Login

Register

User Registration
Login Close
---

---
Cumpara CANA Tara Beiusului
Cazare transport anunturi shop
A+ A A-

Trasee marcate Padis, Cabana Cetatile Ponorului, Focul Viu, Muntii Apuseni.

Circuitul Cetatilor Ponorului - marcaj: punct albastru (6 ore)
Circuitul Galbenei - marcaj: punct galben (9 ore)
Circuitul Izvoarelor Somesului Cald - marcaj: punct rosu (6 ore)
Circuitul Groapa de la Barsa - marcaj: banda galbenă (3 ore)
Circuitul Magura Vânata - marcaj: triunghi galben (5 ore)
Cabana Padis - platoul carstic Lumea Pierduta - marcaj: cruce galbenă (2, 1/2 ore)
Cantonul Padis - Piatra Boghii - Pestera Sura Boghii - marcaj: punct rosu (1 ora)
Poiana Varasoaia - Gardu Boghii - Piatra Boghii - marcaj: dublu punct rosu (1 ora)
Cabana Padis - Vârful Oselu - Saua Scarita - Valea Bulzului - Pietroasa - marcaj: cruce albastră (4 ore)
Cabana Padis - Valea Gârda Seaca - Catunul Casa de Piatra - marcaj: triunghi albastru (3 ore)
Cabana Padis - Pestera Caput - Saua Bortigului - Catunul Cobles - Arieseni - marcaj: triunghi rosu (5 ore)

DESCRIERE TRASEE PADIS

1. Cabana Padiş- Vârful Biserica Moţului

Este un traseu uşor, scurt, recomandabil pentru cei care vin prima oară la Padiş. Este un minunat punct de observare asupra unei mari părţi a platoului, şi anume partea de nord şi de vest, iar pe de altă parte constituie un mic şi util antrenament pentru ieşirile următoare, mai lungi şi mai grele.

Există câteva variante pentru a ajunge la vârful cuestei:

a) - varianta Cabana Padiş-culmea prelungă estică a Bisericii Moţului este cea mai des folosită şi, totodată, mai facilă. Se porneşte de la cabană pe drumul forestier ce duce spre Izbucul Ponor. De la şaua dintre culmea Măgura Vânătă şi Vârful Biserica Moţului se urmăreşte culmea estică a acesteia din urmă. Se urcă mai întâi lin şi apoi brusc până la vârf. Pe parcursul urcuşului se observă foarte bine poteca ce duce la Cabana Scărişoara şi, respectiv, drumul ce duce la Izbucul Ponor, ca şi culmile ce înconjoară regiunea. Aproape de vârf, spre sud se observă şi Masivul Biharea cu cele două vârfuri Cucurbăta Mare (1 849 m) şi Cucurbăta Mică (1 770 m).

De pe punctul de observare al vârfului, se vede Şesul Padişului, culmea sudică a Masivului Vlădeasa (vârfurile Cornu Munţilor-1 652 m, Vârful Cârligatele-1 694 m, Vârful Cumpănăţelu-1 652 m între care se află Şaua Cumpănăţelu-1 650 m etc.), vârfurile mai apropiate din nordul platoului (Vf. Piatra Arsă, Vf. Vărăşoaia, Vf. Cuciulata etc.).

Coborârea pentru platou, se face pe trepte formate din bârne de lemne (scări) amplasate pe fruntea cuestei, pe stânca calcaroasă goală. Pe drumul cel mai scurt, se trece de Valea Gârjoaba şi se ajunge la cabană.

b) - traseul poate fi efectuat şi invers, de la cabană direct pe scări şi apoi coborârea la drumul Izbucul Ponor-Padiş.

c) - un alt traseu îl constituie ocolirea vârfului Biserica Moţului la baza cuestei şi ajungerea la vârf dinspre vest iar revenirea, fie pe scări, fie pe latura estică.

 

2. Cabana Padiş-Platoul Lumea Pierdută

Traseul pentru acest platou porneşte tot de la cabană în direcţia sud; se merge pe lângă Valea Gârjoabei care dispare în subteran fie în prundişul din patul văii, fie (la ape mari) printr-un ponor. Din drum putem observa şi ponorul Trânghieştiului.

În continuare, drumul trece pe lângă o dolină prăbuşită, în care se varsă apele Gârjoabei când ponorul său nu poate înghiţi dintr-o dată apele sale. Urmează o vale lipsită de ape (vale dolinară) dar cu doline, fapt ce ne dovedeşte că odată pe aici a curs un pârâu. La capătul din avale al văii dolinare, urcăm pe şaua ce desparte valea dolinară de valea Pârâului Brădeţanu. Nu coborâm spre Poiana Ponor ci o luăm la stânga prin pădure, cu mici urcuşuri şi coborâşuri, până la o coborâre accentuată la Valea Ursului, la un izbuc (după unii Izbucul Ursului, după alţii Izbucul Izvorul Rece). Prin acest izbuc ajung la exterior apele subterane ale reţelei Lumii Pierdute. Din dreptul izbucului, urcăm abrupt pe platoul Lumea Pierdută, prin pădure, la fenomenele carstice importante ale acestui platou: Avenul Gemănata, Avenul Acoperit, Avenul Negru. În anumite locuri pădurea a fost tăiată şi a rămas o vegetaţie secundară (în jurul Avenului Negru de pildă).

Revenirea la izbuc se face pe acelaşi traseu, de unde, putem face unele derivaţii:

a) - urcăm de la izbuc pe Valea Ursului datorită unui drum forestier până întâlnim pe stânga un izbuc (Izbucul Ursului) ce vine din Platoul Paragina. Putem ajunge în acest platou unde putem observa alte fenomene carstice: doline, mici avene, un mic pârâu cu izbuc şi ponor etc.

b) - de la Izbucul Izvorul Rece urmăm Pârâul Ursului în avale, pe drumul forestier ce urmăreşte valea. După un timp, ajungem la Peştera Căput, în faţa căreia apele Văii Ursului dispar în substrat iar la ape mari ajung în peşteră.

De la peşteră se pot urma alte variante: se poate urca pe culme pentru a ajunge în Poiana Ponorului; se poate urmări drumul pentru a ajunge la Cetăţile Ponorului; sau se urmăreşte Valea Seacă (Pârâul Sec) până la locul unde apele pârâului dispar în subteran, încât valea îşi merită numele, neavând apă (vale tip sohodol). Tot de aici se poate ajunge în Platoul Barsa Cohanului unde curge un mic pârâu ce, de asemenea, a fost captat în subteran printr-un ponor. Şi în acest platou sunt şi alte fenomene carstice: doline, lapiezuri, mici avene etc.

 

3. Cabana Padiş-Cetăţile Ponorului

Traseul este comun cu precedentul până la punctul de bifurcaţie pentru platoul Lumea Pierdută. Din acest punct, coborâm abrupt pe lângă Valea Brădeţanu până la întâlnirea cu Pârâul Ponorului. Coborârea este mai lesnicioasă acum datorită unui drum forestier ce urcă din Poiana Ponor pe lângă Brădeţanul până la jumătatea versantului (în trecut pe aici exista doar potecă turistică).

De la punctul de confluenţă al celor două ape curgătoare urcăm pe lângă Pârâul Ponorului până la izbucul său, Izbucul Ponorului, pe unde ies la suprafaţă apele din Şesul Padişului, după un parcurs subteran de peste 3 km lungime pe o diferenţă de nivel de 150 m. De fapt, este un izbuc cu o peşteră dar impenetrabilă pentru om. Apele ies năvalnic şi curg vijelios peste praguri şi stânci până la punctul de confluenţă cu Brădeţanul. Din acest punct apele curg ceva mai încet, fapt dovedit de meandrele pârâului, iar la marginea din avale al văii apele intră în subteran printr-un sistem de sorburi situate chiar în patul văii. La ape mari, se formează un lac temporar, deoarece sorburile nu pot absorbi toată cantitatea de apă. La ape mari, intră în funcţiune şi alte sorburi (de fapt sunt ponoare) situate pe marginea pârâului. La ape extrem de mari, o parte din apele Ponorului sunt deversate peste pragul stâncos al Vraniţei în Valea Cetăţilor. În mod normal, apele Ponorului însă ajung pe cărări subterane în Cetăţile Ponorului.

De la punctul de confluere al Brădeţanului cu Pârâul Ponorului, o variantă duce pe culme la Peştera Căput.

Pe timp frumos, se poate urma Valea Vraniţa, o vale seacă cu pereţi stâncoşi, până în Valea Cetăţilor, pentru a ocoli urcuşul de pe culmea despărţitoare dintre Poiana Ponor şi Valea Cetăţilor.

Pentru cei dornici de un efort în plus, recomandăm urcuşul pe culmea păduroasă după care se coboară direct la Cetăţi. După un mic urcuş abrupt, suntem pe versantul nordic al complexului carstic. De aici, urmează un coborâş prelung şi greu până la intrarea în Cetăţi. Acest complex carstic constituie cel mai grandios fenomen carstic din ţară. Merită din plin titlul de "monument al naturii".

Pentru cei cu puţină experienţă speologică se poate urma peştera pe circa 200 m, după care se poate vizita interiorul "curţii" cetăţii, iar apoi, pe deasupra, se poate admira de sus acest complex carstic. Pentru speologii versaţi, râul subteran mai poate fi urmat o bună bucată de traseu până la un sifon terminal (cca. 2 km) unde se termină traseul pentru speologi dar nu şi pentru râu care va ieşi la zi în Valea Galbenei prin izbucul omonim.

De la Cetăţile Ponorului revenirea la cabană se efectuează pe lângă Valea Cetăţilor şi pe lângă cantonul silvic Glăvoiu, unde urmează un urcuş prelung şi obositor şi apoi se coboară în Şesul Padişului unde se întâlneşte cealaltă ramură a circuitului turistic al Cetăţilor Ponorului.

Există şi alte posibilităţi de revenire la cabană, dintre care amintesc una mai puţin folosită: de la cantonul Glăvoiu se trece dincolo în Poiana Ponor prin intermediul unei creste de unde se urmăreşte traseul pe care am venit.

 

4. Cabana Padiş-Valea Galbenei-Cabana Padiş

Este cel mai lung traseu, cel mai greu, dar şi cel mai spectaculos oferind privirii imagini de neuitat.

Traseul este comun cu al Cetăţilor până la coborârea în acest grandios fenomen carstic. De aici, traseul mai întâi urcă astfel că putem un timp să observăm de sus Cetăţile Ponorului, apoi urmează un traseu relativ uşor prin pădure până pe culmea despărţitoare dintre bazinul închis Padiş şi, respectiv, Valea Galbenei. Aici, pe culme, o derivaţie duce la Avenul Borţig în care este cantonat un mare gheţar. După revenirea la potecă, urmează un coborâş prelung până la Valea Galbenei. Mai întâi se ajunge la gura văii (Izbucul Galbenei) care este o vale în fund de sac. Prin Izbucul Galbenei ies la suprafaţă apele din platoul Padiş. De la izbuc, se urmăreşte un timp râul vijelios, cu numeroase cascade şi repezişuri, valea fiind de tip chei (Cheile Galbenei), cu versanţi abrupţi de peste 100 m înălţime prezentând ţancuri, lamele, stânci etc. Într-un loc prezintă şi un tunel de evorsiune, Peştera Tunelul din Cheile Galbenei, pe unde curg apele la nivele mari.

Valea curge în continuare până la confluenţa cu Luncşoara, dar traseul nostru nu ajunge până la confluenţă ci urcă abrupt pe versantul din dreapta de unde avem posibilitatea unei priviri panoramice asupra văii şi a versantului celălalt acoperit cu păduri de conifere. În continuare, se traversează o pădure după care se coboară în frumoasa poiană plină cu flori (Poiana Florilor) în mijlocul căreia se află un mic izbuc, minunat loc de odihnă.

Din Poiana Florilor sunt şi alte trasee ce pot fi urmate: coborârea pe Valea Galbenei spre Pietroasa; un traseu pentru a ajunge la Groapa Ruginoasa (nerecomandat pentru turştii de rând), un alt fenomen deosebit de atrăgător dar care cade înafara platoului, dar care este inclus în Parcul Naţional al Apusenilor.

Traseul nostru o ia abrupt spre capătul nordic al poienii, apoi spre pădure, urcând o diferenţă de nivel de circa 500 m până la Peştera Focul Viu, al treilea gheţar al platoului, alături de Borţig şi de Gheţarul Barsa. Intrarea în peştera-aven se face pe o scară de lemn într-o sală mare cu un bloc de gheaţă în mijloc.

De la peşteră, se continuă pe creastă până la punctul de coborâre în Groapa Barsa. Tot de la acest punct o derivaţie ne conduce la Pietrele Galbenei cu o vegetaţie calcofilă specifică şi care oferă o privelişte spre Poiana Florilor şi regiunea sa înconjurătoare.

Noi continuăm poteca şi vom coborî printr-o frumoasă pădure până la Valea Cetăţilor, lângă Cantonul Glăvoiu. De la acest canton sunt multiple posibilităţi de revenire la cabană, posibilităţi enumerate anterior.

 

5. Cabana Padiş-Groapa Barsa

Traseul este comun până la cantonul din Valea Cetăţilor de la care o potecă urcă prin pădure până la punctul de bifurcare pentru Pietrele Galbenei, pentru Focul Viu şi, respectiv, pentru Groapa Barsa. De la acest punct se coboară în depresiunea carstică denumită Groapa Barsa cu numeroase fenomene carstice: lapiezuri, doline, ponoare, lac de dolină, peşteri.

Prima peşteră întâlnită, Peştera Neagră, este vizitabilă numai la intrare pentru turiştii neexperimentaţi în speologie. Peştera Neagră se află la baza unui abrupt calcaros, Cuculeul de Fier, de peste 60 m înălţime.

De la această peşteră se continuă traseul şi după ce se trece de Lacul Negru (lac de dolină) se ajunge la Peştera Gheţarul de la Barsa, care are la intrare un mic strat de gheaţă, gros de circa 80 cm. În această peşteră se poate avansa, fără mijloace speologice deosebite, cam 200 m, până la o prăpastie (pe aici au intrat în adâncime odinioară apele ce au creat acest nivel), de unde explorarea nu mai este posibilă decât cu echipament speologic.

Mai departe, vizitarea Gropii Barsei se continuă cu Peştera Zăpodie dar numai intrarea, foarte înclinată şi cu pete de zăpadă ce prezintă pericol de alunecare, se poate vizita de turiştii neexperimentaţi; în continuare vizitarea peşterii se face numai de speologi bine pregătiţi. În schimb, deasupra Peşterii Zăpodie se află o mică peşteră de 29 m lungime potrivită pentru adăpostirea în caz de vreme nefavorabilă.

Pentru cei care au timp, mai pot "scotoci" prin Groapa Barsa şi să observe şi alte fenomene carstice.

Revenirea se poate face pe traseul de venire sau traversând versantul estic pentru a ajunge în Valea Cetăţilor.

 

6. Cabana Padiş-Someşul Cald

Un alt traseu important este cel care ne conduce la Someşul Cald unde există numeroase fenomene carstice. De la cabană se porneşte pe drumul ce duce la Beiuş, se traversează Pârâul Trânghieşti, apoi se părăseşte drumul şi se intră în pădurea de la baza Culmii Măgura Vânătă. Pe parcurs, se trec câteva pâraie şi apoi intrăm în Poiana Vărăşoaia, plină cu fenomene carstice, în care se remarcă ponoare, lapiezuri, lacul de dolină Vărăşoaia. Printr-o scurtă derivaţie se ajunge la Peştera de la Padiş, peşteră uşor descendentă.

Revenind la traseu, se lasă în urmă Lacul Vărăşoaia, se depăşeşte Şaua Vărăşoaia pe unde se poate urca la Vârful Vărăşoaia cu trei mici avene şi o frumoasă privelişte spre marginea sudică a Masivului Vlădeasa şi spre Depresiunea Beiuşului, respectiv spre Munţii Codru-Moma.

De la şaua menţionată se intră în nordul Poienii Vărăşoaia străbătut de mici pâraie care dspar prin ponoare la baza Vârfului Vărăşoaia. La capătul nordic al poienii, drumul pentru Stâna de Vale o ia spre stânga iar al nostru la dreapta prin pădure, printr-un coborâş lent până la locul de apariţie al Văii Rădesei dintr-un izbuc (Izbucul Rădesei) şi imediat dispare într-o peşteră scundă de unde iarăşi reapare la suprafaţă pentru a intra apoi în Peştera Cetatea Rădesei, peşteră în formă de tunel, prin care apa curge pe o lungime de 220 m. Peştera poate fi explorată fără mijloace de iluminare deoarece în tavan există spărturi (ferestre) ce permit intrarea luminii. În apa pârâului sunt puse bârne de lemn ce permit deplasarea prin peşteră până la ieşire. La ieşirea din peşteră se intră în Poiana Rădeasa unde are loc confluenţa Rădesei cu Feredeul şi care împreună formează Someşul Cald. Puţin în amonte de locul de ieşire, pe Feredeu se găseşte o cascadă de 4 m înălţime (dar care în unele veri foarte calde poate fi fără apă).

Din Poiana Rădeasa există două posibilităţi: fie revenirea la cabană, fie continuarea traseului pentru vizitarea obiectivelor turistice ale Someşului Cald.

Pentru revenirea la cabană, urmăm poteca ce urcă deasupra peşterii şi, după observarea avenelor (hornuri sau ferestre pentru peşteră), se revine la cabană pe drumul pe unde am venit.

În al doilea caz, se urmăreşte poteca care mai întâi urcă pe versantul împădurit până la punctul maxim, de unde se deschide o frumoasă privelişte. Jos curge tumultuos Someşul Cald, la circa 100 m diferenţă de nivel. Dincolo, pe versantul celălalt, se află abrupturile Cuciulatei, cu grohotiş la baza sa. Mai departe, se văd culmile sudice ale Masivului Vlădeasa.

De la punctul de privelişte, urmează un coborâş abrupt în serpentine scurte, până la vale. Valea este cu versanţi abrupţi, apa curge repede sărind printre şi peste bolovani şi stânci. Se traversează apa râului în partea cealaltă în locul unde începe un drum forestier.

Noi nu mergem pe drum ci vom urca pe versant printre bolovani, ierburi şi pădure. Poteca are mici suişuri şi coborâşuri, se trece peste grohotişul de la baza Cuciulatei apoi, pe o scurtă derivaţie ajungem la Peştera Uscată (o sală mare fosilă); poteca ne va conduce, în continuae, la Peştera Honu (o peşteră ascendentă, de asemenea lipsită de un curs de apă). O altă derivaţie scurtă ne va conduce la Peştera Tunelul cu Apă, activ cum îi arată şi numele.

După ce traversăm Feredeul se urcă treptat prin poiană cu ierburi şi tufişuri de ienuperi până la baza Şeii Cumpănăţelu (1 640 m), unde se află vârful abia perceptibil al Pietrei Arse (1 488 m). Din acest punct, se poate merge la Stâna de Vale, la Cabana Vlădeasa, sau se revine la Cabana Padiş. Tot din acest punct se poate merge la Poiana Onceasa pentru peştera cu acelaşi nume ce conţine oase de urşi de cavernă (Ursus spelaeus), motiv pentru care această peşteră este cunoscută şi sub denumirea de Peştera Zmeilor.

Traseul nostru, de întoarcere la Padiş, este plin cu coborâşuri şi suişuri, până la Poiana Vărăşoaia unde se întâlneşte cu ramura cealaltă a circuitului Someşului Cald. Se revine la cabană pe acelaşi traseu, dar propunem un mic amendament: de la Lacul (Tăul) Vărăşoaia se ajunge la Cantonul silvic Padiş trecând peste o şa (aici, înainte de şa, se poate vedea peştera descendentă Padiş)  iar de la canton pe drumul spre cabană.

 

7. Cabana Padiş-Peştera Şura Boghii

Acest traseu este uşor de parcurs şi oferă posibilitatea vizitării părţii de vest a Padişului. Traseul începe de la cabană şi este comun cu drumul de coborâre pentru Pietroasa până la bifurcarea drumurilor pentru Pietroasa, pentru cantonul silvic şi pentru Vărăşoaia.

Pentru peşteră, pornim spre cantonul silvic, de unde urmează un urcuş mai întâi prin poiană iar apoi prin pădure până la punctul de belvedere de pe abrupturile Bogăi cu o largă şi impresionantă privelişte spre zona înconjurătoare. Urmează o coborâre abruptă până la gura peşterii care se poate vizita. Este o peşteră fosilă, ascendentă, lungă de circa 200 m.

Revenirea la cabană se face pe traseul de venire dar se poate executa o abatere, pe la Peştera din Padiş, apoi prin Poiana Vărăşoaia şi, în continuare, prin pădurea de la poalele Măgurii Vânete până în Şesul Padişului.

 

8. Cabana Padiş-Poiana Bălileasa

Există două variante de atingere a Poienii Bălileasa, fără a mai aminti de varianta pe la Cetăţile Ponorului-Valea Cetăţilor-Poiana Bălileasa.

O primă variantă este urmărirea drumului de coborâre la Pietroasa, drum care ne conduce până la Scăriţa, capătul vestic cel mai îndepărtat al platoului.

A doua variantă este pe lângă cantonul silvic Padiş iar la capătul vestic al poienii o luăm la stânga prin pădure peste o şa cu foarte multe roci calcaroase şi ajungem la capătul estic al Poienii Bălileasa. Din Bălileasa se poate urmări Valea Cetăţilor sau se poate coborî la Boga şi mai departe la Pietroasa.

Sunt apoi trasee de ieşire din platou pentru atingerea unor obiective importante ale Munţilor Bihor-Vlădeasa: spre Munţii Vlădeasa (Cabana Vlădeasa, staţiunea Stâna de Vale), la Scărişoara, la Groapa Ruginoasa, la Arieşeni, la Pietroasa. Nu mai descriem aceste trasee deoarece ele cad la exteriorul platoului.

ANDREI A. INDRIEŞ

Cauta in site

PANTANO
RECLAMA TA  la tara Beiusului EMF EXTREME WEST COMPUTERS BEIUS STIRI DOI LUPI APUSENI HUNTING GUARDIA SECURITY