Login

Register

User Registration
Login Close
---

---
Cumpara CANA Tara Beiusului
Cazare transport anunturi shop
A+ A A-

Muntii Limitrofi

 

MUNŢII PĂDUREA CRAIULUI

Aşezarea geografică

Sunt situaţi tot în judeţul Bihor, ei constituind o "peninsulă" între Depresiunea Beiuşului la sud şi sud-vest şi, respectiv, Golful Oradea-Aleşd la vest şi nord; faţă de Munţii Vlădeasa ei sunt delimitaţi de Valea Iadei (numită, local, Valea Iadului).

Relieful

Aceşti munţi, situaţi în est şi nord faţă de Depresiunea Beiuşului, sunt alcătuiţi din roci calcaroase (pe seama cărora s-a format un relief carstic deosebit de bine dezvoltat) dar apar şi alte roci ca gresii şi conglomerate permiene şi mezozoice.

 

Evoluţia acestor munţi, care nu depăşesc înălţimi de 1000 m, este comună cu a întregii unităţi montane a Apusenilor, având şi câteva caracteristici particulare care-i individualizează, în parte.

Munţii Pădurea Craiului, ca toţi Munţii Apuseni, sunt cristalino-mezozoici, adică au în bază şisturi cristaline peste care sunt dispuse roci sedimentare permo-mezozoice formate din gresii, conglomerate şi roci carbonatice. Aşadar, aceşti munţi au suferit o evoluţie paleogeografică, caracterizată prin sedimentări intense în permian şi mezozoic, o exondare definitivă a lor în neozoic, urmând o erodare treptată a sedimentelor depuse anterior şi o slabă depunere de depozite sedimentare în cuaternar. De asemenea, după exondarea lor definitivă, ei au suferit ridicări tectonice treptate în tot timpul neozoicului, ultima având loc în cuaternar (mişcările valahice); şi actualmente, întreaga regiune muntoasă suferă o mişcare lentă de ridicare (1-2 mm/an).

Relieful este sculptat în două mari categorii de roci, impermeabile (necarstificabile) permiene şi cuaternare, respectiv în roci carstificabile mezozoice, calcare şi dolomite, ultimele generând renumitul relief carstic, în care sunt prezente toate tipurile endo- şi exocarstice.

Evident că în relief se distinge şi cel al văilor, văi adâncite bine, care separă zona montană în numeroase culmi principale şi secundare (ex. Valea Videi, Valea Iadei etc.).

Munţii Pădurea Craiului sunt joşi, urcând altitudinal doar spre întâlnirea cu Munţii Vlădeasa, la peste 1000 m (Hodrânguşa - 1027 m, Măgura Beiuşele - 1004 m etc.).

Condiţiile climatice

Munţii Pădurea Craiului datorită altitudinilor reduse, în general cu mult sub 1000 m, au valori termice ceva mai ridicate decât Munţii Bihor-Vlădeasa, care sunt mai înalţi, dar valorile lor termice sunt mai reduse decât în depresiune.

Aşadar, valorile medii termice variază între 6 şi 8oC, în funcţie de altitudini. Izotermele lunii ianuarie ating valori între -2 şi -4oC iar ale lunii celei mai calde ajung la 14-16oC (12).

Cantităţile de precipitaţii cresc la 1000-1200 mm anual în interiorul munţilor, scăzând la 800 mm pe marginile masivului montan, la contactul cu regiunile depresionare ale Beiuşului şi Vad-Borodului. Aceste cantităţi destul de însemnate de precipitaţii, cu toate că înălţimile masivului sunt reduse, se datorează maselor de aer vestice, umede, care prin ridicare (ascensiune) lasă o mare cantitate de precipitaţii pe marginea vestică şi în centrul munţilor.

Iarna, care se instalează pe la sfârşitul lui decembrie, cad cantităţi de precipitaţii sub formă solidă, care se menţin cam trei luni, după care încep iarăşi ploile, mai intense, în lunile mai şi iunie.

Vânturile dominante sunt cele din vest, apoi din sud şi nord iar cele dinspre est sunt extrem de rare.

 

 

Hidrografia

Apele curgătoare principale ale acestor munţi sunt cele cu direcţie vestică, deci spre Depresiunea Beiuşului (43): Valea Videi (= Holodului); Valea Roşiei; Valea Topa; vezi datele hidrografice la "Hidrografia Depresiunii Beiuşului".

Dintre râurile cu scurgere estică menţionăm, la limita cu Munţii Vlădeasa, Valea Iadei, cu scurgere în Crişul Repede, ce atinge 44 km lungime, suprafaţa bazinului hidrografic de 223 kmp, iar debitul, la Bulz, de 4,97 mc/s.

Din categoria lacurilor, evidenţiem lacul de acumulare Leşu de pe Iada, cu lungimea de 2,5 km, cu un volum de 27,2 mil. mc apă, lac creat pentru alimentarea cu apă a oraşului Oradea. Mai menţionăm frumosul lac de acumulare de la Luncasprie de pe râul Vida.

 

Biopedogeografia

Deoarece vegetaţia regiunilor de munte este foarte asemănătoare, o menţionăm în bloc (6, 9, 10, 12, 16), pentru toţi munţii din jurul depresiunii, deşi intervin anumite situaţii diferenţiate introduse de altitudine, de condiţiile locale, chiar de om etc.

În masivele înalte (Vlădeasa, Biharia) la partea superioară apare vegetaţie subalpină, de la circa 1600 m cât şi arbustiferă. Dintre ierburi menţionăm: ţăpoşica (Nardus stricta), păiuşul (Festuca rubra), firuţa (Agrostis tenuis), sau plante cu flori ca vioreaua (Viola canina), vulturica (Hieracium auricula), cărora li se alătură, pe grohotişurile fixate, afinul (Vaccinium myrtillus) şi merişorul (V. Vitis-idaea). Dintre arbuşti predomină ienupărul (Juniperus communis) dar apare şi jneapănul (Pinus mugo). în sus, ce cuprinde atât vegetaţie ierboasă

Sub vegetaţia subalpină apare pădurea de conifere, mai bine reprezentată în Munţii Vlădeasa, Biharia, parţial în Munţii Padiş-Scărişoara şi doar excepţional pe culmile înalte ale celorlalte masive. Predomină molidul (Picea abies).

La poalele munţilor înalţi şi în masivele mai joase apar foioasele, cu cele două etaje, de fag (Fagus) şi, respectiv, de stejar (Quercus). Pădurile sunt, în general, poienite.

Fauna este caracteristică etajelor de vegetaţie menţionate. Astfel, apar: în regiunile înalte lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), ursul brun (Ursus arctos), căprioara (Capreolus capreolus), cerbul carpatin (Cervus elaphus carpathicus), mistreţul (Sus scrofa), capra neagră, recolonizată, (Capra rupes) etc. Dintre păsări se detaşează acvila de munte (Aquila chrisaëtos), apoi cocoşul de munte (Tetrao urogallus) recolonizat şi el, şi altele.

Solurile corespund şi ele etajelor de vegetaţie: sol alpin, soluri silvestre. Se remarcă solurile cenuşii alpine, solurile podzolice, solurile brun-roşcate de pădure etc.

 

MUNŢII BIHOR-VLĂDEASA

Aşezarea geografică

Sunt situaţi la est de Depresiunea Beiuşului şi sunt divizaţi, la rândul lor, în cinci subdiviziuni, dintre care trei sunt nemijlocit învecinaţi depresiunii: Munţii Vlădeasa, Munţii Padiş-Scărişoara şi Munţii Bihariei.

Munţii Vlădeasa, delimitaţi, după cum s-a precizat mai sus, de Munţii Pădurea Craiului prin intermediul Văii Iadei, se întind în nord până la valea Crişului Repede iar în sud ajung până la văile opuse ale Crişului Pietros şi Someşului Cald (2).

 

 

Munţii Padiş-Scărişoara sau Munţii Bihorul Nordic se continuă la sudul Munţilor Vlădesei, între Crişul Pietros şi Someşul Cald la nord, iar în sud până la alte două văi cu scurgere contrară, Crişul Băiţa şi Arieşul Mare. În vest se află Depresiunea Beiuşului iar la est limita este dată de văile opuse Călineasa şi, respectiv, Albacului

 

 

Munţii Biharia se întind la sudul Munţilor Padiş-Scărişoara, de la cele două văi menţionate până la alte două văi cu direcţie contrară de scurgere, Leuca, afluentă a Crişului Alb, şi Ghizghiţei, afluentă a Arieşului Mare; Arieşul Mic delimitează Muntele Găina şi respectiv Munţii Arieşului-Ţara Moţilor.

 

Relieful

Munţii Vlădeasa fac parte din Munţii Bihor-Vlădeasa, situaţi în partea lor nordică, ajungând în nord la Crişul Repede, în nord-vest la Valea Iadei, iar în sud la văile Crişu Pietros şi Someşul Cald.

Munţii Vlădeasa se deosebesc de ceilalţi munţi prin prezenţa rocilor eruptive banatitice, puse în loc la sfârşitul mezozoicului-începutul neozoicului, în urma unor erupţii vulcanice. Aceste mase eruptive au străpuns depozitele de şisturi cristaline şi apoi pe cele sedimentare permo-mezozoice, ajungând deasupra lor, azi acoperind o suprafaţă de circa 400 kmp, cu o grosime de aproximativ 1.000 m. Aceste mase eruptive au determinat înălţarea zonei muntoase, evident alături de tectonică, la circa 1800 m, culminând cu Vârful Vlădeasa (1 836 m), al doilea vârf ca înălţime din Munţii Apuseni.

Relieful este greoi, neted la partea superioară datorită nivelărilor neozoice, dar separat în subdiviziuni datorită văilor adânci (Iada la limita cu Munţii Pădurea Craiului, Drăgan, Secueu etc.).

Dintre depresiunile mai reprezentative, amintim pe cea care adăposteşte renumita staţiune montană Stâna de Vale, din care izvorăşte Iada.

Munţii Padiş-Scărişoara sunt situaţi la sudul Munţilor Vlădeasa, între văile Crişul Pietros-Someşul Cald la nord şi Crişul Băiţei-Arieşul Mare la sud.

Aceşti munţi sunt deosebit de interesanţi prin prezenţa reliefului carstic, foarte reprezentativ.

Munţii Padiş-Scărişoara au în bază şisturi cristaline peste care sunt dispuse roci sedimentare permo-mezozoice şi cuaternare, dintre care se detaşează rocile carbonatice mezozoice. Pe seama acestor roci carbonatice s-a dezvoltat relieful calcaros şi carstic, cel ce a determinat o atracţie turistică extraordinară. Menţionăm peşterile Cetăţile Ponorului din Padiş, Peştera Gheţarul de la Scărişoara, Peştera Urşilor de la Chişcău etc.

O altă categorie de relief reprezentativ acestor munţi este dată de văi, unele adânci, dând chei şi defilee, mai ales în calcare, deosebit de spectaculoase (ex. Cheile Galbenii, Cheile Someşului Cald, Cheile Sighiştelului, Cheile Ordâncuşii etc.).

În relieful carstic se remarcă, la suprafaţă, platourile carstice (Padiş, Scărişoara, Călineasa, Mărşoaia etc.) iar în subteran peşteri şi avene. Relieful subteran este foarte bine dezvoltat, unele peşteri având mulţi kilometri lungime singure iar prin unire dau sisteme de peşteri ce ajung la mult mai mari dimensiuni (ex. Sistemul Coiba Mică-Coiba Mare, sistemul Zăpodie-Peştera Neagră etc.).

O caracteristică a Munţilor Padiş-Scărişoara este dispunerea, de la sud la nord, a pachetelor de roci mai vechi, permiene, peste pachete de roci mai tinere mezozoice, fenomen datorat şariajului tectonic. Şariajul, adică împingerea tectonică a pachetelor de roci mai vechi peste cele mai tinere, a avut loc la mijlocul cretacicului datorită mişcărilor austrice.

Deci, în vestul şi sudul acestor munţi se găsesc depozite permiene iar în nord şi est depozite mezozoice care dau un relief carstic. În nord şi est apar la zi şisturi cristaline precambriene şi paleozoice.

Depozitele de roci mezozoice ale autohtonului de Bihor se continuă, pe sub masa eruptivă a Vlădesei, în Munţii Pădurea Craiului.

Munţii Biharia sunt cei mai masivi şi cei mai înalţi din cadrul Munţilor Apuseni, vârful cel mai important, Cucurbăta Mare, ajungând la 1849 m.

Masivitatea se datorează prezenţei şisturilor cristaline precambriene străbătute de intruziuni magmatice din precambrian şi paleozoic inferior. La altitudinile actuale au contribuit şi mişcările tectonice pliocene şi cuaternare.

Munţii sunt masivi şi înalţi, cu urme ale glaciaţiunii pleistocene (cuaternar inferior) şi anume circuri glacionivale, morene, şi respectiv cu urme ale nivelărilor neozoice, remarcându-se cea mai veche şi totodată cea mai înaltă nivelare la 1600-1800 m (de vârstă paleogenă) la fel ca şi în Munţii Vlădeasa, spre deosebire de Munţii Padiş-Scărişoara unde a doua suprafaţă, Măguri-Mărişel, de vârstă miocenă, este reprezentativă.

Şi în Munţii Biharia se întâlneşte fenomenul de şariaj, reprezentat prin sistemul pânzelor de Biharia care acoperă, la nord, sistemul pânzelor de Codru din Munţii Padiş-Scărişoara care, la rândul lor, acoperă autohtonul de Bihor. Aşadar, deşi sistemul pânzelor de Biharia este cel mai vechi, el este situat la altitudinea cea mai mare, iar autohtonul de Bihor, alcătuit din rocile cele mai tinere (mezozoic), se găseşte la altitudinea cea mai joasă. Sistemul pânzelor de Codru ocupă o poziţie intermediară din punct de vedere altitudinal.

Condiţiile climatice

Munţii Bihor şi Munţii Vlădeasa, având cam aceleaşi altitudini, sunt caracterizaţi prin aceleaşi valori climatice.

Astfel, valorile medii anuale oscilează între 2-6oC, coborând la sub 2oC la cele mai mari altitudini (ex. la Vlădeasa şi Cucurbăta Mare, valorile ajung la 1,2oC). La Stâna de Vale, staţiune cuibărită într-un bazinet, media anuală este de 4,1oC.

Media lunii ianuarie este de -5,9oC la Stâna de Vale şi de -6,6oC la Vlădeasa (dar la Vlădeasa luna cea mai rece este februarie, cu valoarea de -7,2oC); luna cea mai caldă pentru Stâna de Vale este iulie cu 13,1oC, iar pentru Vlădeasa este august cu 9,5oC.

Fiind munţi mai înalţi decât Munţii Pădurea Craiului, Munţii Bihor-Vlădeasa primesc cantităţi mai însemnate de precipitaţii, ce oscilează în jurul valorii de 1600 mm/an (la Stâna de Vale valorile sunt în jur de 1800 mm/an). Pe marginea munţilor valorile scad la circa 1000 mm/an iar la contactul cu depresiunea la circa 900 mm/an (ex. la Budureasa).

Iarna se înregistrează precipitaţii solide începând din noiembrie (uneori din octombrie) şi ţin până în luna mai, grosimea zăpezii depăşind un metru, ajungând la 2-3 m în anumite condiţii, ca în bazinetul depresionar Stâna de Vale, în platoul carstic Padiş etc. De aici, staţiunea Stâna de Vale a devenit renumită pentru sporturile de iarnă.

Vânturile sunt cele care caracterizează toţi Munţii Apuseni.

Hidrografia

Munţii Vlădeasa. Din Munţii Vlădeasa îşi au originea văi importante, dar cu scurgere spre nord, în Crişul Repede: Valea Drăganului care atinge 40 km lungime, are o suprafaţă teritorială de 256 kmp iar debitul atinge valoarea de 5,02 mc/s; Valea Secuieului (= Sebişelul sau Henţul) cu valorile de 41 km lungime, 227 kmp bazinul hidrografic şi 2,96 mc/s; Valea Răchiţele, ultima curgând spre est, în Someşul Cald (43).

Înspre Depresiunea Beiuşului se scurge Valea Nimăieşti, care trece prin municipiul Beiuş.

În categoria lacurilor de acumulare se încadrează cele de pe văile Drăganul (Lacul Drăganul) şi Secueu (Lacul Scrind-Frăsinet).

Munţii Padiş-Scărişoara. In partea de nord a Munţilor Bihor (pe care-i numim Munţii Padiş-Scărişoara) râurile principale, cele cu direcţie vestică, spre Depresiunea Beiuşului, sunt: Crişul Băiţei, Crişul Pietros format din Galbena şi Bulzul. (43); vezi datele hidrografice la "Hidrografia Depresiunii Beiuş".

Cu scurgere spre est se remarcă Someşul Cald care are o lungime de 66,5 km până la confluenţa cu Someşul Rece, o suprafaţă de 449 kmp şi un debit de 7,74 mc/s. Someşul Cald primeşte ca afluent pe Bătrâna (6 km lungime şi 36 kmp suprafaţă) şi pe Valea Belişului, ce atinge 21 km lungime, 121 kmp suprafaţa bazinală şi 2,32 mc/s debitul.

Tot cu scurgere estică este Arieşul Mare care ajunge la valorile de 43 km lungime, o suprafaţă de 413 kmp, cu un debit de aproape 11,7 mc/s la Câmpeni (prin unirea cu Arieşul Mic). Afluenţii Arieşului Mare sunt: Cobleş (8 km lungime, 28 km suprafaţă), Gârda (16 km lungime şi 75 kmp) şi Albac (cu 18 kmla Albac, după unirea cu Arieşul Mare). lungime şi aproape 6 mc/s

Dintre lacuri, menţionăm lacurile carstice din Platoul Padiş (Vărăşoaia şi Negru) şi pe cele de acumulare de pe Someşul Cald-Beliş, Lacul Beliş-Fântânele.

Munţii Biharia. Din Munţii Bihariei izvorăşte Crişul Negru sub numele de Poiana Crişului, deoarece traversează localitatea Poiana Crişului. Spre nord-est, adică spre Arieşul Mare, se scurg văile Ghizghiţei şi Galbena, pe ultima existând cascada Vârciorog.

Pe culmea masivului se găseşte un lac nival, adică rezultat în urma topirii zăpezilor, (Tău Mare) la altitudinea de cca 1500 m, de o deosebită frumuseţe.

 

MUNŢII CODRU-MOMA

Aşezarea geografică

Se întind pe teritoriul judeţelor Bihor şi Arad şi cuprind două masive, Codru în nord şi Moma în sud, cele două masive fiind delimitate de văile cu scurgere opusă Briheni şi Monesii. Munţii Codru-Moma sunt delimitaţi la vest de Depresiunea Beiuşului iar la est de Dealurile de Vest (Piemontul Codrului) şi în continuare Câmpia Banato-Crişană.

 

Relieful

Munţii Codru-Moma, situaţi la sud-vest faţă de Depresiunea Beiuşului, sunt alcătuiţi, după cum am mai spus, din două masive, Codru în nord-vest şi Moma în sud-est. Sunt munţi joşi care doar în câteva locuri depăşesc 1000 m, culminând cu Vf. Pleşu (sau Arsura) de 1112 m (6).

Munţii Codru-Moma sunt complecşi din punct de vedere litologic şi tectonic, la fel ca şi celelalte masive ale Munţilor Apuseni.

Astfel, şi aici se întâlnesc roci paleozoice (permian mai ales) şi mezozoice, dintre care se detaşează, de asemenea, rocile carbonatice care dau în relief forme carstice în Munţii Moma (în platoul Vaşcăului, în regiunea Moneasa) ca şi în Munţii Codru (la obârşia Văii Finişului în platoul Tinoasa, apoi în platoul Dumbrăviţa de Codru etc.). De asemenea, în relief se remarcă culmea principală a Masivului Codru ce oscilează în jurul altitudinii de 1000 m. Culmea este delimitată la est de Valea Finişului iar la vest de Valea Ormanului. La sud, culmea constituie graniţa dintre judeţele Bihor şi Arad. Din culmea principală se desprind o serie de culmi secundare, delimitate de văi bine adâncite.

Tot în relief se observă fenomenul de şariaj, reprezentat prin sistemul pânzelor de Codru. Sunt mai multe pânze care se acoperă de la vest la est. În unele locuri apar ferestre tectonice în urma eroziunii pânzelor (ex. Valea Tărcăiţei, Valea Finişului, Valea Şerbeşti etc.).

În relief se mai remarcă văile, adâncite, care conţin chei şi defilee, ca de exemplu, văile Briheni, Monesei, Crişu Văratecului, Tărcăiţei, Finişului, Ormanului etc.

Condiţiile climatice

Şi aceşti munţi au altitudini mai reduse şi de aceea valorile termice sunt asemănătoare cu cele ale Munţilor Pădurea Craiului (6). Astfel, temperatura medie anuală a aerului oscilează între 6-8oC, a lunii celei mai calde 18-20oC iar a lunii celei mai reci -2... -4oC. Exemplificăm cu valorile termice de la Dumbrăviţa de Codru unde media anuală este de 9oC, luna ianuarie -0,5oC iar luna iulie 22,1oC. Se observă, comparativ, inversiunile termice din timpul sezonului rece dintre Beiuş şi Dumbrăviţa de Codru (circa 600 m altitudine).

Cantităţile de precipitaţii sunt în jur de 800-1000 mm/an, fiind mai mari în vest şi pe culme şi mai mici pe flancurile de est ale munţilor. La Dumbrăviţa de Codru media multianuală este de 780,9 mm/an; lunile cele mai umede sunt mai (91,0 mm) şi iunie (109,5 mm) iar cele mai sărace sunt februarie (42,7 mm) şi martie (49,4 mm).

Vânturile caracteristice au aceleaşi trăsături ca în toţi Munţii Apuseni: domină cele vestice, apoi sudice şi nordice, cele estice fiind aproape total absente.

 

Hidrografia

Dintre râurile cu scurgere spre Depresiunea Beiuşului, afluente ale Crişului Negru menţionăm Briheni cu Crişul Văratec, Tărcăiţa, Finişul, Valea Mare şi Ormanul etc; datele hidrografice vezi la "Hidrografia Depresiunii Beiuşului".

Dintre văile cu scurgere estică, înspre Crişul Alb, amintim Valea Monesii (17 km lungime şi 83 kmp suprafaţa bazinului hidrografic) care, împreună cu Valea Briheni, constituie limită dintre masivele Codru şi Moma (6).

Dintre lacuri, amintim lacurile carstice din platourile Vaşcăului, Brătcoaiei, Tinoasei, Dumbrăviţei.

Demn de amintit este faptul că toate văile enumerate la fiecare regiune montană constituie căi de acces în interiorul munţilor, spre alte regiuni montane, depresionare sau spre Câmpia de Vest (Banato-Crişană).

 

IOAN DEGĂU-NICOLAE BRÂNDA

Cauta in site

PANTANO
RECLAMA TA  la tara Beiusului EMF EXTREME WEST COMPUTERS BEIUS STIRI DOI LUPI APUSENI HUNTING GUARDIA SECURITY