele sunt specifice şi pentru biocenoza lacurilor şi a râurilor (au fost amintite anterior).

Un alt tip de mlaştină semnalat în zonă este mlaştina oligotrofă, caracteristică unui climat mai rece şi umed. În Munţii Apuseni acest tip de mlaştină a primit denumirea de molhaş.

Biocenoza mlaştinii oligotrofe este reprezentată de către principalii producători de biomasă: muşchii de turbă (Sphagnum) care formează asociaţii sub formă de perini, împreună cu alţi muşchi din genul Polytrichum. Alte specii de plante ierboase sunt: pedicuţa sau brâncabrădişorul (Lycopodium inundatum), feriga de mlaştină (Dryopteris cristata), ţepoşica (Nardus stricta), rogozul (Carex). Există şi câteva specii de plante lemnoase: mesteacăn pufos (Betula pubescens), mesteacăn pitic (Petula nana), ienupăr piticmolid (Picea excelsa) etc. (Lycopodium clavatum), (Juniperus sibirica),

Consumatorii din biocenoza acestui ecosistem sunt organisme microscopice (protozoare): viermi, scoici, larve de insecte şi insecte, tritoni, salamandre (din grupa amfibieni) şi destul de rar broaşte. Celelalte vertebrate: reptile, păsări, mamifere, sunt specii vizitatoare sosite temporar din zonele învecinate.

Un ecosistem acvatic cu caracter special este cel care intră în categoria „izvoarelor şi lacurilor termale”. Este cazul izvorului cu apă semitermală din comuna Răbăgani, aşezată pe D.N. 76 la 9 km de municipiul Beiuş.

Apa îşi păstrează o temperatură aproape constantă (în jur de 250 C pe tot parcursul anului. Caracterul de apă semitermală, provine de la faptul că, în subteran, are loc, probabili, o confluenţă a unui izvor termal cu apa unui izvor rece, astfel că apa ce se adună în bazinul de colectare de la suprafaţă, nu îngheaţă nici iarna.

 

ECOSISTEME  SUBTERANE

Sunt bine reprezentate, în zona Beiuş, existând o mulţime de peşteri, avene, fante şi microcaverne (locuri retrase, obscure, săpate sau construite de animale).

Peşterile sunt de cele mai multe ori (90% din cele 2.500 de peşteri din România) săpate în roci calcaroase de vârstă triasică, jurasică, cretacică.

Factorii de biotop specifici peşterilor (obscuritatea, temperatura de 7-12º C, umiditatea variabilă de la o peşteră la alta, ventilaţia variabilă, hrana redusă) limitează mult reprezentativitatea biocenozelor din peşteri.

Deosebim o biocenoză parietală a pereţilor în care se pot întâlni: păianjeni, miriapode, coleoptere, gasteropode, insecte, în zona vestibulară, de intrare, luminată difuz.

Există apoi o biocenoză a planşeelor din zona profundală care se caracterizează prin complexul „rocă – argilă – concreţiuni” ce formează împreună biotopul caracteristic acestui ecosistem.

Substratul trofic de hrană în zona profundă este alcătuit din: materie organică vie cu o microfaună bogată, materia organică moartă de natură vegetală (frunze, lemn putred etc.) dusă de ape sau provenită din moartea unor animale de peşteră.

Fauna din zona profundă a peşterilor este reprezentată de melci, păianjeni, izopode şi uneori de lilieci care formează populaţii cu o densitate destul de mare (ex. Peştera Meziad).

 

ECOSISTEME  ANTROPIZATE

Reprezintă ecosistemele create de om, permanent dirijate şi întreţinute de acesta sau cele care, după crearea lor, sunt mai puţin influenţate şi devin din nou ecosisteme naturale (ex. iazurile piscicole).

Din categoria ecosistemelor antropizate, din zona Beiuş, amintim agroecosistemele, reprezentate prin terenurile agricole.

În zona Beiuş se găsesc următoarele tipuri de agroecosisteme:

Agroecosisteme cerealiere în care se cultivă grâu, secară, ovăz, orz, porumb.

Agroecosistemele legumicole

În zonă se cultivă cca. 24-30 specii de plante alimentare (legume, zarzavaturi), aşa cum reiese din lista alăturată.

 

 

1.      ceapa – Allium cepa

12.  mazăre – Pisum sativum

2.      usturoiul – Allium sativum

13.  ardei – Capsicum annuum

3.      sfecla comestibilă (ţâgla) –

14.  roşie – Solanum lycopersicum

Beta vulgaris ssp. esculenta

15.  mărar – Anethum graveolens

4.      morcov – Dancus carota

16.  hrean – Armoracia rusticane

5.      păstârnac – Pastinaca sativa

17.  mac – Papaver somniferum

6.      pătrunjel – Petroselium sativum

18.  ţelină – Apium graveolens

7.   ridiche – Raphanus sativa

19.  praz – Allium porum

7.      cartof – Solanum tuberosum

20.  leuştean – Levisticum officinale

8.      salată – Lactuca sativa

21.  pepene galben – Cucumis melo

9.      dovleac – Cucurbita pepa

22. pepene verde – Citrullus lanatus

10.  fasole – Phaseolus vulgaris

 

 

 

Ecosisteme pomicole

Beiuşul şi împrejurimile sale constituie o zonă propice din punct de vedere al pomiculturii. Se cultivă, din cele mai vechi timpuri, un număr apreciabil de specii de pomi fructiferi cu varietăţi, soiuri diverse, dintre care unele obţinute pe plan local.

Principalele specii şi soiuri cultivate sunt următoarele: mărul (Malus pumila) - cu soiurile: batul, ionathan, scorţoase, albuţe, domneşti; părul (Pirus sativa); gutuiul (Cydonia oblonga) prunul (Prunus domestica); caisul (Armeniaca vulgaris); piersic (Persica vulgaris); cireşul (Cerasus avium); vişinul (Cerasus vulgaris); nucul (Juglans regia).

 

Agroecosisteme viticole

Este un agroecosistem în care producătorul primar principal este viţa-de-vie (Vitis vinifera, Vitis sativa etc.) cu soiuri specifice zonei (Ottelo, Concora etc.).

Tot din categoria ecosistemelor antropizate fac parte şi ecosistemele acvatice create de om: iazuri, bălţi piscicole, păstrăvării.

De remarcat, ca menţionare istorică, renumitele păstrăvării de la Stâna de Vale şi Huta (Munţii Codru – Moma), care au fost păstrăvării pilot în România. În prezent sunt funcţionale, cu un bun randament ecologic şi economic, păstrăvăriile Chişcău şi Vaşcău.

În ultimul deceniu au apărut o serie de încercări de acvacultură, orientate mai ales pe cultura crapului (Cyprinus carpio).

 

Cauta in site

PANTANO
RECLAMA TA  la tara Beiusului EMF EXTREME WEST COMPUTERS BEIUS STIRI DOI LUPI APUSENI HUNTING GUARDIA SECURITY