Login

Register

User Registration
Login Close
---

---
Cumpara CANA Tara Beiusului
Cazare transport anunturi shop
A+ A A-

Obiceiuri

Despre traditii si obiceiuri...
Craciunul, singurul cuvânt din limba româna care semnifica Nasterea Domnului, a facut ca unii oameni de la sate sa creada ca, daca un barbat intra primul în casa lor în aceasta zi este un semn de bunastare si sanatate pentru anul urmator. Deci, pentru a atrage binele, satenii stau toata noaptea cu masa întinsa.
În satele din judetul Bihor exista, de peste 100 de ani, obiceiul sacrificarii porcului. Din carne se prepara cârnati si caltabosi si se fac, obligatoriu, sarmale. Cea mai mare parte din slanina se afuma, iar restul este pusa în saramura. În unele zone, porcul este sacrificat chiar de Ignat, însa în cea mai mare parte a judetului, porcul este taiat în saptamâna de dinaintea Craciunului.
Colindatul este unul dintre obiceiurile de Craciun care se pastreaza cel mai bine în satele bihorene. Pe lânga mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în aceasta zi sunt legate de cultul fertilitatii si de atragerea binelui asupra gospodariilor. Unele sate mai pastreaza aruncatul boabelor de grâu si porumb în fata colindatorilor, de catre cel mai vârstnic din familie. Batrânii spun ca daca boabele peste care au trecut colindatorii vor fi date gainilor, acestea vor fi spornice la ouat, iar recolta din anul urmator va fi bogata daca se vor amesteca aceste boabe cu samânta pe care o vor pune în pamânt.

 

Corinda

Pe drum, se bate doba si se rostesc strigaturi specifice. La intrarea în curti, melodia de mars, doba si strigaturile sunt înlocuite de colinda de primire în casa („Sculati gazde nu durmiti/Vremea e sa va treziti!”). Înca doua-trei corinzi, jocul cu femeile din casa, apoi este ceruta cinstea.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, în locul cinstei cu colaci, vin si palinca sau în paralel cu aceasta, s-a introdus cinstirea cu bani. Daca pe vremuri în seara de Craciun se organiza joc acasa la una dintre gazde, care era mai înstarita, astazi gazda s-a transformat în Caminul Cultural. Corinda de Craciun se porneste de la catunele mai îndepartate, acoperind, din casa în casa, pe parcursul a doua zile (Noaptea de Ajun, dimineata si seara de Craciun), o zona bine definita.


Viclaimul sau vifleemul

Viclaimul era tot un corind-spectacol, cu caracter mai mult religios. Ceata de corindatori era compusa din „graitor”, cei trei crai de la Rasarit, pruncul Iisus, Iosif, Maria, muzicanti, Îngerul Vestitor, pastori, „casier” etc. Cei trei crai erau îmbracati mai „nialcos”, mai stralucitor, în alb - Îngerul, iar ceilalti purtau costume populare peste care se încingeau prime tricolore. Din recuzita nu lipsea „grajdul” în miniatura al Nasterii Domnului. Ca scene si continut, Viclaimul seamana mult cu Steaua.


Turca sau Capra

Cu Turca (sau Capra) umbla un grup de feciori neînsurati, petrecareti, si un „birau” sau „graitor”, conducatorul alaiului. Turca aparea sub forma unei masti viu împodobite, cu cap de lemn acoperit cu blana de oaie sau de alt animal, cu coarne de vita sau de berbec, de care atârnau prime (panglici) si clopotei. „Maxilarul inferior” era mobil („clampane dupa duba”). Corpul turcii era acoperit cu o pânza rosie sau o bitusa realizata din tot soiul de petice, lunga si larga, de care erau agatate fâsii colorate de hârtie creponata.
Turca era un personaj cu rol mut, mutenie compensata însa prin dans si pantomima, deosebit de expresive, cât si prin situatiile conflictuale în care era pusa (cu corindatorii si cu spectatorii), în timpul deplasarii „de la o casa la alta”, ea ciondanindu-se cu „colegii”, speriind copiii, ciupind fetele etc. Alte „personaje” erau „biraul” (graitorul), „casierul”, „caii”, „crâjmarul”, „jindarii”, „dobasii”, „hididisii”, corindatorii (cei care cântau) etc.
În timpul deplasarii alaiului, capra era „împuscata”, blestemata sau cadea la pamânt, era descântata, i se cânta ca la mort, „învia” si pornea din nou la drum, clampanind din „maxilarul inferior”, zornaindu-si clopoteii si dansând. Tot în acest interval al deplasarii, se cântau cântece de petrecere si veselie, cu accente licentioase.
Înainte de a intra în casa, spectacolul putea avea loc si în ograda, în fata casei, turca facând „inspectia” gopspodariei, apoi, dupa intrare, se aseza în mijlocul odaii, clampanind ritmic, în vreme ce ceata de corindatori interpreta câteva corinde. Urma dansul turcii, apoi oratia de multumire pentru daruri, în special pentru colaci si bautura, dar si pentru bani, uneori de un umor sanatos si molipsitor, creator de buna dispozitie, de veselie generala. Dupa aceste secvente, urmeaza dansul cu fetele sau femeile din casa si, invitatia la „nunta turcii”, care va avea loc în primele trei zile ale Anului Nou la „crâjma” din sat sau la casa unuia dintre organizatori. Aici, sarbatoarea se repeta: corinde, oratii, dansul turcii, moartea turcii, dezbracarea mastii, petrecerea propriu-zisa de Anul Nou.


Corindatul cu „dobele”

În Bihor, corindatul cu dobele se practica, de obicei, în satele în care nu se colinda cu Turca. Ca si la Turca, ceata de corindatori era formata din 10-15 barbati. Acestia aveau tobe confectionate din piele de capra sau de oaie întinsa pe un cadru de sita sau ciur, împodobite cu iedera, vâsc sau crengute de brad. Acest obicei mai dainuie în partea de sud a judetului, având o puternica traditie în satele Hotar, Serghis, Lupoaia, Les, Lazareni si în jurul Beiusului. Îmbracati de sarbatoare - cu sube, caciuli negre de oaie împodobite cu brad - si având fiecare câte o doba decorata cu ramuri de brad, oamenii încep sa colinde din casa preotului, intrând apoi din casa în casa, însotiti de lautari.
Ceata strabate ulitele satelor într-o mare zarva spectaculoasa, chiuind în ritmul tobelor si scandând strigaturi. Larma iscata în prezent pe ulitele satelor are menirea de a vesti gazdele, dar se presupune ca în trecut îndeplinea un rol magic. Corindele interpretate de dubasi au, în general, texte cu caracter religios, care vestesc Nasterea Mântuitorului, dar nu numai; ei au în repertoriu si colinde laice, pentru fetele nemaritate si vaduvele neconsolate, iar pentru cei care îi refuza si nu îi primesc în casa au pregatite colinde cu text ironic si acid.


Umblatul cu Steaua

Umblatul cu Steaua este un obicei care evoca momentul în care, la nasterea lui Iisus, pe cer a aparut steaua calauzitoare a magilor, având ca tematica principala drumul magilor în cautarea Noului Nascut.
Stelarii se constituie în grupuri de 6-7 copii - graitor, Irod, Înger, Voltezar, Melchior, Gaspar, uneori si un „ciobanas” sau „pitic”. Ei sunt îmbracati cu camasi albe, de cânepa sau in, fiind încinsi peste umeri si brâu cu prime tricolore. Pe cap poarta comanac, lucrat din carton viu ornat cu hârtie creponata de varii culori.
Sunt prezente dialogurile între Înger si Craii de la Rasarit, dar si cu Irod. Cântecele de stea încep cu Nasterea, apoi se cânta, în special, „Trei Crai de la Rasarit”, „Steaua sus rasare”, „Trei pastori”, „Rasarit-o rasarit”, „Cântecul lui Adam”, „Viflaime, Viflaime”, „Sara Craciunului nost”, „Noi umblam a corinda”, „Mergând Iosif si Maria”, „Colo sus, colo mai sus” etc.
În final, este adus un elogiu gazdei si se primesc daruri sau bani, pe care-i aduna conducatorul trupei, „graitorul”. Mai nou, dupa 1950, în „repertoriul” stelarilor au intrat si câteva corinde, dar si oratii si „alduiri” ironic-umoristice.


Verjelul

Este cel mai important obicei de Anul Nou. El este organizat de feciori, care-si aleg „biraul” – conducatorul grupului. Acesta alege, la rândul sau, locul unde se desfasoara ceremonia si invita, la verjel, fetele de maritat din sat. Ca elemente de recuzita se folosesc verjelele de la razboiul de tesut, o „postava” (covata din lemn), doua „taljere” (farfurii) si un „lipideu” de cânepa (cearsaf).
Actantii Verjelului aduc în seara de ajun a Anului Nou câte un inel, cu un semn distinct; fetele se îngrijesc de mâncare, iar feciorii aduc bautura si angajeaza muzicantii. Desfasurarea obiceiului cuprinde o scurta petrecere generala, o parte ceremoniala, în care se aleg perechile, si petrecerea perechilor.
Spectacolul propriu-zis îl reprezinta alegerea perechilor: „biraul”, acoperit cu lipideul, pune inelele în taljere, sub postava, le amesteca cu ajutorul verjelelor, în timp ce se cânta un cântec specific, legat de ceremonial, apoi le scoate – din taljere -, fara sa le aleaga, pe rând, câte unul, formând perechile. De obicei, însa, „biraul” potriveste el însusi perechile, dupa dorintele participantilor. Perechile astfel formate vor petrece toata noaptea de Anul Nou împreuna. În prima zi a Anului Nou, relatia conventionala de natura ritual-ceremoniala a perechilor înceteaza. Totusi, unele dintre aceste perechi se vor casatori în perioada urmatoare, a câjlegilor.
Daca între cele doua razboaie mondiale acest obicei era o practica ceremoniala specifica satelor de pe Valea Iadului, imediat dupa aceea a capatat doar sensul de petrecere, dupa 1950 disparând sau fiind înglobat în „jocurile” de la claca de tors, claca abandonata total pe la 1970.


Plugul si Plugusorul

Cu Plugul umbla feciorii, iar cu Plugusorul, copiii. Textul urarii este similar, el punând în evidenta un „manual” versificat al practicilor agricole, dovada ca odinioara Anul Nou se sarbatorea la 1 martie.
Ceata celor mari, flacai si proaspat însurati, poarta cu ei, de la casa la casa, un plug înhamat la doi boi, tragând simbolic în curtea fiecarei case câte o brazda. Dintre obiectele de recuzita, mai fac parte un bici si clopote de la animale, cu care se produc zgomote de mare intensitate, la diferite momente ale rostirii textului. Cetele de copii au cu ele numai bici si clopotei, uneori si un plug de lemn miniaturizat, împodobit cu „prime” din hârtie, clopotei si „sterguri” (prosoape).

 

Calendarul de ceapa

În seara zilei de 31 decembrie, se practica o serie de obiceiuri, menite sa interpreteze potentialul agricol al anului care începe, cel mai utilizat fiind „calendarul de ceapa”. Se iau 12 foi din doua jumatati ale unei cepe si se pune în fiecare aceeasi cantitate de sare. A doua zi dimineata, cel mai vârstnic barbat din familie interpreteaza, dupa cantitatea de apa adunata în fiecare foaie, care dintre lunile anului viitor va fi cea mai ploioasa si care cea mai secetoasa. Tot în aceasta seara, pentru aflarea propriului destin, se practica o serie de obiceiuri, similare cu acelea din noaptea spre ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie). În orice caz, de la lasarea întunericului si pâna la ivirea zorilor lumina nu trebuie stinsa în nici o casa si nimeni nu are voie sa doarma.

 

Sorcova

Un alt obicei, mai nou, este Sorcova, care preia elementele arhicunoscute, din tot spatiul românesc. În cursul diminetii zilei de 1 ianuarie, grupuri de copii merg cu Sorcova, confectionata din flori de hârtie; se rosteste un text scurt augural, lovindu-se usor cu sorcova pe umarul celui caruia i se ureaza. Odinioara, sorcova era un manunchi de nuiele înverzite, aceasta fiind adevarata semnificatie a gestului augural (tinerete, vigoare, belsug).


Simbolurile Craciunului

Iisus Hristos si Fecioara Maria
Craciunul semnifica Nasterea lui Iisus Hristos. În conceptia crestina, Iisus este fiul lui Dumnezeu si al Fecioarei Maria si Mântuitorul lumii. El a venit pe lume într-o noapte friguroasa de iarna, în ieslea unui staul de animale, în apropiere de Betleem. Încalzit doar de respiratia animalelor, Fiul Domnului a fost nascut pentru a mântui lumea de pacatul stramosesc. Fecioara Maria este mama lui Iisus. Casatorita cu Iosif, ea primeste vestea ca îl va naste pe Fiul Domnului de la Arhanghelul Gavriil.


Ieslea, simbol al nativitatii
Ieslea nativitatii sau micul edificiu repezentind grajdul din Bethleem reprezinta, în Noul Testament, locul în care s-a nascut Mântuitorul Iisus Hristos. Traditia ieslei de Craciun vine din Evul Mediu. Introducerea acesteia în vasta gama de obiceiuri de Craciun îi este atribuita Sfântului Francisc d’ Assise, care, în noaptea de Craciun din 1223, la Greccio (Italia), a amenajat un staul simbolic, a adus un bou si un magar, si a celebrat Liturghia în acest ambient, în prezenta unei mari multimi de credinciosi veniti din întreaga regiune.
Scena biblica poate fi reprezentata atât prin personaje vii, cu actori si animale adevarate, cât si prin obiecte artizanale. Obiceiul s-a raspândit apoi în întreaga lume catolica. Ieslea este pusa sub brad în ziua Sfântului Nicolae, unde va ramâne pâna pe 2 februarie, pâna la sarbatoarea Întâmpinarii Domnului.


Colindele de Craciun
În religia ortodoxa, colindele sunt considerate un mod de a vesti Nasterea Domnului. Obiceiul colindelor se pare ca este, la origine, unul pagân, acestea fiind cântate în vechime doar la trecerea în Noul An. Colindatorii erau rasplatiti si atunci cu mere, colaci, nuci sau covrigi.
Colindele prezinta evenimentul Nasterii lui Iisus Hristos, drumul Fecioarei Maria pâna la staulul unde L-a nascut. Se spune ca primind colindatorii sa le cânte, crestinii primesc vestea Nasterii lui Iisus.


Bradul, simbol al vietii
Bradul de Craciun vine din Alsacia si a fost asezat la început în centrul oraselor, pentru ca apoi sa intre în casele tuturor, decorat cu mere, prajiturele, mai târziu cu lumânari si diverse obiecte. Obiceiul împodobirii bradului este un prilej de bucurie, acel „ceva” fara de care Sarbatoarea Nasterii Domnului nu poate fi completa.
Steaua pe care o punem în vârful bradului este simbolul stelei care s-a aratat în Betlehem, vestind nasterea lui Iisus Hristos si care a calauzit cei trei magi la ieslea saraca în care acesta se nascuse. Aceeasi stea este evocata si de steaua cu care merg copiii români la colindat: o stea mare, din lemn, împodobita cu hârtie colorata si cu crengute de brad sau vâsc, pe care este lipita, de obicei, si o iconita cu Maica Domnului si Pruncul. Nu doar steaua este un simbol, ci întreg bradul. Forma triunghiulara a bradului, cu vârful în sus, ca o sageata catre Dumnezeu, ne aduce aminte ca El este acolo sus, culoarea verde simbolizeaza viata vesnica, acele care cresc în sus  seamana cu mâinile împreunate care se roaga, luminile si lumânarile sunt luminile raiului,  cadourile de sub brad – dragostea, culoarea rosie (prima culoare a Craciunului) - sacrificiul lui Isus pentru noi, iar clopoteii suna pentru oile pierdute care vor sa se întoarca la Pastorul lor.

 

Mos Craciun, simbol al generozitatii
Mos Craciun este un simbol al sarbatorii, voiosiei si generozitatii. Se pare ca traditia lui a început de la Sf. Nicolae, care s-a nascut în secolul al IV-lea. Este cunoscut mai ales pentru dragostea pe care o poarta copiilor si pentru sacul urias, plin cu daruri. Mos Craciun este acela care ne pune cadourile sub brad în fiecare an si merge cu sania trasa de reni urcând spre cer. Mos Craciun exista în sufletele noastre, în amintirile copilariei noastre si asa va fi mereu, pentru ca avem nevoie de magie, vis si fantezie. Trebuie sa dovedim copiilor ca exista Mos Craciun!


Cadourile, simbolul pacii
Cadourile Craciunului sunt la fel de raspândite si cautate pe cât sunt de încântatoare. Împreuna, ele denota pace, fericire si spiritul de generozitate ce a ajuns sa fie asociat cu aceasta zi, care celebreaza nasterea lui Iisus Hristos.
Craciunul este perioada puternic încarcata emotional, dar este si perioada cadourilor, când sufletul omului se scalda în stralucirea pacii si în bunavointa. Aceste simboluri sunt pregatite din vreme si asezate în brad cu multa grija si dragoste.

www.tarabeiusului.ro

Cauta in site

PANTANO
RECLAMA TA  la tara Beiusului EMF EXTREME WEST COMPUTERS BEIUS STIRI DOI LUPI APUSENI HUNTING GUARDIA SECURITY